Decizia Nr.606 din 18.01.2021

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gabriel Sandu în Dosarul nr. 2.607/1/2017/a1.11 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 690D/2018.2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 26 mai 2020, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea, a autorului excepţiei, prezent personal şi asistat de domnul avocat Daniel Chitic, cu delegaţie depusă la dosar. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 9 iunie 2020 şi, ulterior, la data de 9 iulie 2020, dată la care, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului, potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, în temeiul art. 57 din acelaşi act normativ, a amânat pronunţarea pentru data de 16 iulie 2020, dată la care a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:3. Prin Încheierea din 2 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.607/1/2017/a1.11, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gabriel Sandu, cu ocazia soluţionării contestaţiilor împotriva Încheierii nr. 165 din data de 13 martie 2018 şi a Încheierii din data de 30 ianuarie 2018, ambele pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia, inculpat într-o cauză penală, susţine că ulterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 22 din 18 ianuarie 2018 a devenit evident că dispoziţia legală criticată este neconstituţională în măsura în care în cuprinsul rechizitoriului, prin care a fost trimis în judecată, pot apărea referiri directe cu privire la unele probatorii care au fost declarate ca nelegale de către judecătorul de cameră preliminară şi eliminate din această cauză din dosar, referiri care nu pot fi eliminate decât prin restituirea cauzei la parchet în vederea modificării actului de sesizare a instanţei. 5. Apreciază că orice referire făcută în rechizitoriu la o probă/probe deja exclusă/excluse din dosar este de natură a influenţa decizia completului de judecată, şi, pe cale de consecinţă, să facă ineficientă măsura impusă de Curtea Constituţională prin decizia sa. Pentru acest motiv, excluderea oricărei probe trebuie să aibă ca efect refacerea rechizitoriului, astfel că judecătorul trebuie să poată dispune în baza legii restituirea cauzei la parchet în vederea refacerii actului de sesizare a instanţei. Din această cauză condiţia excluderii tuturor probelor pentru restituirea cauzei la parchet este neconstituţională câtă vreme aceasta are ca efect limitarea libertăţii de decizie a judecătorului.6. În continuare, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, apreciază că dispoziţiile criticate sunt lipsite de claritate şi previzibilitate.7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Instanţa judecătorească consideră că excluderea probelor obţinute în mod nelegal în procesul penal, în lipsa înlăturării conţinutului lor redat în actul de sesizare, este insuficientă pentru o garantare efectivă a prezumţiei de nevinovăţie a inculpatului şi a dreptului la un proces echitabil al acestuia. Astfel, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 22 din 18 ianuarie 2018 s-a reţinut că fiecare nouă potenţială examinare a unor probe declarate nule, de către instanţa de judecată, determină un proces psihologic caracterizat prin contradicţia informaţiilor cunoscute de judecător cu cele pe care el este obligat să le aibă în vedere la soluţionarea raportului juridic penal de conflict ce face obiectul cauzei.8. Or, în contextul în care se exclud din punct de vedere juridic probele şi se elimină mijloacele de probă din dosarul cauzei, însă redarea conţinutului acestora se menţine în actul de sesizare a instanţei, judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei penale va avea acces permanent la probele declarate nule (ca elemente de fapt), ce ar putea avea ca efect o readucere în atenţia sa, respectiv o reîmprospătare a memoriei acestuia cu informaţii care pot fi de natură a-i spori convingerile referitoare la vinovăţia/nevinovăţia inculpatului, dar pe care nu le poate folosi, în mod legal, în soluţionarea cauzei. Textul de lege criticat impune o soluţie de menţinere în actul de sesizare a probelor, ca elemente de fapt, redate în acesta şi care au fost declarate nule şi excluse din dosarul cauzei, împrejurare care constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil şi a prezumţiei de nevinovăţie.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 346 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă: [...] b) a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale".13. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiţie şi art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 22 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 26 februarie 2018, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală şi a constatat că acestea sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „excluderea probei", din cuprinsul lor, se înţelege şi eliminarea mijloacelor de probă din dosarul cauzei.15. Curtea observă că, după pronunţarea acestei decizii, legiuitorul nu a intervenit, potrivit art. 147 alin. (1) din Legea fundamentală, în sensul punerii de acord a prevederilor declarate ca fiind neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Aşa fiind, Curtea constată că autorul excepţiei, prin modul de formulare a criticilor de neconstituţionalitate, încearcă în fapt compensarea lipsei de diligenţă a legiuitorului, prin pronunţarea unei noi decizii de admitere. 16. În aceste condiţii, Curtea constată că, referitor la neintervenţia legiuitorului în sensul punerii de acord a prevederilor declarate ca fiind neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile pronunţate de Curtea Constituţională sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, având aceleaşi efecte pentru toate autorităţile publice şi toate subiectele individuale de drept. Decizia prin care Curtea Constituţională, în exercitarea controlului concret, a posteriori, admite sesizarea de neconstituţionalitate este obligatorie şi produce efecte erga omnes, determinând obligaţia legiuitorului, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, de a pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Legii fundamentale. Termenul în care trebuie îndeplinită obligaţia constituţională este de 45 de zile, consecinţa nerespectării sale fiind încetarea efectelor juridice a dispoziţiilor din legile sau ordonanţele constatate ca fiind neconstituţionale în vigoare la data efectuării controlului şi suspendate de drept pe durata termenului constituţional. 17. Or, dată fiind natura omisiunii legislative relevate în prezenta cauză, Curtea apreciază că instanţa de contencios constituţional nu are competenţa de a complini acest viciu normativ, întrucât şi-ar depăşi atribuţiile legale, acţionând în sfera exclusivă de competenţă a legiuitorului primar sau delegat. În consecinţă, ţinând seama de dispoziţiile constituţionale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora „Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei", şi de cele ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora „în România, respectarea [...] legilor este obligatorie", Curtea subliniază că legiuitorul are obligaţia de a reglementa, în sensul punerii de acord a prevederilor declarate ca fiind neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, pasivitatea acestuia fiind de natură să determine apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, paragrafele 51, 56 şi 57, şi Decizia nr. 163 din 26 mai 2020*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii).*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 163 din 26 mai 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 729 din 12 august 2020.18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gabriel Sandu în Dosarul nr. 2.607/1/2017/a1.11 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 16 iulie 2020.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu