Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.6 din 10.10.2011

Comisiei fiscale centrale nr. 6/2011
ACT EMIS DE: Comisia Centrala Fiscala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 725 din 14 octombrie 2011

SmartCity1

Pentru sectorul de protecţie a mediului, Uniunea Europeană finanţează, prin ISPA, în baza memorandumurilor de finanţare, proiecte de reabilitare şi construcţie a infrastructurilor de apă potabilă, canalizare şi epurare în 29 de oraşe din România. La data finalizării, investiţiile respective, finanţate din fonduri ex-ISPA, fonduri aferente contribuţiei publice locale şi alte fonduri publice, care se derulează prin operatorii de apă, sunt înregistrate în proprietatea publică a U.A.T. (unităţi administrativ-teritoriale definite conform legii).
(1) În situaţia în care, în vederea realizării de investiţii în beneficiul U.A.T., finanţate din fonduri ex-ISPA, fonduri aferente contribuţiei publice locale şi alte fonduri publice, operatorii de apă au acţionat ca un antreprenor, respectiv au primit facturi pe numele lor pentru achiziţii de bunuri şi/sau servicii de la contractori, emise cu TVA şi pentru care s-a dedus TVA de către operatorii de apă sau emise fără TVA ca urmare a aplicării scutirii de TVA de către contractori în baza certificatelor eliberate în acest scop conform prevederilor legale în vigoare la data respectivă, se consideră că serviciile efectuate în scopul realizării investiţiei sunt prestate de către operatorii de apă către U.A.T. şi, în consecinţă, intervine faptul generator al TVA, în conformitate cu prevederile art. 1341 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, atunci când situaţia de lucrări aferentă investiţiei în integralitatea sa este acceptată de către U.A.T., respectiv la data semnării procesului-verbal de recepţie prin care investiţia definită prin Memorandumul de finanţare ex-ISPA este predată de către operatorii de apă către U.A.T., dar nu mai târziu de 120 de zile lucrătoare de la:a)data transmiterii cererii finale de plată pentru proiecte exISPA aprobate înainte de noiembrie 2003, cu lucrări finalizate la 30 iunie 2011 şi cerere finală de plată transmisă la Comisia Europeană până la 30 iunie 2011; b)data procesului-verbal încheiat între operatorul de apă şi contractori, care dovedeşte finalizarea lucrărilor până la 31 decembrie 2011, pentru proiecte ex-ISPA aprobate înainte de 2003, cu cereri finale de plată transmise la Comisia Europeană până la 30 iunie 2011, dar cu lucrări în curs de finalizare până la 31 decembrie 2011; c)data transmiterii cererii finale de plată pentru proiectele ex-ISPA aprobate după noiembrie 2003, cu lucrări finalizate la 31 decembrie 2011 şi cu cerere finală de plată transmisă la Comisia Europeană până la 30 iunie 2012.Termenele prevăzute pentru finalizarea proiectelor ex-ISPA menţionate la alin. (1) lit. a), b) şi c) sunt conforme cu prevederile Regulamentului CE nr. 1.164/1994, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile Ghidului Comitetului de Coordonare al Fondurilor Europene constituit la nivelul Comisiei Europene nr. SEC(2008) 415 din 4 aprilie 2008, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Baza impozabilă a lucrărilor de investiţii care se facturează de către operatorii de apă către U.A.T. cuprinde contravaloarea tuturor achiziţiilor de bunuri şi/sau servicii finanţate din fonduri ex-ISPA, fonduri aferente contribuţiei publice locale şi alte fonduri publice, necesare realizării investiţiei, facturate cu TVA şi pentru care s-a dedus TVA de către operatorii de apă sau facturate fără TVA ca urmare a aplicării scutirii de TVA de către contractori în baza certificatelor emise în acest scop, conform prevederilor legale în vigoare la data respectivă. Cota aplicabilă este cea în vigoare la data faptului generator de taxă, în conformitate cu prevederile art. 140 alin. (3) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Sumele achitate contractorilor, direct de către Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE din cadrul Ministerului Finanţelor Publice nu sunt avansuri încasate de companiile de apă pentru serviciile efectuate în scopul realizării investiţiei în beneficiul U.A.T. şi, în consecinţă, nu determină exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată, conform art. 1342 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 6/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 6 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu