Decizia Nr.598 din 20.09.2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 974 din 06 decembrie 2016

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de Steluţa Gustica Cătăniciu în Dosarul nr. 556/33/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.784D/2015 al Curţii Constituţionale.2. La apelul nominal răspund personal autoarea excepţiei, Steluţa Gustica Cătăniciu, şi partea Agenţia Naţională de Integritate, prin Dragoş Vaida, şef serviciu în cadrul Direcţiei Generale Juridice.3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că dezbaterile iniţiale au avut loc în şedinţa publică din 7 iulie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, în prezenţa autoarei excepţiei şi a reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate, Dragoş Vaida, şef serviciu, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul art. 57 şi art. 58 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus amânarea pronunţării la 12 iulie 2016. La acea dată, având în vedere necesitatea lămuririi suplimentare a unor aspecte, în temeiul prevederilor art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus redeschiderea dezbaterilor la data de 20 septembrie 2016, când a pronunţat prezenta decizie.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autoarei excepţiei care solicită admiterea criticilor de neconstituţionalitate în privinţa sintagmei „relaţie de angajament, indiferent de natura acestuia" din cuprinsul art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004, în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie. Susţine că prezenta excepţie de neconstituţionalitate reprezintă o reiterare a excepţiei de neconstituţionalitate invocate în faţa instanţei de fond, aceasta fiind soluţionată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014, fără însă ca un asemenea aspect să constituie un motiv de inadmisibilitate, potrivit Legii nr. 47/1992. Motivul reiterării excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie Decizia Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, prin care instanţa de contencios constituţional a constatat că sintagma „raporturi comerciale" din cuprinsul dispoziţiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională, decizie ale cărei considerente şi soluţie sunt aplicabile ad similis în privinţa sintagmei „relaţie de angajament, indiferent de natura acestuia" din cuprinsul art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004. Face referire la motivele de neconstituţionalitate dezvoltate în notele scrise depuse la dosar şi precizează, în esenţă, că sintagma „relaţie de angajament" nu este definită de legislaţia în vigoare, ceea ce determină lipsa de precizie şi claritate a normei, precum şi posibilitatea interpretării şi aplicării sale arbitrare. Autoarea mai susţine că, în prezent, conflictul de interese este sancţionat atât ca abatere disciplinară, potrivit Legii nr. 176/2010, cât şi ca infracţiune, potrivit art. 301 din Codul penal, fără ca domeniul de aplicare al celor două norme să fie precizat cu claritate. Prin urmare, pentru aceeaşi faptă, persoana vizată poate fi sancţionată administrativ sau penal. Mai mult, prevederile legale care sancţionează conflictul de interese în materie administrativă reprezintă reglementări mai drastice decât cele existente în materia penală, de vreme ce sancţionarea conflictului de interese în domeniul administrativ are caracter imprescriptibil.5. Reprezentantul Agenţiei Naţionale de Integritate solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, şi, în subsidiar, ca neîntemeiată. Precizează că soluţia şi considerente Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015 nu au relevanţă în prezenta cauză, având în vedere că sintagma „raporturi comerciale" are o semnificaţie juridică diferită de aceea criticată în prezenta cauză. Susţine că prevederile art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 sunt clare şi precise, vizând eliminarea oricărei forme de subiectivism în exercitarea funcţiei publice de „ales local", iar interpretarea şi aplicarea acestora revin în exclusivitate instanţei judecătoreşti. În subsidiar, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere că pentru constatarea conflictului de interese şi sancţionarea acestuia ca abatere disciplinară se are în vedere perioada de exercitare a funcţiei publice vizate. De asemenea, spre deosebire de reglementarea conflictului de interese ca infracţiune, prevederile art. 25 din Legea nr. 176/2010 stabilesc interdicţia de 3 ani privind ocuparea funcţiei sau demnităţii publice.6. Ministerul Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, deoarece criticile de neconstituţionalitate vizează exclusiv aspecte privind interpretarea şi aplicarea legii, de competenţa instanţelor judecătoreşti.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:7. Prin Încheierea din 10 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 556/33/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de recurenta Steluţa Gustica Cătăniciu, cu prilejul soluţionării recursului împotriva Sentinţei nr. 611 din 30 decembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unui raport de evaluare prin care Agenţia Naţională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese.8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 contravin normelor constituţionale ale art. 1 alin. (5) şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la condiţiile calitative de previzibilitate şi claritate ale normei legale, invocate prin prisma dispoziţiilor art. 11 şi art. 20 din Constituţie. Astfel, sintagma „relaţie de angajament, indiferent de natura acestuia" cuprinsă în textul art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 cuprinde o formulare generală a cărei sferă de cuprindere nu poate fi determinată şi, astfel, este lipsită de claritate şi previzibilitate. Prin modul în care este redactat, textul de lege criticat s-ar putea interpreta în sensul că alesul local se află în conflict de interese dacă ar crea un beneficiu sau un dezavantaj implicit pentru instituţia al cărei angajat este, de vreme ce textul legal criticat nu distinge între „orice persoană juridică" şi autoritatea publică din care face parte individul căruia i se adresează norma juridică.9. Referitor la admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea susţine că reiterarea excepţiei de neconstituţionalitate nu constituie una dintre cauzele de inadmisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare. Împrejurarea că, anterior, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 nu reprezintă un motiv de inadmisibilitate.10. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale, care, fiind sesizată cu aceleaşi critici de neconstituţionalitate a prevederilor legale supuse controlului de constituţionalitate, s-a pronunţat în sensul respingerii acestora. Totodată, instanţa judecătorească apreciază că sintagma „relaţie de angajament, indiferent de natura acestuia" cuprinsă în textul art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 nu este contrară principiului constituţional al obligativităţii respectării Constituţiei, supremaţiei sale şi a legilor, raţiunea legiuitorului fiind aceea de a elimina subiectivismul şi interesul particular în exercitarea unei funcţii publice. Textul de lege presupune reţinerea interesului numai în situaţia în care aleşii locali au „posibilitatea să anticipeze", astfel că nu se poate vorbi despre o lipsă de claritate şi de previzibilitate a normei. De altfel, cu privire la acest text există o bogată jurisprudenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, interpretarea şi aplicarea legii în concret fiind atributul instanţei judecătoreşti.11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.12. Guvernul consideră că norma legală criticată este suficient de clară şi precisă, aspectele semnalate de recurenta-reclamantă vizând doar modul lor de interpretare. Prin urmare, interpretarea sintagmei „relaţie de angajament, indiferent de natura acestuia" rămâne atributul exclusiv al instanţei de judecată. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 418 din 3 iulie 2014.13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere ale Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de autoarea excepţiei şi de partea Agenţia Naţională de Integritate, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii legale care au următorul cuprins: „Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: [...] b) orice persoană fizică sau juridică cu care au o relaţie de angajament, indiferent de natura acestuia;".16. În opinia autoarei excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor.17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, cu prilejul soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) teza a doua şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, a art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi a art. 46 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, excepţie ridicată de aceeaşi autoare, în acelaşi dosar, în faţa instanţei judecătoreşti de fond, în raport cu aceleaşi norme din Constituţie şi prin prisma unor motive similare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 30 iulie 2014, Curtea Constituţională a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate cu acest obiect, reţinând că autoarea excepţiei nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci susţine, în realitate, aspecte care ţin de interpretarea şi aplicarea legii de către autorităţile publice. De altfel, Curtea observă că, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin opinia exprimată asupra excepţiei de neconstituţionalitate, reţine că există o bogată jurisprudenţă a acestei instanţe judecătoreşti cu privire la prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate.18. Controlul de constituţionalitate semnifică verificarea conformităţii prevederilor legale criticate cu normele şi principiile fundamentale invocate, în limita unor critici ce vizează evidenţierea unui raport de contrarietate dintre acestea, şi nu interpretarea, aplicarea, modificarea ori completarea textelor legale. Curtea reţine, aşadar, că soluţia şi considerentele Deciziei nr. 418 din 3 iulie 2014 îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.19. Analizând, în continuare, criticile formulate distinct în prezenta cauză, în ceea ce priveşte invocarea Deciziei nr. 603 din 6 octombrie 2015, Curtea constată că aceasta nu are relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, soluţia şi considerentele acestei decizii, prin care instanţa de contencios constituţional a reţinut că sintagma „raporturi comerciale" din cuprinsul dispoziţiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională, nu pot fi aplicate mutatis mutandis în privinţa prevederilor de lege criticate, pentru că se referă la soluţii legislative diferite.20. În acelaşi timp, Curtea observă că autoarea excepţiei îşi întemeiază critica formulată pe comparaţia dintre textul de lege criticat şi dispoziţiile art. 301 din Codul penal care sancţionează infracţiunea de conflict de interese. Or, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat în repetate rânduri că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 463 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 21 iunie 2011 sau Decizia nr. 897 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 28 martie 2016).21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (l) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de Steluţa Gustica Cătăniciu în Dosarul nr. 556/33/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 20 septembrie 2016.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Simina Popescu