Decizia Nr.592 din 05.05.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 977/319/2009 al Judecătoriei Târgu Lăpuş.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 9 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 977/319/2009, Judecătoria Târgu Lăpuş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, cu ocazia soluţionării unei cauze penale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate, care reglementează extinderea procesului penal pentru alte fapte, respectiv cu privire la alte persoane, încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, dreptul la un proces echitabil, condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, independenţa judecătorilor şi realizarea justiţiei prin instanţele judecătoreşti, întrucât înlătură posibilitatea ca instanţa de judecată să dispună din oficiu asupra extinderii procesului penal în cauzele în care procurorul participă la judecată, lăsând acest act procesual la aprecierea exclusivă a procurorului, care nu se bucură însă de garanţiile de independenţă şi imparţialitate specifice judecătorilor. Totodată, în susţinerea excepţiei, instanţa invocă şi considerentele care au stat la baza deciziilor Curţii Constituţionale nr. 73/1996, nr. 742/2008, nr. 259/2009 şi nr. 458/2009.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 336 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală. Din motivarea criticii, reiese însă că aceasta priveşte şi dispoziţiile art. 337 din acelaşi cod. Prin urmare, Curtea se va pronunţa asupra prevederilor art. 336 alin. 1 şi 2 şi art. 337 din Codul de procedură penală, modificate prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006. Textele de lege criticate au următorul cuprins:– Art. 336 alin. 1 şi 2: „Când în cursul judecăţii se descoperă în sarcina inculpatului date cu privire la săvârşirea unei alte fapte prevăzute de legea penală, având legătură cu infracţiunea pentru care este trimis în judecată, procurorul poate cere extinderea procesului penal şi în ce priveşte această faptă, iar instanţa, după caz:a)dacă procurorul declară că pune în mişcare acţiunea penală, instanţa, atunci când găseşte cererea întemeiată, procedează la extinderea procesului penal şi la judecarea cauzei şi cu privire la fapta descoperită;b)dacă procurorul declară că nu pune în mişcare acţiunea penală, instanţa sesizează, prin încheiere, organul de urmărire penală competent pentru efectuarea de cercetări cu privire la fapta descoperită.Dacă procurorul nu participă la judecată şi sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. 1, instanţa extinde din oficiu procesul penal şi procedează la judecarea cauzei în întregul ei sau, după caz, sesizează, prin încheiere, organul de urmărire penală competent pentru efectuarea de cercetări cu privire la fapta descoperită.“; – Art. 337: „În cursul judecăţii, când se descoperă date cu privire la participarea şi a unei alte persoane la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală pusă în sarcina inculpatului sau date cu privire la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o altă persoană, dar în legătură cu fapta inculpatului, procurorul poate cere extinderea procesului penal cu privire la acea persoană.Dispoziţiile art. 336 se aplică în mod corespunzător.“ În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (4) referitoare la valorile supreme ale statului de drept organizat potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 53 referitoare la condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 124 alin. (3) privind independenţa judecătorilor şi ale art. 126 alin. (1) referitoare la realizarea justiţiei prin instanţele judecătoreşti, precum şi a prevederilor art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 336 alin. 1 şi 2 şi art. 337 din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi prevederi ale art. 126 alin. (1) din Constituţie invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 256 din 20 septembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 27 decembrie 2001, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 şi art. 337 din Codul de procedură penală, reţinând că în procesul penal sesizarea instanţei de judecată se realizează prin rechizitoriul procurorului (art. 264 din Codul de procedură penală), iar judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătate în actul de sesizare a instanţei şi, desigur, în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi la persoana la care se referă extinderea (art. 317 din Codul de procedură penală). Dar, dacă actul de sesizare, rechizitoriul dat de procuror, stabileşte obiectul judecăţii, este firesc ca şi extinderea acestui obiect în cursul judecăţii să se facă tot prin actul de voinţă al procurorului, iar atunci când procurorul nu consideră necesară extinderea procesului penal cu privire la o altă persoană, care nu era arătată în actul de sesizare, este firesc ca instanţa să nu poată efectua această extindere, prin care ar încălca drepturi fundamentale ale persoanei în cauză. Această prerogativă încredinţată procurorului în procesul penal este în perfectă concordanţă cu prevederile art. 130 din Constituţie (devenit, după revizuirea şi republicarea Constituţiei, art. 131), potrivit cărora, „În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor“. Cu acelaşi prilej, Curtea a mai reţinut că, numai atunci când procurorul cere extinderea procesului penal pentru fapte noi şi dacă declară că pune în mişcare acţiunea penală, instanţa este obligată să procedeze la judecarea cauzei şi cu privire la această infracţiune, care se include astfel în obiectul judecăţii (art. 317 teza a doua din Codul de procedură penală). În acelaşi sens, în cazul extinderii procesului penal cu privire la altă persoană, dacă procurorul nu cere extinderea procesului penal, instanţa este obligată să soluţioneze cauza în limitele în care a fost învestită prin actul de sesizare şi nu poate să dispună extinderea procesului penal din proprie iniţiativă. Precizând că acest drept al procurorului în procesul penal corespunde întru totul dispoziţiilor constituţionale referitoare la rolul Ministerului Public, prin aceeaşi Decizie nr. 256 din 20 septembrie 2001, Curtea a statuat că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor cuprinse actualmente în art. 126 alin. (1) din Constituţie, deoarece, pe de o parte, înfăptuirea justiţiei prin instanţele judecătoreşti are semnificaţia judecării unei cauze penale în limitele prevăzute în actul de sesizare, iar, pe de altă parte, persoana nemulţumită de soluţia dată de un organ judiciar are la dispoziţie suficiente modalităţi de a contesta aceasta în căile de atac. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 530 din 27 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 2 august 2006, Decizia nr. 833 din 2 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 29 octombrie 2007, şi Decizia nr. 1.333 din 19 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 29 noiembrie 2010, prin care Curtea, pentru argumentele arătate mai sus, a reţinut că textele de lege criticate asigură toate garanţiile ce caracterizează un proces echitabil, în deplină concordanţă cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi cu reglementările internaţionale în materie. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru aceleaşi considerente, prevederile de lege criticate nu aduc atingere nici dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (4) şi art. 124 alin. (3) din Constituţie. Referitor la pretinsa încălcare a art. 53 din Legea fundamentală, aceste prevederi sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care, astfel cum s-a arătat anterior, nu poate fi reţinută. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. 1 şi 2 şi art. 337 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 977/319/2009 al Judecătoriei Târgu Lăpuş. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 mai 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică