DECIZIE Nr.
588 din 19 iunie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 228 si art. II alin. (3) din
Legea nr. 356/2006 pentru modificarea si completarea Codului de procedura
penala, precum si pentru modificarea altor legi
ACT EMIS DE: CURTEA
CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 581 din 23 august 2007
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Kozsokar Gabor -judecător
Petre Ninosu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Şerban Viorel Stănoiu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Marinela Mincă -
procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 228 şi art. II alin.
(3) din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de
procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, excepţie ridicată
direct de Avocatul Poporului în temeiul prevederilor art. 146 lit. d) teza
finală din Constituţie.
La apelul nominal se prezintă, pentru autorul
excepţiei, expertul pentru probleme juridice în cadrul instituţiei Avocatul
Poporului, Bianca Drăghici.
Având cuvântul, autorul excepţiei, prin reprezentantul
său, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate aşa cum a fost
formulată.
Ministerul Public, arătând că art. I pct. 228 din Legea nr. 356/2006 este
criticat din perspectiva lipsei unor criterii clare şi precise pentru
stabilirea relei-credinţe sau a gravei neglijenţe a magistratului, pune
concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în ceea ce
priveşte acest text de lege, ca neîntemeiată. Referitor la dispoziţiile art. II alin. (3) din acelaşi act normativ,
arată că, în măsura în care acestea ar permite un control administrativ al
hotărârilor judecătoreşti, ar înfrânge prevederile art. 124 şi art. 129 din
Constituţie. Ca urmare, cu privire la acest text de lege arată că se impune
admiterea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Adresa nr. 425 din 17 ianuarie 2007, trimisă
Curţii Constituţionale în temeiul prevederilor art. 146 lit. d) teza finală din
Constituţie, Avocatul Poporului a ridicat direct excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 228 şi art. II alin. (3) din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea
Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, la solicitarea a 14 judecători din cadrul Judecătoriei Slatina.
In motivarea excepţiei
de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că
prevederile art. I pct. 228
din Legea nr. 356/2006 încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 52 alin.
(3) referitoare la răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile
cauzate prin erori judiciare,
prin aceea că instituie obligativitatea exercitării de către stat a acţiunii în
regres. In opinia Avocatului Poporului, textul constituţional invocat „nu
stabileşte obligaţia statului, ci posibilitatea acestuia, ca, în cazul
magistraţilor, să dispună de o acţiune în regres pentru a putea recupera
prejudiciile cauzate statului, prin asumarea răspunderii patrimoniale a
magistraţilor pentru erorile judiciare". Tot astfel, art. 96 alin. (7) din
Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în acord cu
art. 52 alin. (3) din Constituţie, reglementează posibilitatea, şi nu obligaţia
statului, de a recupera contravaloarea reparaţiei acordate persoanei care a
suferit din cauza unei erori judiciare, sens în care statul poate formula
acţiune în regres împotriva judecătorului sau procurorului, în măsura în care
respectiva eroare le este imputabilă acestora, fiind cauzată de exercitarea cu
rea-credinţă sau gravă neglijenţă a funcţiei. Se mai susţine că textul legal
criticat nu conţine criterii clare şi precise pentru stabilirea relei-credinţe
sau a gravei neglijenţe a magistratului şi lasă loc subiectivismului şi
arbitrariului. De asemenea, din redactarea acestuia nu rezultă „dacă stabilirea
relei-credinţe sau a gravei neglijenţe a magistratului se realizează în cadrul
acţiunii în regres a statului sau pe calea unei acţiuni disciplinare sau
penale, finalizată cu o hotărâre definitivă prin care să se reţină răspunderea
disciplinară sau penală a acestuia". Aşa fiind, art. I pct. 228 din Legea nr. 356/2006 nu
asigură, în opinia autorului excepţiei, garanţiile procesuale necesare
angajării răspunderii magistraţilor, fiind în contradicţie cu principiul
independenţei judecătorilor şi supunerii lor numai legii.
In ceea ce priveşte art. II
alin. (3) din Legea nr. 356/2006, care a modificat
art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, se susţine că ar putea intra în contradicţie cu dispoziţiile
constituţionale ale art. 124 alin. (3) referitoare la independenţa
judecătorilor, ale art. 126 alin. (1) referitoare la înfăptuirea justiţiei prin
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti
stabilite de lege şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac „în
condiţiile în care instituirea răspunderii disciplinare a judecătorilor sau a
procurorilor în cazul nerespectării normelor de procedură cu rea-credinţă sau
din gravă neglijenţă ar aduce atingere înfăptuirii actului de justiţie."
Se arată în acest sens că stabilirea situaţiei în care judecătorul sau
procurorul nu a respectat normele de procedură cu rea-credinţă sau gravă
neglijenţă se realizează de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin
secţiile sale, pe calea unei acţiuni disciplinare. In acest fel se poate
deschide calea unui control administrativ al hotărârilor judecătoreşti
pronunţate. Or, potrivit art. 129 din Legea fundamentală, hotărârile
judecătoreşti pot fi supuse doar controlului judecătoresc, fiind susceptibile
de desfiinţare sau casare, în ipoteza nerespectării normelor de procedură, doar
în căile de atac promovate de
părţi sau Ministerul Public, în condiţiile legii. Pe cale de consecinţă, în
măsura în care hotărârile judecătoreşti ar putea fi supuse unui alt tip de
control de legalitate decât cel statuat de art. 129 din Constituţie,
prevederile art. II alin. (3)
din Legea nr. 356/2006 contravin art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală şi
principiului 1 pct. 2 lit. d) din Recomandarea nr. R(94) 12 a Comitetului de
Miniştri al Consiliului Europei către statele membre cu privire la
independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 şi art. 33 din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctul de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile
legale criticate nu contravin vreunei dispoziţii constituţionale. Astfel,
textele de lege ce fac obiectul excepţiei reglementează doar răspunderea
disciplinară şi patrimonială a judecătorilor pentru erorile produse cu
rea-credinţă sau gravă neglijenţă, iar nu pentru orice eroare apărută în
desfăşurarea actului de justiţie, în deplină concordanţă cu prevederile art. 52
alin. (3) din Constituţie. Aplicarea unei sancţiuni pentru încălcarea
obligaţiilor stabilite chiar prin Codul deontologic al judecătorilor şi
procurorilor nu poate fi de natură să afecteze desfăşurarea actului de
justiţie, ci este, din contră, o garanţie a înfăptuirii justiţiei, având ca
scop împiedicarea comiterii de abuzuri de către cei chemaţi să înfăptuiască
justiţia, In opinia Guvernului, controlul instituit de art. 99 din Legea nr.
303/2004 nu duce la desfiinţarea hotărârilor judecătoreşti care au fost
rezultatul relei-credinţe sau neglijenţei grave a judecătorului, astfel încât
nu se poate susţine că, prin modificarea legislativă criticată, se creează
posibilitatea unei imixtiuni în actul de justiţie. Se arată, totodată, că
textele constituţionale invocate nu interzic stabilirea răspunderii
judecătorilor pentru nerespectarea normelor de procedură. Art. 52 alin. (3) din
Constituţie nu face nicio distincţie în acest sens, iar în atribuţiile de
serviciu ale magistraţilor intră şi respectarea normelor de procedură, astfel
încât nu se poate considera că dispoziţiile criticate au lărgit în mod
nejustificat sfera răspunderii magistraţilor.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului
excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) teza finală din Constituţie
şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 10 şi ale art. 29-33 din Legea
nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de
Avocatul Poporului.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. I pct. 228 şi art. II alin. (3) din Legea nr.
356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de
procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, care au următorul conţinut:
- Art. I pct. 228: „Codul de
procedură penală, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu
modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum
urmează:[...]
228. Articolul 507 va avea următorul cuprins:
«Acţiunea în regres
Art. 507. - In cazul în care repararea pagubei a fost acordată potrivit art.
506, cât şi în situaţia în care statul român a fost condamnat de către o
instanţă internaţională, acţiunea în regres împotriva aceluia care, cu
rea-credinţă sau din gravă neglijenţă, a provocat situaţia generatoare de
daune, este obligatorie.»"
- Art. II alin. (3): „Litera
h) a articolului 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare, va avea următorul
cuprins:
«h) exercitarea funcţiei, inclusiv nerespectarea
normelor de procedură, cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă, dacă fapta nu
constituie infracţiune;»".
In motivarea excepţiei se invocă prevederile
constituţionale ale art. 52 alin. (3) referitoare la răspunderea patrimonială a
statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, ale art. 124 alin.
(3) privind independenţa judecătorilor, ale art. 126 alin. (1) referitoare la
înfăptuirea justiţiei prin Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin
celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege şi ale art. 129 privind
folosirea căilor de atac. Se invocă, totodată, principiul I pct. 2 lit. d) din Recomandarea nr.
(94)12 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei către statele membre
privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor, potrivit căruia „în
procesul decizional, judecătorii trebuie să fie independenţi şi să poată
acţiona fără niciun fel de restricţie, influenţă subiectivă, presiuni,
ameninţări sau interferenţe, directe sau indirecte. Legea trebuie să prevadă
sancţiuni clare împotriva persoanelor care încearcă să influenţeze deciziile
judecătorilor în orice fel. In concluzie, judecătorii trebuie să decidă
imparţial, în concordanţă cu interpretarea faptelor şi cu respectarea legilor
aplicabile speţei respective. Judecătorii nu trebuie să fie obligaţi să
raporteze despre felul în care au soluţionat un caz niciunei persoane din afara
sistemului judiciar."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
I. In ceea ce priveşte art. I pct. 228 din Legea nr. 356/2006, Curtea
constată că, în mod contrar celor susţinute de autorul excepţiei, acest text de
lege dă expresie prevederilor constituţionale ale art. 52 alin. (3), potrivit
cărora „Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile
judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu
înlătură răspunderea magistraţilor care si-au exercitat funcţia cu rea-credinţă
sau gravă neglijenţă." Astfel, în deplin acord cu normele
constituţionale invocate, art. 507 din Codul de procedură penală, astfel cum a
fost modificat prin textul de lege criticat, stabileşte obligaţia statului ca,
în cazul condamnării sale de către o instanţă internaţională sau al reparării
pagubei potrivit art. 506 din acelaşi cod, să exercite acţiunea în regres împotriva
aceluia (aşadar inclusiv împotriva magistraţilor) care, cu rea-credinţă sau din
gravă neglijenţă, a provocat situaţia generatoare de daune. Prin urmare, nu
orice încălcare a atribuţiilor specifice magistratului îndreptăţeşte statul
român să formuleze acţiune în regres. Chiar dacă repararea pagubei a fost
acordată potrivit art. 506 din Codul de procedură penală sau dacă statul român
a fost condamnat de o instanţă internaţională, magistratul este răspunzător
numai atunci când şi-a exercitat atribuţiile cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, provocând astfel
situaţia generatoare de daune. Susţinerea potrivit căreia norma constituţională
ar reglementa numai posibilitatea, iar nu obligaţia statului de a exercita
acţiunea în regres, nu poate fi reţinută, întrucât aceasta se bazează pe o
interpretare eronată a art. 52 alin. (3) din Legea fundamentală, text care nu
distinge în sensul arătat de autorul excepţiei.
Nu poate fi reţinută nici critica întemeiată pe
compararea textului de lege ce face obiectul excepţiei cu dispoziţiile art. 96
alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor. Curtea a statuat în acest sens în jurisprudenţa sa, de exemplu
prin Decizia nr. 486 din 11 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 43 din
19 ianuarie 2004, că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în
vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins
încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi
raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori
principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel, s-ar ajunge, inevitabil, la
concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională,
numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre
ele. In acelaşi sens, Curtea a mai reţinut, de exemplu prin Decizia nr. 203 din
29 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 21 iunie 2004, că eventuala
contradicţie existentă între dispoziţiile unor legi în vigoare nu intră sub
incidenţa controlului de constituţionalitate.
Cât priveşte criticile potrivit cărora art. I pct. 228 din Legea nr. 356/2006 nu
conţine criterii clare şi precise pentru stabilirea relei-credinţe sau a gravei
neglijenţe a magistratului, respectiv nu prevede cadrul în care se poate
determina existenţa uneia din cele două condiţii imputabile magistratului, se
constată că vizează aspecte ce excedează competenţei Curţii Constituţionale.
Aceasta întrucât, pe de o parte, interpretarea şi aplicarea unitară a legii
este, potrivit art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală, atributul exclusiv al
Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie iar, pe de altă parte, potrivit art. 2
alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională nu poate completa
prevederea supusă controlului.
II. Art. II alin. (3) din Legea nr. 356/2006 a modificat
art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind
statutul judecătorilor şi procurorilor. In noua redactare, acest text de lege
stabileşte că reprezintă abatere disciplinară a magistratului exercitarea funcţiei, inclusiv nerespectarea normelor
de procedură, cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă, dacă fapta nu
constituie infracţiune. In opinia autorului excepţiei, câtă vreme stabilirea
situaţiei în care judecătorul sau procurorul nu a respectat normele de
procedură cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă se realizează de către Consiliul
Superior al Magistraturii, prin secţiile sale, pe calea unei acţiuni
disciplinare, se poate deschide calea unui control administrativ al hotărârilor
judecătoreşti pronunţate, aducându-se astfel atingere înfăptuirii actului de
justiţie, independenţei judecătorilor şi normelor constituţionale privind
folosirea căilor de atac.
Curtea constată că şi aceste critici sunt neîntemeiate,
întrucât art. II alin. (3) din
Legea nr. 356/2006 nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor
judecătoreşti. Astfel, de esenţa înfăptuirii actului de justiţie este supunerea
judecătorului în faţa legii şi, ca un corolar al acestei cerinţe, respectarea
normelor de procedură. Consiliul Superior al Magistraturii, în virtutea rolului
său constituţional de garant al independenţei justiţiei, îndeplineşte rolul de
instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare
a judecătorilor şi procurorilor, aşadar şi în situaţia nerespectării, de către
aceştia, cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă, a normelor de procedură.
Obiectul judecăţii îl constituie însă numai abaterile disciplinare, aşadar
conduita magistraţilor, aspect ce nu poate fi interpretat ca având semnificaţia
unui control administrativ al hotărârilor judecătoreşti pronunţate de aceştia.
De altfel, şi hotărârile pronunţate în materie disciplinară de Consiliul
Superior al Magistraturii sunt supuse controlului judecătoresc, potrivit art.
133 alin. (7) raportat la art. 134 alin. (2) din Constituţie.
Pentru aceleaşi considerente, nu pot fi reţinute nici
criticile formulate în raport cu Recomandarea nr. (94)12 a Comitetului de
Miniştri al Consiliului Europei, adoptată în data de 13 octombrie 1994 la cea
de-a 516-a întâlnire a secretarilor de stat. De altfel, Curtea reţine că acest
tip de acte comunitare reprezintă măsuri legale ce permit instituţiilor Uniunii
Europene să-şi prezinte punctele de vedere în faţa statelor membre, fără ca
acestea să fie obligate să se conformeze soluţiei propuse de administraţia
comunitară. Recomandările, spre deosebire de opinii, pot fi date şi din proprie
iniţiativă, reprezentând astfel doar poziţia instituţiei de la care emană,
semnificaţia lor reală fiind de natură morală sau politică.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) teza finală şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art.
1 alin. (1), al art. 2, 3, 10 şi 29-33 din Legea nr. 47/1992, Cu majoritate de
voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. I pct. 228
şi art. II alin. (3) din Legea
nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală,
precum şi pentru modificarea altor legi, excepţie ridicată direct de Avocatul
Poporului.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 iunie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta