DECIZIE Nr. 58 din 23 martie 2000
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 alin.
3 din Codul penal
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 228 din 23 mai 2000
Lucian Mihai - presedinte
Costica Bulai - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Ioan Muraru - judecator
Nicolae Popa - judecator
Lucian Stangu - judecator
Florin Bucur Vasilescu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Paula C. Pantea - procuror
Marioara Prodan - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 215 alin. 3 din Codul penal, ridicata de Robertino-Daniel
Oprescu in Dosarul nr. 2.840/1999 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a II-a
penala.
La apelul nominal se prezinta avocatul Mircea Stanculescu pentru autorul
exceptiei, lipsind celelalte parti: Societatea Comerciala "Banc Post"
- S.A. si Societatea Comerciala Banca Comerciala "Ion Tiriac" - S.A.,
fata de care procedura de citare este legal indeplinita.
Cauza fiind in stare de judecata, reprezentantul autorului exceptiei
solicita constatarea neconstitutionalitatii art. 215 alin. 3 din Codul penal,
precizand ca alin. 2 al aceluiasi articol nu face obiectul exceptiei. Considera
ca, prin dispozitiile textului de lege criticat, au fost incalcate prevederile
constitutionale cuprinse in art. 49 si 54, deoarece i se restrange exercitiul
dreptului de a obtine un credit bancar. Totodata arata ca dispozitiile art. 215
alin. 3 din Codul penal contravin si principiului constitutional al exercitarii
cu buna-credinta a drepturilor si libertatilor, prin aceea ca lasa la liberul
arbitru al unei terte persoane, numita "cel inselat", evaluarea
bunei-credinte a inculpatului, desi art. 54 din Legea fundamentala instituie
prezumtia de buna-credinta. Considera ca acordarea creditului bancar nu este
conditionata intotdeauna de existenta unor garantii imobiliare, iar acestea nu
sunt de natura a produce, prin falsificarea lor o paguba, conditie esentiala a
existentei infractiunii de inselaciune. In final, autorul exceptiei sustine necesitatea
revizuirii Codului penal, pentru a se evita redactarile vagi si imprecise, ca
cele cuprinse in art. 215, cu conditii de incriminare lasate la aprecierea unei
terte persoane sau care determina multiple calificari ale faptelor, cum sunt
cele de fals si uz de fals, pe de o parte, si inselaciune in conventii,
prevazuta la art. 215 alin. 3, pe de alta parte.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei
ca fiind neintemeiata, considerand ca textul art. 215 alin. 3 din Codul penal
este in conformitate cu prevederile art. 49 si 54 din Constitutie. Mai arata ca
prin aceste dispozitii este incriminata o varianta a infractiunii de
inselaciune, si anume inselaciunea in conventii, pentru existenta careia este
necesar ca inducerea sau mentinerea in eroare sa fie determinanta pentru
incheierea sau executarea contractului, in sensul ca fara aceasta eroare cel
inselat nu ar fi incheiat sau nu ar fi executat contractul in conditiile
stipulate. Manoperele dolosive exclud buna-credinta invocata de autorul
exceptiei, ca temei al acesteia. De asemenea, sustine ca dispozitiile art. 54
din Constitutie nu instituie o prezumtie de buna-credinta, ci o indatorire
fundamentala a fiecarei persoane de a-si exercita cu buna-credinta drepturile
si libertatile, fara sa incalce drepturile si libertatile celorlalti.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
Prin Incheierea din 28 octombrie 1999, pronuntata in Dosarul nr.
2.840/1999, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a II-a penala a sesizat Curtea
Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215
alin. 2 si 3 din Codul penal, exceptie ridicata de Robertino-Daniel Oprescu.
In cererea prin care ridica exceptia de neconstitutionalitate autorul
acesteia se refera exclusiv la dispozitiile art. 215 alin. 3 din Codul penal,
precizare pe care o face si cu prilejul sustinerilor orale in fata Curtii
Constitutionale.
In motivarea exceptiei, autorul sustine ca acest text este neconstitutional
deoarece incalca prevederile art. 49 si 54 din Constitutie, prin restrangerea
exercitiului "dreptului sau de a obtine un credit bancar", precum si
prin lasarea bunei-credinte, prezumate de art. 54 din Constitutie, la liberul
arbitru al unei terte persoane, numita "cel inselat", inca inainte de
constatarea judecatoreasca definitiva a acestei caracteristici. Critica de
neconstitutionalitate priveste si multipla incriminare a faptei ca infractiune
de fals, uz de fals si inselaciune.
Exprimandu-si opinia, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a II-a penala
apreciaza ca exceptia este neintemeiata, intrucat prezumtia de buna-credinta
are corespondent in prezumtia de nevinovatie, consacrata in art. 66 din Codul
de procedura penala, iar ambele prezumtii pot fi rasturnate in cazul stabilirii
vinovatiei inculpatului. De asemenea, instanta considera constitutionala
cerinta "fara aceasta eroare, cel inselat nu ar fi incheiat sau executat
contractul in conditiile stipulate", aceasta fiind esentiala pentru existenta
infractiunii de inselaciune, si anume ca amagirea sa fi fost hotaratoare pentru
persoana inselata.
In conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua
Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere
asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
In punctul sau de vedere, Guvernul considera ca exceptia este nefondata,
intrucat expresia "astfel incat, fara aceasta eroare, cel inselat nu ar fi
incheiat sau executat contractul in conditiile stipulate" reprezinta o
cerinta esentiala a laturii obiective a infractiunii de inselaciune, in
varianta prevazuta la art. 215 alin. 3 din Codul penal. Fapta nu constituie
infractiune daca aceasta conditie nu este indeplinita, iar acest aspect il
stabileste numai instanta de judecata prin hotararea pe care o pronunta in
cauza. Guvernul mai arata ca nu sunt incalcate prevederile art. 49 din
Constitutie, referitoare la restrangerea exercitiului unor drepturi sau
libertati, intrucat nu este vorba de restrangerea exercitiului unui drept, ci
de o obligatie care incumba oricarei persoane, cea de a-si exercita drepturile
si libertatile constitutionale fara a aduce atingere drepturilor si libertatilor
altor persoane, obligatie instituita prin art. 54 din Constitutie.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul
judecatorului-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale
criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii
nr. 47/1992, retine urmatoarele:
In temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 12 si 23 din Legea
nr. 47/1992, republicata, Curtea Constitutionala este competenta sa solutioneze
exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost legal sesizata.
Prin Incheierea din 28 octombrie 1999, pronuntata in Dosarul nr.
2.840/1999, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a II-a penala a sesizat Curtea
Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215
alin. 2 si 3 din Codul penal, exceptie ridicata de Robertino-Daniel Oprescu.
Din examinarea cererii scrise, prin care autorul a ridicat exceptia, precum
si a concluziilor orale ale aparatorului acestuia, cu ocazia dezbaterilor in
fata instantei de judecata si a Curtii Constitutionale, rezulta insa ca in
realitate, obiectul exceptiei il constituie numai dispozitiile art. 215 alin. 3
din Codul penal, iar nu si ale alin. 2 al aceluiasi articol, astfel cum, din
eroare, se mentioneaza in incheierea de sesizare.
Art. 215 alin. 3 din Codul penal are urmatoarea redactare: "Inducerea
sau mentinerea in eroare a unei persoane cu prilejul incheierii sau executarii
unui contract, savarsita in asa fel incat, fara aceasta eroare, cel inselat nu
ar fi incheiat sau executat contractul in conditiile stipulate, se sanctioneaza
cu pedeapsa prevazuta in alineatele precedente, dupa distinctiile acolo
aratate."
Autorul exceptiei sustine ca aceste dispozitii contravin prevederilor art.
49 si 54 din Constitutie, texte care au urmatorul cuprins:
- Art. 49, referitor la restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor
libertati: "(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi
restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea
sigurantei nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a
drepturilor si a libertatilor cetatenilor, desfasurarea instructiei penale,
prevenirea consecintelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru
deosebit de grav.
(2) Restrangerea trebuie sa fie proportionala cu situatia care a
determinat-o si nu poate atinge existenta dreptului sau a libertatii.";
- Art. 54, referitor la exercitarea drepturilor si a libertatilor:
"Cetatenii romani, cetatenii straini si apatrizii trebuie sa-si exercite
drepturile si libertatile constitutionale cu buna-credinta, fara sa incalce
drepturile si libertatile celorlalti."
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca
dispozitiile art. 215 alin. 3 din Codul penal nu aduc atingere acestor
prevederi constitutionale.
Astfel, prin incriminarea ca infractiune de inselaciune a faptei de
inducere sau mentinere in eroare a unei persoane cu prilejul incheierii sau
executarii unui contract, savarsita in asa fel incat fara aceasta eroare cel
inselat nu ar fi incheiat sau executat contractul in conditiile stipulate,
textul de lege criticat nu restrange, prin incalcarea art. 49, exercitiul unui
drept sau al unei libertati fundamentale. Neinvocand lezarea, prin dispozitia
legala criticata, a unui drept sau a unei libertati constitutionale, autorul
exceptiei nu poate sustine ca i-ar fi fost restrans exercitiul unui asemenea
drept sau al unei asemenea libertati, restrangere la care se refera textul
constitutional mentionat. "Dreptul de a obtine un credit bancar", cu
privire la care s-a sustinut restrangerea exercitiului, nu reprezinta un drept
fundamental si nici nu poate fi considerat, propriu-zis, un drept, in sensul
invocat de autorul exceptiei, ci o posibilitate de a incheia un contract de
imprumut bancar, in conditiile legii si cu respectarea conditiilor esentiale
pentru validitatea conventiilor, cuprinse in art. 948 din Codul civil, conditii
printre care se afla si consimtamantul valabil exprimat al partii care se
obliga. Or, prin dispozitia legala criticata, este aparata, prin mijloace de
drept penal, tocmai exprimarea unui asemenea consimtamant valabil al partii
care se obliga, fiind incriminata ca inselaciune fapta de inducere sau
mentinere in eroare a unei persoane cu prilejul incheierii sau executarii unui
contract, fapta prin care consimtamantul persoanei inselate a fost in mod determinant
viciat, astfel incat fara aceasta eroare ea nu ar fi incheiat sau nu ar fi
executat contractul.
Referitor la incalcarea, prin aceleasi dispozitii criticate, a
"prezumtiei de buna-credinta instituite prin art. 54 din
Constitutie", Curtea observa ca textul constitutional invocat nu cuprinde
prezumtia, ci obligatia fiecarei persoane de a-si exercita cu buna-credinta
drepturile si libertatile constitutionale, fara sa incalce drepturile si
libertatile celorlalti. Prin textul de lege criticat nu numai ca nu se incalca
aceasta indatorire fundamentala, ci, dimpotriva, se da expresie dispozitiei
constitutionale, sanctionandu-se penal tocmai fapte prin care se aduce
atingere, prin manoperele dolosive, obligatiei fundamentale amintite.
Curtea constata ca art. 215 alin. 3 din Codul penal este adoptat anterior
intrarii in vigoare a Constitutiei, fiindu-i astfel aplicabile prevederile art.
150 alin. (1) din Legea fundamentala, potrivit carora: "Legile si toate
celelalte acte normative raman in vigoare, in masura in care ele nu contravin
prezentei Constitutii." In consecinta, Curtea, retinand ca dispozitia
legala criticata nu contravine prevederilor constitutionale invocate, constata
ca aceasta este in vigoare.
Referitor la celelalte critici formulate privind multipla incriminare a
faptei (inselaciune, fals si uz de fals), Curtea constata ca acestea nu intra
in competenta contenciosului constitutional.
Criticile de neconstitutionalitate fiind neintemeiate, exceptia urmeaza sa
fie respinsa.
Fata de cele de mai sus, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin.
(2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 alin. 3
din Codul penal, ridicata de Robertino-Daniel Oprescu in Dosarul nr. 2.840/1999
al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a II-a penala.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 23 martie 2000.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat asistent,
Marioara Prodan