DECIZIE   Nr. 561 din 6 iulie 2006

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 385 18 alin. 1 din Codul de procedura penala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 691 din 11 august 2006

Ioan Vida                               -  preşedinte

Nicolae Cochinescu              -  judecător

Aspazia Cojocaru                  -  judecător

Acsinte Gaspar                     -  judecător

Kozsokar Gabor                    -  judecător

Petre Ninosu                         -  judecător

Ion Predescu                         -  judecător

Şerban Viorel Stănoiu          -  judecător

Marinela Mincă                     -  procuror

Afrodita Laura Tutunaru       -   magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38518 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Visarion Bălan, Iulia Bălan, Argentina Bălan, Cristinel Mocanu, Petru Isac, Ioan Păduraru, Ecaterina Ştefan si Mircea Birică în Dosarul nr. 5.866/2005 al Tribunalului Iaşi.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Incheierea din 11 aprilie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 5.866/2005, Tribunalul Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38518 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Visarion Bălan, Iulia Bălan, Argentina Bălan, Cristinel Mocanu, Petru Isac, Ioan Păduraru, Ecaterina Ştefan şi Mircea Birică în dosarul de mai. sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că textul legal criticat obligă judecătorul instanţei de rejudecare să se conformeze hotărârii instanţei de recurs. Or, dacă judecătorii, indiferent de nivelul instanţei, sunt independenţi şi se supun numai legii, ar trebui să nu existe o asemenea reglementare care să primeze în detrimentul principiului constituţional enunţat.

Tribunalul Iaşi opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, în sensul că prevederile art. 38518 alin. 1 din Codul de procedură penală contravin art. 124 alin. (3) din Constituţie în măsura în care cauza ce urmează a fi rejudecată în conformitate cu dispoziţiile instanţei de recurs revine spre soluţionare, potrivit regulilor privind repartizarea aleatorie a cauzelor, aceluiaşi judecător care a pronunţat sentinţa ce a fost casată de către instanţa de recurs.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile legale criticate nu conţin norme contrare principiului fundamental potrivit căruia judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Rejudecarea cauzei se face cu excluderea intervenţiei oricărei alte autorităţi şi în limitele prevăzute de lege. Judecătorii nu pot fi independenţi faţă de lege, ei fiind obligaţi să respecte şi să aplice legea. Respectând limitele stabilite de instanţa de recurs, instanţa de rejudecare este pe deplin independentă, nefiind vorba de amestecul altei autorităţi. Decizia instanţei de recurs trebuie să fie respectată cu ocazia rejudecării cauzei după casare, evident în cazul în care situaţia de fapt a rămas aceeaşi. Altfel, exercitarea căilor de atac, precum şi controlul judiciar al instanţelor superioare ar fi lipsite de eficienţă, iar înfăptuirea justiţiei s-ar transforma într-o activitate arbitrară, în afara legii.

In plus, dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate reprezintă norme de procedură, prin care sunt instituite condiţiile exercitării căii de atac a recursului, inclusiv limitele rejudecării cauzei după desfiinţarea hotărârii de către instanţa de control judiciar, în deplina concordanţă cu prevederile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 38518 alin. 1 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Limitele rejudecării, care au următorul conţinut: „Instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze instanţei de recurs, în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea avută în vedere la soluţionarea recursului."

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 124 alin. (3) referitoare la independenţa judecătorilor, care se supun numai legii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 124 alin. (3) din Constituţie consacră principiul independenţei judecătorilor şi supunerii lor numai legii.

Acest principiu inerent separaţiei puterilor în stat asigură judecătorilor libertatea de a soluţiona, numai pe baza legii, cazurile cu care sunt învestiţi şi totodată el are semnificaţia faptului că judecătorii nu pot fi supuşi nici unei ingerinţe din partea celorlalte autorităţi publice.

Curtea constată că din conţinutul dispoziţiei legale criticate pentru neconstituţionalitate nu rezultă posibilitatea exercitării unei atare ingerinţe.

In ceea ce priveşte controlul judiciar ce se exercită de către instanţele care soluţionează căile de atac asupra instanţelor care au pronunţat hotărârile atacate, se reţine că acest control nu reprezintă o limitare a independenţei judecătorilor, deoarece el este întotdeauna posterior şi nu are, în consecinţă, cum să îi influenţeze pe judecătorii care au pronunţat hotărârile supuse controlului.

Indrumările date de instanţa de recurs sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, numai în privinţa rezolvărilor de drept, precum şi în privinţa necesităţii administrării unor probe. Aceste îndrumări sunt date în cadrul activităţii cu caracter jurisdicţional a instanţelor de recurs, pe cale de hotărâri pronunţate în urma dezbaterilor contradictorii, şi nu au nimic comun cu situaţia nepermisă când, pe cale administrativă,  ierarhică,  un judecător ar primi  indicaţii asupra modului în care trebuie să judece un anumit proces. Independenţa judecătorului fondului nu este ştirbită prin faptul că, rejudecând cauza, adoptă rezolvarea în drept stabilită de instanţa de recurs, deoarece prin aceasta el nu se supune voinţei unei autorităţi lipsite de competenţă jurisdicţională, ci se conformează îndrumărilor obligatorii date de instanţa de control judiciar, în aceeaşi cauză şi în limitele competenţei stabilite prin lege.

Pe de altă parte, Curtea observă că instituţia controlului judiciar îşi găseşte reazemul constituţional în dispoziţiile art. 129 din Legea fundamentală, potrivit cărora, „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Prin dispoziţiile art. 38518 alin. 1 din Codul de procedură penală se dă eficienţă textului constituţional citat, dat fiind că fără obligativitatea îndrumărilor date de către instanţa de control judiciar judecătorilor fondului nu s-ar putea realiza finalitatea controlului, de asigurare a soluţionării temeinice şi legale a cauzelor. Dacă judecătorii de la instanţa de fond nu ar fi obligaţi să se supună îndrumărilor instanţei de apel sau de recurs, putând reitera erorile comise prin soluţia ce a fost desfiinţată, s-ar ajunge la exercitarea repetată a căilor de atac şi la prelungirea duratei soluţionării cauzelor în mod nepermis şi astfel s-ar încălca cerinţa soluţionării proceselor într-un „termen rezonabil", prevăzută la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA   CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38518 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Visarion Bălan, Iulia Bălan, Argentina Bălan, Cristinel Mocanu, Petru Isac, Ioan Păduraru, Ecaterina Ştefan şi Mircea Birică în Dosarul nr. 5.866/2005 al Tribunalului laşi.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iulie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA                                                                  

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru