DECIZIE Nr. 56 din 6 februarie 2003
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 48 si 50
din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor,
aprobata si modificata prin Legea nr. 180/2002
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 171 din 18 martie 2003
Nicolae Popa - presedinte
Costica Bulai - judecator
Nicolae Cochinescu - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Petre Ninosu - judecator
Serban Viorel Stanoiu - judecator
Lucian Stangu - judecator
Ioan Vida - judecator
Paula C. Pantea - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 48 si 50 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, exceptie
ridicata de Ioan Stefan, Boaz Neva, Petru Ples si Ioan Tomoioaga in Dosarul nr.
4.873/2002 al Tribunalului Maramures.
La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare este
legal indeplinita.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei
de neconstitutionalitate, ca fiind neintemeiata, considerand ca este dreptul
constitutional al legiuitorului de a stabili regimul juridic al
contraventiilor. Astfel, noul act normativ privind reglementarea si
sanctionarea contraventiilor a prevazut posibilitatea ca un contravenient sa
achite, pe loc sau in 48 de ore de la data incheierii sau comunicarii
procesului-verbal, jumatate din minimul amenzii, numai daca in actul normativ
care prevede contraventia se mentioneaza in mod expres aceasta posibilitate. De
asemenea, se arata ca textele de lege criticate nu contravin art. 15 alin. (2)
din Constitutie, deoarece acestea dispun numai pentru viitor.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 10 octombrie 2002, pronuntata in Dosarul nr.
4.873/2002, Tribunalul Maramures a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia
de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 48 si 50 din Ordonanta Guvernului
nr. 2/2001. Exceptia a fost ridicata de contravenientii recurenti Ioan Stefan,
Boaz Neva, Petru Ples si Ioan Tomoioaga. In fapt, prin procesul-verbal de
contraventie nr. 359 din 15 martie 2002, incheiat de Inspectoratul teritorial
de munca Maramures ca urmare a cercetarii unui accident de munca, autorii
exceptiei au fost sanctionati cu amenzi contraventionale in baza dispozitiilor
art. 41 din Legea protectiei muncii nr. 90/1996, republicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 47 din 29 ianuarie 2001. Fiind somati sa
achite in intregime amenzile aplicate, contravenientii s-au adresat
Judecatoriei Sighetu Marmatiei cu plangeri, solicitand ca aceasta sa dispuna
incetarea oricarei urmariri pentru jumatate din amenzile stabilite. Ei si-au
motivat plangerile cu dovada ca au achitat, in termenul prevazut de lege,
jumatate din cuantumul amenzii aplicate, iar potrivit art. 26 alin. 1 si 3 din
Legea nr. 32/1968, coroborat cu art. 28 alin. (1) si (3) din Ordonanta
Guvernului nr. 2/2001, daca contravenientul achita in termenul pentru care s-a
angajat jumatate din minimul amenzii prevazute in actul normativ pentru fapta
savarsita, orice urmarire in ceea ce priveste amenda inceteaza. Plangerile
contravenientilor au fost insa respinse de Judecatoria Sighetu Marmatiei, cu
motivarea ca la data de 15 martie 2002, cand a fost incheiat procesul-verbal de
contraventie, Legea nr. 32/1968 era abrogata prin Ordonanta Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor. Noul act normativ prevede,
la art. 28 alin. (1), posibilitatea achitarii a jumatate din minimul amenzii
numai daca in actul normativ care prevede contraventia se mentioneaza in mod
expres aceasta posibilitate. Or, Legea protectiei muncii nr. 90/1996,
republicata, nu prevede aceasta posibilitate. Contravenientii au declarat
recurs impotriva sentintelor Judecatoriei Sighetu Marmatiei, iar in sedinta
publica din 10 octombrie 2002, in fata Tribunalului Maramures, au ridicat
exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 48 si 50 din Ordonanta
Guvernului nr. 2/2001.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin ca
textele de lege criticate sunt contrare prevederilor art. 15 alin. (2) din
Constitutie, potrivit carora legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia
legii penale mai favorabile, si ca prevederile art. 28 alin. (1) din Ordonanta
Guvernului nr. 2/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 180/2002,
"sunt aplicabile numai actelor normative emise dupa intrarea in vigoare a
acestei ordonante, iar nu si actelor normative anterioare - cum este Legea
protectiei muncii nr. 90/1996, incalcandu-se astfel principiul constitutional
al neretroactivitatii legilor". De asemenea, autorii exceptiei considera
ca Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 le creeaza un regim defavorabil in raport cu
prevederile Legii nr. 32/1968, sub imperiul careia a fost emis actul normativ
care prevede savarsirea contraventiei pentru care au fost sanctionati. In
opinia autorilor exceptiei aplicarea amenzii a avut la baza un act normativ de
forta inferioara legii, respectiv o ordonanta a Guvernului.
Tribunalul Maramures considera exceptia neintemeiata, cu motivarea ca,
"de vreme ce nu au fost modificate actele normative de sanctionare, in
raport cu prevederile art. 28 din ordonanta criticata, legiuitorul a procedat
la o abrogare indirecta a beneficiului de nesanctionare in forma prevazuta de
Legea nr. 32/1968".
Potrivit dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua
Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si formula punctele de vedere
asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate. De asemenea, in
conformitate cu dispozitiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificarile
ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al institutiei Avocatul Poporului.
Guvernul considera ca exceptia nu este intemeiata. Se precizeaza ca
sustinerea autorilor exceptiei, in sensul ca dispozitiile Ordonantei Guvernului
nr. 2/2001 se aplica numai actelor normative emise dupa aparitia acesteia, nu
si actelor normative anterioare, deoarece s-ar incalca principiul
neretroactivitatii legii, este eronata. Principiul neretroactivitatii legii
inseamna ca legea nu se aplica faptelor savarsite inainte de intrarea ei in
vigoare, iar nu actelor normative, cum sustin autorii exceptiei. Ordonanta
Guvernului nr. 2/2001 nu se aplica faptelor savarsite anterior intrarii ei in
vigoare.
De asemenea, se apreciaza ca afirmatia autorilor exceptiei in sensul ca
Legea nr. 32/1968 asigura contravenientilor un regim mai favorabil in raport cu
Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, care ar extinde retroactiv un regim
contraventional mai grav, nu poate fi retinuta, deoarece principiul legii mai
favorabile este aplicabil in dreptul penal, nefiind aplicabil in materia
contraventiilor.
Totodata Guvernul considera ca este lipsit de temei si argumentul potrivit
caruia amenda aplicata ar fi avut la baza un act normativ inferior legii, si
anume o ordonanta, deoarece, pe de o parte, amenda s-a aplicat pe baza Legii
nr. 90/1996, iar nu pe baza Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 care reprezinta
legea-cadru in materia contraventiilor, iar pe de alta parte, ordonantele
Guvernului contin norme cu putere de lege, motiv pentru care pot face obiectul
exceptiei de neconstitutionalitate ca si legile.
Se mai mentioneaza ca autorii exceptiei invoca neconstitutionalitatea numai
a art. 48 si 50 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, dar argumenteaza, in
principal, neconstitutionalitatea art. 28 alin. (1) din aceeasi ordonanta. In
ceea ce priveste art. 48 din ordonanta, se arata ca acesta nu incalca
dispozitiile art. 15 alin. (2) din Constitutie prin faptul ca prevede ca
trimiterea facuta intr-o lege speciala sau intr-un act normativ anterior la
Legea nr. 32/1968 se considera facuta la Ordonanta Guvernului nr. 2/2001,
dispozitia instituita raspunzand principiului corelarii si sistematizarii
legislative. Din aceleasi ratiuni se arata ca a fost instituit si art. 50 din
ordonanta, potrivit caruia actele normative prin care se stabilesc
contraventii, in vigoare la data publicarii Ordonantei Guvernului nr. 2/2001,
vor fi modificate sau completate, daca este cazul, in termen de 3 luni, conform
prevederilor acesteia. In opinia autorilor exceptiei termenul de 3 luni este
neconstitutional, fara insa a se aduce vreun argument in acest sens.
Avocatul Poporului apreciaza ca dispozitiile art. 48 si 50 din Ordonanta
Guvernului nr. 2/2001 sunt constitutionale. Ordonanta Guvernului nr. 2/2001
prevede ca neurmarirea pe motiv de plata a jumatate din amenda se realizeaza
numai daca legea o mentioneaza in mod expres. Se considera ca, deoarece Legea
protectiei muncii nr. 90/1996 nu a fost modificata si nu prevede in mod expres
neurmarirea pe motiv de plata a jumatate din amenda, aceasta masura nu este
aplicabila in speta. In final se arata ca, intrucat art. 50 din Ordonanta
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor prevede ca
actele normative prin care se stabilesc contraventii vor fi modificate sau
completate, daca este cazul, in termen de 3 luni, dispozitiile legale criticate
nu contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 15 alin. (2), legea
dispunand numai pentru viitor.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor
de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si
Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile
procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile
Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala constata ca a fost legal sesizata si este
competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie si ale art.
1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa
solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum rezulta din
incheierea de sesizare, il constituie dispozitiile art. 48 si 50 din Ordonanta
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu
modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002. Textele legale
criticate au urmatorul continut:
- Art. 48: "Ori de cate ori intr-o lege speciala sau in alt act
normativ anterior se face trimitere la Legea nr. 32/1968 privind stabilirea si
sanctionarea contraventiilor, trimiterea se va socoti facuta la dispozitiile
corespunzatoare din prezenta ordonanta.";
- Art. 50: "Actele normative prin care se stabilesc contraventii, in
vigoare la data publicarii prezentei ordonante in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, vor fi modificate sau completate, daca este cazul, in
termen de 3 luni, potrivit prevederilor acesteia."
Criticile autorilor exceptiei se refera insa, cu precadere, la dispozitiile
art. 28 alin. (1) din ordonanta, care prevad ca: "Contravenientul poate
achita, pe loc sau in termen de cel mult 48 de ore de la data incheierii
procesului-verbal ori, dupa caz, de la data comunicarii acestuia, jumatate din
minimul amenzii prevazute in actul normativ, agentul constatator facand
mentiune despre aceasta posibilitate in procesul-verbal. In actul normativ de
stabilire a contraventiilor aceasta posibilitate trebuie mentionata in mod
expres."
Autorii exceptiei sustin ca aceste dispozitii sunt contrare prevederilor
art. 15 alin. (2) din Constitutie, referitoare la neretroactivitatea legii, si
ca dispozitiile art. 28 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001,
reproduse mai sus, pot fi aplicate numai actelor normative emise dupa intrarea
in vigoare a ordonantei, nu si celor existente la acea data, cum este cazul
Legii nr. 90/1996 aplicate in speta. Termenul de 3 luni prevazut in ordonanta
pentru modificarea actelor normative anterioare, in sensul achitarii pe loc a
jumatate din amenda, este apreciat insuficient si neconstitutional, desi
autorii exceptiei nu mentioneaza textul constitutional pretins incalcat. Se mai
arata ca Legea nr. 90/1996 nu avea cum sa fie modificata, deoarece la acea data
era in vigoare Legea nr. 32/1968, care nu conditiona acest drept de prevederea
in mod expres, in actele normative care stabilesc contraventii, a acestei
posibilitati.
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca textele de
lege criticate nu sunt contrare prevederilor art. 15 alin. (2) din Constitutie,
deoarece nu se aplica faptelor savarsite anterior intrarii lor in vigoare. Este
dreptul constitutional al legiuitorului de a institui, o data cu un nou regim
juridic al contraventiilor, un alt regim de executare a amenzilor
contraventionale, asa cum a facut-o prin dispozitiile art. 28 alin. (1) din
Ordonanta Guvernului nr. 2/2001. Noua lege a mentinut posibilitatea ca un
contravenient sa achite, pe loc sau in 48 de ore de la data incheierii sau comunicarii
procesului-verbal, jumatate din minimul amenzii prevazute in actul normativ,
insa a prevazut ca aceasta posibilitate trebuie sa fie mentionata in actul
normativ aplicat.
Cu privire la actele normative prin care se stabilesc contraventii, in
vigoare la data publicarii Ordonantei Guvernului nr. 2/2001, art. 50 prevede ca
acestea vor fi modificate sau completate, daca este cazul, in termen de 3 luni,
potrivit prevederilor acesteia. In speta, Legea protectiei muncii nr. 90/1996,
republicata, in baza careia au fost aplicate amenzile contravenientilor autori
ai exceptiei, nu a fost modificata in temeiul art. 50 din ordonanta, astfel ca
nu s-a prevazut in mod expres posibilitatea achitarii, pe loc sau in 48 de ore,
a jumatate din minimul amenzii, de unde rezulta ca legiuitorul nu a considerat
ca este cazul sa faca mentiunea respectiva. Asa fiind, la data incheierii
procesului-verbal de constatare a contraventiilor, 15 martie 2002, Legea nr.
90/1996 nu prevedea posibilitatea achitarii pe loc a jumatate din minimul
amenzii, astfel ca nu se poate vorbi despre retroactivitatea Ordonantei
Guvernului nr. 2/2001.
Criticile de neconstitutionalitate fiind neintemeiate, exceptia urmeaza sa
fie respinsa.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145
alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23
alin. (3) si (6) si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 48 si 50
din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, aprobata si modificata prin Legea nr.
180/2002, exceptie ridicata de Ioan Stefan, Boaz Neva, Petru Ples si Ioan
Tomoioaga in Dosarul nr. 4.873/2002 al Tribunalului Maramures.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 6 februarie 2003.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat asistent,
Florentina Geangu