DECIZIE Nr.
536 din 27 iunie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. 4 si art. 6 alin. 2 din
Legea nr. 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati
comerciale ilicite
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 666 din 2 august 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu -
judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconsti-tuţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. 4 şi art. 6 alin. 2 din
Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi
comerciale ilicite, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Uniczeus"
- S.R.L. din Josenii Bârgăului în Dosarul nr. 103/112/2006 al Tribunalului
Bistriţa-Năsăud - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 23 februarie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 103/112/2006, Tribunalul Bistriţa-Năsăud -Secţia comercială şi
de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. 4 şi art. 6 alin. 2 din Legea
nr. 12/1990. Excepţia a fost ridicată de Societatea
Comercială „Uniczeus" - S.R.L din Josenii
Bârgăului într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri
contravenţionale.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate contravin
principiului separaţiei puterilor în stat şi prezumţiei dobândirii licite a
averii, raportate la art. 23 alin. (11) din Constituţie, întrucât permit ca
aprecierea caracterului ilicit al averii şi dispunerea confiscării să se poată
face şi de alte organe decât instanţele judecătoreşti.
Tribunalul Bistriţa-Năsăud
- Secţia comercială şi de contencios administrativ şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate
este neîntemeiată, întrucât autorul excepţiei nu a făcut dovada contrară a
celor reţinute în actul constatator, astfel că măsura confiscării este legală.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile legale criticate nu contravin prezumţiei de nevinovăţie,
întrucât de aceasta beneficiază orice persoană în cursul unui proces penal,
până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, şi nici
prezumţiei caracterului licit al averii, aşa cum a statuat Curtea
Constituţională în Decizia nr. 472/2004.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 2 alin. 4 şi art. 6 alin. 2 din Legea nr. 12/1990
privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 133 din 20 iunie 1991, modificate prin art. I pct.
2 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 126/1998 pentru modificarea Legii nr.
12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale
ilicite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 29 august 1998.
In prezent, dispoziţiile legale criticate au următorul
cuprins:
- Art. 2 alin. 4: „Contravenţiile
prevăzute de prezenta lege se constată de către funcţionarii din aparatul
propriu de specialitate al consiliilor locale, organele Gărzii Financiare,
organele controlului financiar şi ale poliţiei.";
- Art. 6 alin. 2: „Veniturile obţinute ilicit de persoanele fizice sau juridice din
activităţile prevăzute la art. 1, precum şi încasările în întregime din
vânzarea mărfurilor a căror provenienţă nu este dovedită se confiscă şi se fac
venit la bugetul administraţiei publice centrale."
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale
criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind
principiul separaţiei şi echilibrului puterilor şi ale art. 44 alin. (8) teza a
doua privind prezumţia dobândirii licite a averii, raportate la art. 23 alin.
(11) referitoare la prezumţia de nevinovăţie.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că nu poate primi susţinerea autorului excepţiei în sensul că
aplicarea de către organele administraţiei a măsurii de confiscare a
veniturilor rezultate din săvârşirea unor contravenţii ar încălca principiul
separaţiei şi echilibrului puterilor, consacrat prin art. 1 alin. (4) din
Constituţie, întrucât atribuţia de constatare a contravenţiilor şi de aplicare
a sancţiunilor contravenţionale este prin natura sa o atribuţie executivă, de
resortul organelor administrative. Pe de altă parte, măsura confiscării
prevăzută de textele de lege criticate este supusă controlului judecătoresc, la
sesizarea persoanei împotriva căreia a fost luată.
Cu privire la susţinerea potrivit căreia textele de
lege criticate contravin prezumţiei dobândirii licite a averii şi prezumţiei de
nevinovăţie, Curtea reţine că nici aceasta nu poate fi primită, întrucât însăşi
Legea fundamentală prevede în art. 44 alin. (9) că bunurile destinate, folosite
sau rezultate din contravenţii pot fi confiscate în condiţiile legii. In acest
sens este şi Decizia nr. 472/2004, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 52 din 17 ianuarie 2005.
Neintervenind elemente noi de natură a determina
reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia acestei decizii
sunt valabile şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse
mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. 4 şi art. 6 alin. 2 din
Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale
ilicite, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Uniczeus" - S.R.L.
din Josenii Bârgăului în Dosarul nr. 103/112/2006 al Tribunalului
Bistriţa-Năsăud - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 iunie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean