Decizia Nr.534 din 14.07.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 600 din 10 august 2015

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Mihaela Ionescu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, excepţie ridicată de Negrea Gheza în Dosarul nr. 4.076/235/2014 al Judecătoriei Gherla şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 327D/2015.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la dispoziţiile art. 6 din noul Cod penal şi faptul că, în prezenta cauză, nu se invocă motive care să determine schimbarea jurisprudenţei, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Sentinţa penală nr. 22/2015 din data de 9 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 4.076/235/2014, Judecătoria Gherla a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Negrea Gheza într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că trebuie avută în vedere necesitatea unui tratament juridic identic pentru persoanele aflate în situaţii similare şi, în acest sens, face referire la jurisprudenţa Curţii privind egalitatea în drepturi. Susţine, în esenţă, că diferenţa de tratament la care sunt supuşi inculpaţii pentru care s-au pronunţat hotărâri definitive este discriminatorie în raport cu inculpaţii care au fost condamnaţi în temeiul noului Cod penal. Apreciază că, prin aceasta, se aduce atingere şi principiului constituţional enunţat în art. 15 alin. (2).6. Judecătoria Gherla apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi, în acest sens, arată că dispoziţia legală criticată nu este discriminatorie, întrucât, indiferent dacă legea penală mai favorabilă intervine înainte sau după pronunţarea hotărârii de condamnare, cel interesat poate beneficia de aceasta.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.10. Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 6 din Codul penal referitor la aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei. Analizând însă criticile autorului excepţiei, rezultă că acestea vizează numai alin. (1) al art. 6 din Codul penal. Aşa încât obiectul excepţiei urmează a fi restrâns în consecinţă, sens în care urmează a se analiza excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, care au următorul conţinut: „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.“11. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, şi în art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice.12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile constituţionale invocate şi în prezenta cauză, faţă de critici similare.13. Astfel, prin numeroase decizii (de pildă, Decizia nr. 379 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 7 august 2014, Decizia nr. 489 din 25 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 18 noiembrie 2014, Decizia nr. 505 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 15 decembrie 2014, Decizia nr. 710 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 14 ianuarie 2015, Decizia nr. 57 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2015, Decizia nr. 62 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 7 aprilie 2015, Decizia nr. 206 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 375 din 29 mai 2015, şi Decizia nr. 209 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 21 mai 2015), Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate, reţinând existenţa anumitor deosebiri între aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile în cazul când legea nouă intervine înainte de judecarea definitivă a cauzei şi aplicarea aceluiaşi principiu în situaţia în care legea nouă intervine după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă.14. Astfel, Curtea a observat că, în cazul unei succesiuni de legi, în cursul procesului penal, anterior rămânerii definitive a hotărârii, instanţa trebuie să opereze, în concret, o stabilire a sancţiunii în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de fiecare dintre aceste legi şi să aplice aceste criterii în limitele legii identificate ca fiind mai favorabile, luând în considerare şi analizând faptele şi situaţia particulară a fiecărui caz în parte. Referitor la pedepsele definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile, legiuitorul nu a înţeles să repună în discuţie criteriile de stabilire şi individualizare a sancţiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancţiune care excedează maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancţiune mai grea care nu mai este prevăzută de legea nouă (a se vedea Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 13 mai 2014).15. De asemenea, Curtea a observat existenţa anumitor diferenţe şi în ceea ce priveşte aplicarea retroactivă a legii noi, ce intervine după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă. Spre deosebire de situaţiile tranzitorii propriu-zise, numărul criteriilor folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi, în cazul pedepselor definitiv aplicate, este mai mic, ele reducându-se la limitele de pedeapsă prevăzute în cele două legi şi la cauzele legale de modificare a acestor limite. Astfel, Curtea a reţinut că legea nouă poate să prevadă o pedeapsă mai uşoară, dar sancţiunea aplicată fie să depăşească maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fie să nu depăşească acest maxim. Dacă în primul caz se ajunge la executarea unei sancţiuni care nu are corespondent în legea penală în vigoare, acest raţionament nu mai subzistă în cea de-a doua ipoteză.16. Curtea a apreciat că în cea de-a doua ipoteză este vorba despre punerea în balanţă a dreptului unei persoane condamnate la aplicarea legii penale mai favorabile, descris mai sus, şi a altor drepturi sau valori constituţionale, precum principiul securităţii raporturilor juridice şi autoritatea de lucru judecat, care pot contracara parţial sau complet acest drept. Astfel, legiuitorul având sarcina de a echilibra intensitatea încălcării drepturilor fundamentale ale persoanei condamnate şi valorile care justifică această încălcare a eliminat aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile din Codul penal.17. Luând în considerare cele statuate în jurisprudenţa proprie, dar şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitor la principiul autorităţii de lucru judecat, Curtea a constatat că legiuitorul a limitat aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive numai la acele cazuri în care sancţiunea aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fără ca în acest mod să fie încălcat art. 15 alin. (2) din Constituţie.18. Referitor la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16, Curtea a observat că autorul excepţiei deduce neconstituţionalitatea textului de lege criticat dintr-un pretins tratament discriminatoriu între persoanele care au săvârşit faptele sub imperiul legii vechi şi au fost condamnate sub imperiul acelei legi şi cele care, săvârşind faptele în aceleaşi condiţii, nu au fost condamnate, urmând a li se aplica dispoziţiile în vigoare începând cu 1 februarie 2014.19. În ceea ce priveşte principiul egalităţii, Curtea, în mod constant, în jurisprudenţa sa a statuat că situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional. Această soluţie este în concordanţă şi cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia orice diferenţă de tratament, făcută de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, trebuie să îşi găsească o justificare obiectivă şi rezonabilă. Or, Curtea a constatat, în jurisprudenţa menţionată, că persoanele în cauză nu se regăsesc în situaţii identice (unele persoane au fost condamnate definitiv, altele nu au fost condamnate definitiv, ori, în prezenta speţă, au fost condamnate în temeiul normelor din noul Cod penal), astfel că se justifică în mod obiectiv şi rezonabil tratamentul juridic neomogen la care se referă autorul excepţiei, principiul egalităţii în faţa legii presupunând instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite.20. Analizând situaţia persoanelor condamnate definitiv şi a celor în curs de judecată, Curtea a reţinut că, în concret, fiecare dintre aceste persoane beneficiază într-un mod efectiv de legea penală mai favorabilă aplicabilă la momentul judecării cauzelor respective. Acest element, alături de caracterul definitiv al condamnărilor, determină diferenţa dintre situaţia persoanei condamnate pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969 şi persoanele care se află în curs de judecată (ori au fost judecate în temeiul noului Cod penal).21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte în jurisprudenţa menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Negrea Gheza în Dosarul nr. 4.076/235/2014 al Judecătoriei Gherla şi constată că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Gherla şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 14 iulie 2015.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Mihaela Ionescu