DECIZIE Nr.
526 din 27 iunie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 302 1 alin. 1 lit. b) si c), art.
303 alin. 1 si 2, art. 306 alin. 1 si alin. 2 teza a doua din Codul de
procedura civila si ale art. II alin. (2) si (3) din Legea nr. 219/2005 privind
aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si
completarea Codului de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 711 din 18 august 2006
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Mădălina Stefania Diaconu -
maqistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3021 alin. 1 lit. b) şi c), art. 303 alin. 1 şi 2, art. 306 alin. 1 şi
alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă şi ale art. II alin. (2) şi (3) din Legea nr. 219/2005
privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru
modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de
Elisabeta Răducanu în Dosarul
nr. 29.750/2005 (nr. vechi 3.364/2005) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a
III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
La apelul nominal se prezintă
părţile Frosa Răducanu şi Constanţa Coşuleanu, lipsind autorul excepţiei şi
celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Părţile prezente solicită respingerea excepţiei de
neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa Curţii
Constituţionale.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 16
februarie 2006, pronunţată în Dosarul . 29.750/2005 (nr. vechi 3.364/2005), Curtea
de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de
familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 3021 alin. 1 lit. b) şi c), art. 303 alin. 1 şi 2, art. 306 alin. 1 şi
alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă şi ale art. II alin. (2) şi (3) din Legea nr.
219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000
pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de către Elisabeta Răducanu cu prilejul
soluţionării unui recurs civil.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în
esenţă, următoarele: art. 3021 alin. 1 lit. b) şi c) este neconstituţional deoarece sancţionează
recursul cu nulitate absolută, în situaţia în care nu s-a indicat numărul
hotărârii judecătoreşti atacate, deşi a fost arătat numărul dosarului instanţei
a cărei hotărâre este recurată. Deoarece numărul hotărârii atacate rezultă din
dosarul al cărui număr a fost indicat, consideră că cerinţa instituită de art.
3021 alin. 1 lit.
b) şi c) este excesivă şi contravine art. 21 din Constituţie. Cu privire la
art. 303 alin. 1 şi 2, art. 306 alin. 1 şi alin. 2 teza a doua din Codul de
procedură civilă, consideră că acestea sunt neconstituţionale deoarece lovesc
recursul cu aceeaşi sancţiune a nulităţii absolute, în cazul în care nu sunt
indicate cifric articolele de drept procesual pe care se întemeiază recursul,
deşi motivele acestuia sunt dezvoltate pe larg, în scris, permiţând
judecătorului încadrarea lor într-unui din cazurile prevăzute de art. 304 din
Codul de procedură civilă. De asemenea, arată că textele criticate prevăd
sancţiunea nulităţii, fără a preciza tipul acesteia, în vreme ce instanţele de
judecată interpretează această prevedere în mod restrictiv, considerând că este
vorba de nulitatea absolută. In sfârşit, cu privire la art. II alin. (2) şi (3) din Legea nr. 219/2005,
solicită declararea acestuia ca fiind neconstituţional, deoarece nu permite
Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să judece recursurile promovate împotriva
deciziilor pronunţate în apel de curţile de apel, ci dă în competenţa acestora
din urmă judecarea recursurilor împotriva propriilor lor hotărâri.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi
pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului apreciază
că textele legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
Examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia
de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie următoarele dispoziţii de lege:
- Art. 3021 alin. 1
lit. b) şi c) din Codul de procedură civilă. Art. 3021 a fost introdus prin art. I pct. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind
modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 28 iunie 2003, şi a fost completat prin art. I pct. 6 din Legea nr. 195/2004 pentru
aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi
completarea Codului de procedură civilă, lege publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 470
din 26 mai 2004. Textul de lege criticat are următorul cuprins: „Cererea de recurs va cuprinde,
sub sancţiunea nulităţii, următoarele menţiuni:
[...] b) indicarea
hotărârii care se atacă;
c) motivele de ne/egalitate pe care se întemeiază
recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;";
- Art. 303 alin. 1 şi
2 din Codul de procedură civilă: „Recursul se va motiva prin însăşi cererea
de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
Termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de
la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.";
- Art. 306 alin. 1 şi
alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă: „Recursul este nul dacă
nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin.
2.
Motivele de ordine publică pot fi invocate şi din
oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere
părţilor. ";
- Art. II alin. (2) şi (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi
completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005: „(2) Apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în
vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa
tribunalului se trimit la tribunale.
(3) Recursurile aflate pe rolul Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care,
potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la
curţile de apel."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de
lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 21 din Constituţie,
referitoare la accesul liber la justiţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată următoarele:
I. Cu privire la constituţionalitatea art. 3021 alin. 1 lit. b) şi c), Curtea
Constituţională s-a mai pronunţat, iar prin Decizia nr. 364 din 5 iulie 2005,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 839 din 16 septembrie 2005, a constatat că,
„dincolo de semnificaţia esenţială a acestor menţiuni pentru buna administrare
a justiţiei în faza de atac a recursului, coroborarea reglementării criticate
cu dispoziţiile art. 287 şi cu cele ale art. 316 din Codul de procedură civilă,
potrivit cărora partea are posibilitatea să complinească omisiunea lor până la
prima zi de înfăţişare, în cererea de apel şi, prin extindere, şi în aceea de
recurs, se impune concluzia că dispoziţiile legale deduse controlului nu
contravin normelor constituţionale de referinţă".
II. Referitor la art.
303 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, care prevăd că recursul se va
motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar
termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii,
chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte, Curtea constată că aceste prevederi
nu contravin dispoziţiilor constituţionale conţinute în art. 21.
Astfel, părţile pot indica motivele de recurs fie prin
cererea de recurs, fie printr-un memoriu separat, arătând motivele de
modificare sau casare a hotărârii atacate şi dezvoltarea acestora. Faptul că
termenul de depunere a acestor motive se socoteşte de la comunicarea hotărârii,
chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte, se justifică prin aceea că, în
momentul cunoaşterii soluţiei, partea interesată poate aprecia dacă este sau nu
util să declare recurs, însă motivarea acestuia nu poate fi făcută decât după
redactarea integrală a hotărârii.
III. Cu privire la art.
306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea
constată că acest text de lege a mai fost supus controlului de
constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Legea
fundamentală, iar prin Decizia nr. 475 din 22 septembrie 2005, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 octombrie 2005, au fost respinse criticile de
neconstituţionalitate, arătându-se că soluţia astfel adoptată se înscrie în
cadrul competenţei conferite legiuitorului prin art. 126 alin. (2) din
Constituţie de a reglementa procedura de judecată, inclusiv căile de atac
împotriva hotărârilor pronunţate de instanţe.
Faptul că motivele de ordine publică ce pot duce la modificarea
sau casarea unei hotărâri pot fi invocate şi din oficiu de instanţă, care însă este obligată să le pună în dezbatere
părţilor, reglementat în alin. 2 teza a doua a art. 306 din Codul de procedură
civilă, nu reprezintă o încălcare a drepturilor şi libertăţilor
constituţionale, ci, dimpotrivă, constituie un caz de exercitare a rolului
activ al judecătorului şi o reafirmare a ocrotirii interesului public, dar
reprezintă, în acelaşi timp, şi o garanţie procesuală recunoscută părţilor,
care vor putea să-şi exprime punctul de vedere faţă de motivele de nulitate
reţinute din oficiu.
IV. In ceea ce priveşte art. II din Legea nr. 219/2005, Curtea reţine că şi acest text de lege a
mai fost supus, de numeroase ori, controlului de constituţionalitate. Astfel, prin
Decizia nr. 90 din 7 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 193
din 1 martie 2006, au fost respinse criticile de neconstitutionalitate,
arătându-se că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul
competenţei sale constituţionale, astfel cum este consacrată prin dispoziţiile
art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa
instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin
lege", iar „Impotriva
hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita
căile de atac, în condiţiile legii." De asemenea, Curtea a reţinut că, deşi prin efectul aplicării
imediate a noii reglementări referitoare la competenţa materială, aceeaşi
instanţă urmează să soluţioneze o cale de atac împotriva propriei sale
hotărâri, soluţia legislativă adoptată nu relevă nici un fine de
neconstituţionalitate. Astfel, dincolo de caracterul tranzitoriu al acestei
reglementări, soluţionarea aparţine unor complete cu o compunere diferită, iar
părţile beneficiază de toate drepturile şi garanţiile procesuale menite să le
asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea
acestuia într-un termen rezonabil. In fine, Curtea a constatat că nu poate fi
primită nici critica privind încălcarea principiului controlului judiciar
ierarhic, întrucât Constituţia nu consacră un asemenea principiu, ci, potrivit
art. 129, numai folosirea căilor de atac prevăzute de lege.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a
determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale,
argumentarea şi soluţia reţinute în deciziile de mai sus îşi menţin
valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 3021 alin. 1 lit. b) şi c), art. 303 alin. 1 şi 2, art. 306 alin. 1 şi
alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă şi ale art. II alin. (2) şi (3) din Legea nr. 219/2005
privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru
modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de
Elisabeta Raducanu în Dosarul nr. 29.750/2005 (nr. vechi 3.364/2005) al Curţii
de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de
familie.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 iunie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent, Mădălina
Stefania Diaconu