Decizia Nr.513 din 15.05.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Gheorghe Piperea în Dosarul nr. 261/302/2011 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.236D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei şi păstrarea jurisprudenţei în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 19 octombrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 261/302/2011, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Piperea într-o cauză aflată pe rolul judecătoriei, ce are ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii aplicate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine următoarele:1. Referitor la încălcarea prin textele de lege criticate a prevederilor art. 21 din Constituţie, autorul arată că scopul textului constituţional este de a garanta tuturor cetăţenilor dreptul de a se putea adresa justiţiei în mod liber, fără vreun impediment legal sau de altă natură. Or, stabilirea judecătoriei „în raza căreia s-a produs fapta sancţionată contravenţional“ ca instanţă competentă să soluţioneze plângerile formulate împotriva proceselor-verbale vizând sancţiuni contravenţionale „se abate de la principiul accesului liber la justiţie, creând un obstacol considerabil cetăţenilor care nu locuiesc în raza teritorială unde s-a produs fapta“.Dispoziţiile legale criticate nu respectă principiul legislaţiei contenciosului administrativ, care prevede posibilitatea alegerii competenţei de către persoana contestatoare între domiciliul/sediul acesteia şi sediul instituţiei intimate. Procesul-verbal de stabilire a unei fapte contravenţionale este un act administrativ întocmit de un agent al unei instituţii administrative, în exerciţiul funcţiunii, astfel că plângerea formulată împotriva acestuia are un caracter juridic contencios, putând fi încadrată la jurisdicţiile contencios-administrative. În consecinţă, sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care dau posibilitatea petentului să opteze între instanţa de la domiciliul/sediul acestuia şi cea de la sediul pârâtului (instituţia intimată). În acelaşi timp, dispoziţiile Legii nr. 554/2004 stabilesc competenţa de soluţionare a cererilor formulate împotriva actelor administrative în sarcina secţiilor de contencios administrativ ale tribunalelor (pentru actele administrative locale) sau ale curţilor de apel (pentru actele administrative centrale), excluzând competenţa judecătoriilor în privinţa soluţionării cererilor formulate împotriva actelor administrative.Dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei încalcă atât prevederile art. 12 din Codul de procedură civilă, care dau posibilitatea reclamantului să aleagă între mai multe instanţe deopotrivă competente, cât şi pe cele ale art. 8 din Codul de procedură civilă, care permit reclamantului să formuleze o cerere împotriva statului şi autorităţilor publice la instanţele din capitala ţării sau la cele din reşedinţa judeţului unde domiciliază reclamantul. Totodată, acestea derogă de la principiile legislaţiei constituţionale şi ale legislaţiei contenciosului-administrativ, limitând accesul la justiţie, impunând contravenientului costuri financiare considerabile şi pierderea unui interval de timp.2. Cu privire la încălcarea principiului egalităţii în drepturi, autorul arată că textele de lege criticate introduc în mod nejustificat o discriminare în privinţa accesului cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, limitând competenţa pentru un litigiu cu caracter contencios-administrativ la o singură instanţă, şi aceea diferită de domiciliul/sediul petentului.Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă apreciază că implementarea unor dispoziţii de procedură, respectiv stabilirea unei competenţe teritoriale prin norme legale speciale, nu aduce atingere accesului liber la justiţie şi nici egalităţii în drepturi, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având ca scop doar tergiversarea soluţionării cauzei.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constituţional, făcând referire la punctul de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 94 din 4 februarie 2010, nr. 347 din 25 martie 2010 şi nr. 1.029 din 9 iulie 2009.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl formează prevederile art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, şi art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, modificat prin art. I pct. 57 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2007, care au următorul cuprins:– Art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: „Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.“;

– Art. 118 alin. (1) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002: „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.“Autorul excepţiei susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea reţine următoarele: În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a mai examinat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi a celor ale art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în raport cu aceleaşi texte din Legea fundamentală şi faţă de critici similare. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 813 din 27 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 705 din 18 octombrie 2007, şi Decizia nr. 464 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 19 mai 2008. Curtea a statuat că art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 nu îngrădeşte dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ci instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, şi anume instanţa competentă să soluţioneze plângerea. Această modalitate de reglementare reprezintă însă opţiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, privind competenţa şi procedura în faţa instanţelor judecătoreşti. Prin reglementarea criticată legiuitorul nu a înţeles să limiteze controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, ci să asigure un climat de ordine, indispensabil exercitării, în condiţii optime, a acestor drepturi constituţionale. De altfel, Curtea constată că, potrivit art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii poate fi atacată cu recurs la secţia contencios administrativ a tribunalului, dacă prin lege nu se prevede altfel. Totodată, Curtea a statuat că art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, care instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, nu îngrădeşte accesul liber la justiţie al persoanelor interesate şi nu contravine dreptului la un proces echitabil. Dimpotrivă, reglementarea competenţei teritoriale a instanţelor judecătoreşti în cauzele având ca obiect plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenţie prin care se constată încălcări ale dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice este menită să dea expresie garanţiilor constituţionale invocate, prin asigurarea administrării cu celeritate a probelor strânse de lucrătorii poliţiei rutiere. Neintervenind elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei, considerentele de principiu reţinute de Curtea Constituţională îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză. Cât priveşte criticile privind existenţa unei contradicţii între dispoziţiile art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, precum şi ale art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, cu normele care reglementează contenciosul administrativ, respectiv procedura civilă, Curtea reţine că acestea excedează controlului de constituţionalitate. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Gheorghe Piperea în Dosarul nr. 261/302/2011 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 mai 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu