Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.50 din 30.06.2012

privind aprobarea competenţelor medicului specialist şi ale medicului primar în chirurgia dento-alveolară
ACT EMIS DE: COLEGIUL MEDICILOR DENTISTI DIN ROMÂNIA
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 482 din 13 iulie 2012

SmartCity1

În temeiul art. 500, 502 şi 525 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România adoptă următoarea decizie: Articolul 1Se aprobă competenţele medicului specialist şi ale medicului primar în chirurgia dento-alveolară, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie. Articolul 2Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 3La data intrării în vigoare a prezentei decizii se abrogă Decizia Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România nr. 6/2008 privind Lista cuprinzând procedurile terapeutice care pot fi aplicate de medicul specialist şi de medicul primar în chirurgia dento-alveolară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 5 mai 2008. Preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti din România, Ecaterina Ionescu
ANEXĂCompetenţele medicului specialist şi ale medicului primar în chirurgie dento-alveolară 1. Consultaţia de specialitate, inclusiv consult oncologic preventiv 2. Tehnici de anestezie în medicina dentară 3. Tratamentul accidentelor generale ale anesteziei loco-regionale, în vederea menţinerii funcţiilor vitale 4. Tratamentul accidentelor şi complicaţiilor locale ale anesteziei loco-regionale 5. Tehnici de extracţie a dinţilor temporari şi permanenţi 6. Tratamentul de urgentă al accidentelor şi complicaţiilor extracţiei dentare 7. Odontectomia dinţilor incluşi 8. Rezecţia apicală, amputaţia, premolarizarea 9. Replantarea dentară. Transplantarea dentară 10. Tratamentul accidentelor erupţiei dentare la dinţii temporari şi definitivi 11. Redresarea chirurgical-ortodontică a dinţilor incluşi, în colaborare cu medicul specialist ortodont 12. Tratamentul (inclusiv chirurgical) al parodontopatiilor marginale cronice 13. Metode chirurgicale preprotetice: extracţia alveoloplastică, regularizări de creastă, îndepărtarea exostozelor, gingivoplastia, excizia şi plastia frenurilor şi bridelor, extirparea hiperplaziilor inflamatorii, extirparea fibromatozelor tuberozitare, excizia crestelor balante; plastia şanţurilor periosoase; remodelarea procesului alveolar; plastia modelantă a torusurilor) 14. Metode chirurgicale preimplantare: grefe de augmentare, adiţie şi interpoziţie; elevaţia membranei sinusale şi mărirea distanţei subsinusale (lifting sinus) 15. Inserarea implanturilor şi realizarea lucrărilor protetice pe implanturi 16. Tratamentul de urgenţă al plăgilor cavităţii orale 17. Tratamentul de urgenţă al fracturilor maxilo-mandibulare 18. Tratamentul supuraţiilor periosoase (abces vestibular/ palatinal/parodontal) 19. Biopsia leziunilor premaligne şi/sau cu potenţial de malignizare ale mucoasei orale 20. Biopsia glandelor salivare mici 21. Extirparea chirurgicală a tumorilor de tip „epulis-like“, papilom, fibrom, mucocel/sialochist, cu obligativitatea examenului histopatologic 22. Tratamentul chirurgical al chisturilor oaselor maxilare care nu implică sinusul maxilar, fosele nazale şi canalul mandibular) 23. Tratamentul nechirurgical de reducere al luxaţiilor temporo-mandibulare 24. Tratamentul cariei simple la dinţii temporari şi permanenţi 25. Tratamentul pulpitelor acute şi cronice la dinţii temporari şi permanenţi; 26. Tratamentul necrozei şi gangrenei pulpare la dinţii temporari şi permanenţi 27. Tratamentul parodontitelor apicale acute şi cronice 28. Tratamentul afecţiunilor mucoasei orale (gingivostomatite eritematoase/ulcero-necrotice, ulceraţii aftoase, infecţii virale, infecţii fungice, hipertrofii gingivale, manifestări alergice) 29. Tratamentul protetic al leziunilor coronare 30. Tratamentul edentaţiei parţiale 31. Tratamentul edentaţiei totale 32. Tratamente specifice chirurgiei dento-alveolare la pacienţii cu afecţiuni asociate ce nu necesită spitalizare 33. Efectuarea şi interpretarea examenelor radiologice şi imagistice în medicina dentară. Competenţele care aparţin medicului stomatolog/medicului dentist nu pot fi anulate unui absolvent de medicină dentară care urmează o specializare în chirurgie dento-alveolară, chirurgie oro-maxilo-facială, ortodonţie şi ortopedie dento-facială, protetică, parodontologie, endodonţie. Medicul specialist şi medicul primar de chirurgie dento-alveolară nu au dreptul de a practica incizii tegumentare cervico-faciale, respectând Ghidul de practică în chirurgia dento-alveolară, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 128/2011 privind aprobarea ghidurilor de practică medicală pentru specialitatea chirurgie orală şi maxilo-facială. Pentru toate specialităţile medicinei dentare, inclusiv pentru medicul stomatolog/medicul dentist, competenţele recunoscute de Ministerul Sănătăţii pe diverse arii de specialitate conferă drepturile legale în vigoare. Stagiul de doctorat în ştiinţe medicale nu se consideră ca modul de pregătire în rezidenţiat, conform art. 11 alin. (4) din Regulamentul de efectuare a pregătirii prin rezidenţiat în specialităţile prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al Ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 1.141/1.386/2007. Faţă de cele de mai sus, titlul de doctor în ştiinţe medicale nu se asimilează celui de medic specialist, în conformitate cu Adresa Ministerului Sănătăţii nr. VIII d/4.127 din 23 ianuarie 2008. Cursurile de o zi, desfăşurate conform Regulamentului de educaţie medicală continuă al Colegiului Medicilor Dentişti din România, aprobat prin Decizia Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România nr. 58/2011, cu completările ulterioare, nu reprezintă atestate de studii complementare (competenţe) şi nici nu pot fi asimilate cu acestea, potrivit Adresei Ministerului Sănătăţii nr. 112 din 7 ianuarie 2008.

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 50/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 50 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu