Decizia Nr.498 din 07.10.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) şi la art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 845 din 20 noiembrie 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Claudia-Margareta Krupenschi	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, art. 34 alin. (1) şi ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Szabo Lenke în Dosarul nr. 9.215/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 25D/2014 al Curţii Constituţionale.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei a transmis la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi judecata în lipsă a cauzei. De asemenea, partea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a transmis punctul său de vedere prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.4. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 62D/2014, nr. 193D/2014 şi nr. 388D/2014, având ca obiect o excepţie de neconstituţionalitate identică, ridicată de Marcel Dragoş Stoica, Andrei Stanescot şi, respectiv, Călin Gheorghe în dosarele nr. 8.329/2/2011 (dosar conexat 431/2/2012), nr. 4.276/2/2011* şi, respectiv, nr. 4.330/2/2012* ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.5. La apelul nominal răspunde, în Dosarul nr. 388D/2014, autorul excepţiei, domnul Călin Gheorghe, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.6. Magistratul-asistent învederează că, în aceste dosare, părţile Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor au transmis puncte de vedere conţinând argumente în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.7. Preşedintele Curţii, având în vedere identitatea dintre obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie problema conexării lor. Partea prezentă şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu propunerea de conexare a dosarelor menţionate. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 388D/2014, nr. 193D/2014 şi nr. 62D/2014 la Dosarul nr. 25D/2014, care a fost primul înregistrat.8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul domnului Călin Gheorghe, autorul excepţiei ce formează obiectul Dosarului nr. 388D/2014. Acesta solicită admiterea excepţiei, invocând, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 269 din 7 mai 2014.9. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pentru a pune concluzii asupra excepţiei de neconstituţionalitate, precizează, în prealabil, că obiectul litigiului în fond este identic în toate cauzele conexate. În ce priveşte dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, arată că acestea nu sunt incidente în litigiile deduse judecăţii, astfel că solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) din acelaşi act normativ, menţionează că aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, având în vedere Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:10. Prin Încheierea din 19 decembrie 2013, Decizia nr. 5.654 din 9 decembrie 2013, Decizia civilă nr. 737 din 3 februarie 2014 şi, respectiv, Decizia civilă nr. 2.601 din 31 martie 2014, pronunţate în dosarele nr. 9.215/2/2011*, nr. 8.329/2/2011 (dosar conexat 431/2/2012), nr. 4.276/2/2011* şi, respectiv, nr. 4.330/2/2012*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, art. 34 alin. (1) şi ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Szabo Lenke, Marcel Dragoş Stoica, Andrei Stanescot şi, respectiv, Călin Gheorghe în cauze privind soluţionarea recursurilor formulate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (devenită Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor) împotriva unor sentinţe prin care aceasta din urmă a fost obligată să transmită dosarele de despăgubire către un evaluator şi să emită, în consecinţă, deciziile reprezentând titlurile de despăgubire în favoarea reclamanţilor.11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că prin aplicarea dispoziţiilor art. 4, art. 34 alin. (1) şi ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 în cauzele înregistrate pe rolul instanţelor judecătoreşti anterior intrării în vigoare a acestei legi se încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2), art. 16, art. 21 alin. (3), art. 44 alin. (1) şi (2) şi ale art. 78 din Constituţie, precum şi cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie.12. Astfel, se arată că aplicarea noii legi în materia restituirii imobilelor preluate în mod abuziv nu doar pentru viitor, ci şi litigiilor pendinte aflate în recurs la momentul intrării sale în vigoare are ca efect ruperea echilibrului procesual configurat de legislaţia incidentă la momentul introducerii cererilor de chemare în judecată. În loc să sancţioneze refuzul autorităţii administraţiei publice de a soluţiona cererile de restituire într-un termen rezonabil, conform imperativelor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Legea nr. 165/2013 reglementează noi termene în favoarea autorităţii statale implicate în procesul de restituire, fiind astfel şi mai mult tergiversată soluţionarea cauzelor având ca obiect obţinerea despăgubirilor cuvenite în temeiul legilor de reparaţie. Aplicarea acestor termene şi condiţii procedurale noi şi raporturilor juridice născute sub imperiul unei alte legislaţii, respectiv Legea nr. 247/2005, aduce atingere principiilor neretroactivităţii legii, egalităţii, accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil şi dreptului de proprietate.13. În concret, se arată că, prin respingerea ca premature a acţiunilor de chemare în judecată ca urmare a aplicării de către instanţă a dispoziţiilor art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013, reclamanţii vor fi obligaţi să se supună noilor termene prevăzute de art. 34 alin. (1), deci să reia procedura administrativă în pofida faptului că, în această etapă, au aşteptat ani de zile soluţionarea cererilor de despăgubire. În plus, art. 35 alin. (2) din aceeaşi lege permite atacarea în justiţie a refuzului entităţii învestite de lege numai după epuizarea termenelor cuprinse la art. 33 şi art. 34, aceasta echivalând cu o tergiversare suplimentară a soluţionării procesului. Fără ca aceste ingerinţe să aibă vreo justificare rezonabilă şi obiectivă, efectul mecanismului de despăgubire reglementat de Legea nr. 165/2013 constă, în opinia autorilor excepţiei, în depăşirea cu mult a termenului rezonabil în soluţionarea unei cauze, în accepţiunea conferită noţiunii de Constituţie, Convenţie şi jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, precum şi în lipsirea de protecţie eficientă a dreptului de proprietate, având în vedere sensul noţiunii de „bun“ stabilit de normele convenţionale şi practica instanţei europene de contencios al drepturilor omului.14. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile art. 4, art. 34 alin. (1) şi ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale.15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.16. Avocatul Poporului consideră că motivele invocate în susţinerea excepţiei pot fi reţinute, în parte. Astfel, consideră că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 sunt retroactive, iar încălcarea principiului regit tempus actum conduce la nesocotirea principiului egalităţii în drepturi prin crearea unei discriminări fără un criteriu obiectiv şi rezonabil de diferenţiere între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică.17. Totodată, se arată că dispoziţiile art. 34 alin. (1) şi ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 îngrădesc accesul liber la justiţie prin raportare la art. 4, deoarece, prin adoptarea unor astfel de norme, legiuitorul a intervenit în procesul de realizare a justiţiei, întrucât excepţia de prematuritate a cererii, invocată din oficiu de instanţele judecătoreşti, este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută care, odată admisă, face ca acţiunea să fie respinsă, având ca efect incidenţa şi obligativitatea în respectiva cauză a noilor termene şi condiţii procedurale cu caracter administrativ cuprinse în Legea nr. 165/2013. Prin urmare, este rupt echilibrul constituţional dintre aceste autorităţi (legiuitoare şi judecătorească), fiind încălcat atât principiul previzibilităţii normei juridice, cât şi dreptul părţilor la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.18. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea dreptului de proprietate, Avocatul Poporului arată că, deşi stabilirea şi conţinutul acestui drept constituie atributul exclusiv al legiuitorului, totuşi dreptul de proprietate privată apare ca fiind supus unor ingerinţe care nu răspund întocmai exigenţelor de legalitate şi proporţionalitate între interesele generale şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale indivizilor.19. Consideră că celelalte critici de neconstituţionalitate nu pot fi reţinute. În concluzie, Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere exigenţelor impuse de art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, iar art. 4 prin raportare la art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din acelaşi act normativ încalcă art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală.20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele depuse la dosare, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost Curtea Constituţională sesizată, îl constituie prevederile art. 4, art. 34 alin. (1) şi ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Analizând încheierile de sesizare şi motivarea autorilor excepţiei, Curtea constată că obiectul acesteia îl constituie, în realitate, prevederile art. 4 teza a doua raportat la cele ale art. 34 alin. (1) şi la art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Dispoziţiile legale criticate au următorul conţinut:

– Art. 4 teza a doua: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică (..) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.“;

– Art. 34 alin. (1): „Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.“

– Art. 35 alin. (2): „În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.“23. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate normele constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 44 alin. (1) şi (2) referitoare la protecţia proprietăţii private, ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 78 - Intrarea în vigoare a legii. De asemenea, autorii excepţiei apreciază ca fiind încălcate prevederile cuprinse în art. 6 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, respectiv la interzicerea discriminării, ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, privind protecţia proprietăţii, şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie referitoare la interzicerea generală a discriminării. 24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Prin urmare, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă, având în vedere faptul că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după momentul sesizării Curţii Constituţionale. 25. Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în speţa dedusă soluţionării, instanţa de judecată urmează să respecte deciziile Curţii Constituţionale atât sub aspectul dispozitivului, cât şi sub cel al considerentelor pe care acestea se sprijină. Altfel spus, dispoziţiile legale criticate vor fi interpretate şi aplicate direct de către instanţa judecătorească în conformitate cu cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, având în vedere că prin această decizie a fost stabilită în mod definitiv şi general obligatoriu modalitatea de interpretare constituţională a textului ce constituie obiectul excepţiei. Aşadar, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale (de exemplu, Decizia nr. 301 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iulie 2014, paragraful 20), deciziile anterioare de constatare a neconstituţionalităţii reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz. 26. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportat la art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că, în prealabil, se impune a fi analizată incidenţa dispoziţiilor de lege criticate asupra soluţionării litigiilor în care aceasta a fost invocată, ca una dintre condiţiile de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, Curtea observă că litigiile în cadrul cărora a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate au ca obiect, în fond, soluţionarea unor acţiuni de chemare în judecată întemeiate pe Legea nr. 10/2001, prin care autorii excepţiei de neconstituţionalitate au solicitat instanţei judecătoreşti să oblige Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (devenită Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor) şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, după caz, să soluţioneze dosarele de despăgubire aflate pe rolul acestor entităţi, în sensul de a dispune întocmirea raportului de evaluare şi de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire. 27. În acest context, Curtea reţine că dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 reglementează căile de atac ce pot fi formulate împotriva deciziilor emise sau refuzului nejustificat al autorităţilor competente de a o emite - fie entitatea deţinătoare, fie Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (fostă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor), cu respectarea prevederilor art. 33 şi ale art. 34. Raportat la circumstanţele specifice litigiilor în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorii excepţiei nu se află în ipoteza aici reglementată, aceştia depunând dosarul de notificare la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior adoptării Legii nr. 165/2013, adică sub imperiul Legii nr. 247/2005, care nu prevedea în sarcina autorităţii competente niciun termen de soluţionare a cererilor de despăgubire. Totodată, până la introducerea acţiunii în justiţie, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a emis nicio decizie, autorii excepţiei adresându-se instanţei pentru refuz nejustificat de soluţionare, în termenii Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare. 28. Curtea mai observă şi că alin. (1) şi (2) ale art. 35 vizează calea de atac ce poate fi introdusă împotriva deciziilor emise potrivit art. 33 şi 34 din lege, acestea fiind, aşadar, texte de lege care, eventual, vor fi aplicabile în cazul în care persoana îndreptăţită va dori să atace în justiţie decizia Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor sau refuzul acesteia de a o emite în termenul stabilit de instanţă prin hotărâre irevocabilă. Aceasta deoarece, ca efect al Deciziei nr. 269 din 7 mai 2014, mai sus indicate, autorilor excepţiei nu li se vor mai aplica termenele prevăzute de art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, ci cel stabilit de instanţa judecătorească. Din această perspectivă, rezultă că art. 35 nu este, în acest moment procesual, incident în cauză, neavând legătură cu soluţionarea acesteia, în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 35 din Legea nr. 165/2013. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Szabo Lenke, Marcel Dragoş Stoica, Andrei Stanescot şi, respectiv, Călin Gheorghe în dosarele nr. 9.215/2/2011*, nr. 8.329/2/2011 (dosar conexat 431/2/2012), nr. 4.276/2/2011* şi, respectiv, nr. 4.330/2/2012* ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 octombrie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi