DECIZIE   Nr. 491 din 20 aprilie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 36 teza finala din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 387 din 11 iunie 2010

Ioan Vida                                         - preşedinte

Nicolae Cochinescu                         -judecător

Aspazia Cojocaru                            -judecător

Acsinte Gaspar                                 -judecător

Petre Lăzăroiu                                  -judecător

Ion Predescu                                    -judecător

Tudorel Toader                                 -judecător

Puskas Valentin Zoltan                    -judecător

Augustin Zegrean                             -judecător

Simona Ricu                                     - procuror

Maria Bratu                                       - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 36 teza finală din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Dumitru Talpă în Dosarul nr. 13.213/95/2008 al Curţii de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Incheierea din 2 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 13.213/95/2008, Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 36 teza finală din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Dumitru Talpă.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 16 şi 21 din Constituţie, precum şi art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece instituie un tratament juridic defavorabil creditorului în raport cu debitorul, în favoarea căruia se creează două grade de jurisdicţie, şi anume un grad de jurisdicţie de competenţa judecătorului-sindic şi un al doilea grad de jurisdicţie acordat exclusiv debitorului, în competenţa instanţelor care soluţionează căile de atac - la care creditorul nu are acces.

Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei îl constituie art. 36 teza finală din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, aşa cum a fost modificat prin art. I pct. 10 din Legea nr. 277 din 7 iulie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 173/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi pentru modificarea lit. c) a art. 6 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 14 iulie 2009.

Textul art. 36 este următorul: „De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepţia căilor de atac declanşate de debitor".

Dispoziţiile constituţionale considerate a fi încălcate sunt cele ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi şi art. 21 privind liberul acces la justiţie. Este invocată şi încălcarea art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că măsura stabilită prin textul de lege criticat se justifică prin natura specială a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, consensual şi egalitar în care creditorii unui debitor comun să îşi poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvenţă.

Curtea, în jurisprudenţa sa, ca de exemplu Decizia nr. 1.080 din 20 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 11 decembrie 2007, a statuat că în materia insolvenţei sunt stabilite unele reguli derogatorii de la dreptul comun, fiind însă aplicabil art. 149 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia: „Dispoziţiile prezentei legi se completează, în măsura compatibilităţii lor, cu cele ale Codului de procedură civilă, Codului civil, Codului comercial şi ale Regulamentului (CE) 1.346/2000 referitor la procedurile de insolvenţă, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 160 din 30 iunie 2000."

Legiuitorul a avut în vedere ocrotirea intereselor părţilor, asigurând efectuarea cu celeritate a atribuţiilor judecătorului-sindic, fără întreruperi nejustificate, pe care le impun desfăşurarea şi finalizarea procedurii insolvenţei.

Totodată, Curtea a reţinut că „regulile de procedură prevăzute de Legea nr. 85/2006 se aplică în mod echitabil creditorilor şi debitorilor aflaţi în situaţie identică şi care se încadrează în ipotezele normelor juridice respective, fără a institui privilegii sau discriminări, fiind astfel respectate dispoziţiile art. 16 din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale".

In legătură cu susţinerile potrivit cărora se creează un regim juridic defavorabil creditorului în raport cu debitorul, în favoarea căruia sunt stabilite două grade de jurisdicţie, Curtea reţine că, în conformitate cu prevederile art. 126 şi ale art. 129 din Constituţie, stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti, a procedurii de judecată, precum şi a condiţiilor de exercitare a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti intră în competenţa exclusivă a legiuitorului. Accesul liber la justiţie nu are semnificaţia că acesta trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.

In acest sens este, de altfel, şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care, prin numeroase decizii, a statuat că accesul liber la justiţie nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti, deoarece competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii deosebite, precum şi că Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci statuează prin art. 129 că, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

Curtea mai constată că nici reglementările internaţionale în materie nu impun un anumit număr al gradelor de jurisdicţie sau un anumit număr al căilor de atac. Astfel, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevede asigurarea posibilităţii unui recurs efectiv la o instanţă naţională. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunţată în cazul „Golder contra Regatului Unit", 1975, a statuat că dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care convenţia l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept.

Considerentele pe care s-au bazat soluţiile anterioare ale Curţii Constituţionale, pronunţate în cauze similare, sunt valabile şi în prezenta cauză, neexistând niciun motiv pentru reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 36 teza finală din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Dumitru Talpă în Dosarul nr. 13.213/95/2008 al Curţii de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 aprilie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Maria Bratu