Decizia Nr.482 din 27.06.2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Chiriazi Ioan Sorin Daniel.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (15) din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, republicată, excepţie ridicată de Margareta Oleniuc în Dosarul nr. 13.194/193/2015* al Judecătoriei Botoşani - Secţia civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.292D/2016.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca nefondată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens consideră că din perspectiva pretinsei neconstituţionalităţi a reglementării criticate faţă de dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi art. 73 alin. (3) din Constituţie sunt pe deplin incidente considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 548 din 15 mai 2008 şi nr. 442 din 10 iunie 2015, prin care s-a statuat că „este posibil ca o lege organică să cuprindă, din motive de politică legislativă, şi norme de natura legii ordinare, dar fără ca acestea să capete natură de lege organică, întrucât, altfel, s-ar extinde domeniile rezervate de Constituţie legii organice. De aceea, printr-o lege ordinară se pot modifica dispoziţii dintr-o lege organică, dacă acestea nu conţin norme de natura legii organice, întrucât se referă la aspecte care nu sunt în directă legătură cu domeniul de reglementare al legii organice".CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 30 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 13.194/193/2015*, Judecătoria Botoşani - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (15) din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, republicată. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Margareta Oleniuc într-o cauză având ca obiect o acţiune în răspundere contractuală formulată de Societatea Comercială Nova Apaserv - S.A. din Botoşani.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că modalitatea în care a fost edictat art. 31 alin. (15) din Legea nr. 241/2006 încalcă atât principiul constituţional privind securitatea juridică, cât şi principiile tehnicii legislative. Arată, astfel, că, potrivit art. 63 teza a II-a din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, „Derogarea se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puţin egal cu cel al reglementării de bază." În acest context susţine că, potrivit prevederilor art. 31 alin. (15) din Legea nr. 241/2006, „utilizatorii sunt obligaţi să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadenţă de 15 zile de la data emiterii facturilor", în timp ce, potrivit art. 42 alin. (9) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, „utilizatorii serviciilor de utilităţi publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligaţi să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadenţă de 15 zile de la data primirii facturilor". Aşa fiind, autoarea excepţiei apreciază că ne aflăm în prezenţa a două prevederi legale cu acelaşi obiect, însă una este edictată de o lege ordinară, respectiv Legea nr. 241/2006, iar cealaltă de o lege cu forţă juridică superioară, şi anume Legea nr. 51/2006, lege organică. Consideră că, prin norma derogatorie privind termenul de scadenţă, se creează un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorilor şi subliniază că prevederile Legii nr. 51/2006 trebuie să prevaleze asupra oricăror altor prevederi din alte acte normative, ele oferind protecţie consumatorului în faţa unor posibile abuzuri venite din partea operatorilor.6. Autoarea excepţiei apreciază, de asemenea, că reglementarea instituită de art. 31 alin. (15) din Legea nr. 241/2006 este de natură să provoace confuzii, având în vedere că aceasta nu este precisă şi previzibilă, întrucât nu există un termen clar de emitere a facturilor şi nu există niciun termen fix pentru scadenţă, consumatorul neavând posibilitatea să îl prevadă. Arată că, întrucât termenul de scadenţă curge de la data emiterii facturii, se poate ajunge la abuzuri din partea furnizorilor, deoarece aceştia fie nu mai comunică facturile, fie le comunică cu întârziere către consumatori, împrejurare ce este de natură să îi priveze pe aceştia de luarea la cunoştinţă a debitului şi de formularea eventualelor obiecţiuni, încălcânduse, în acest mod, principiul legalităţii şi principiul egalităţii armelor.7. Judecătoria Botoşani - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (15) din Legea nr. 241/2006, raportat la art. 1 alin. (5) şi art. 73 alin. (3) din Constituţie, „trebuie admisă pe considerentul că textul de lege criticat este în contradicţie evidentă cu prevederile art. 42 alin. (9) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, ceea ce denotă o nerespectare a forţei juridice a legii, care rezultă din rangul preferenţial aferent legilor organice".8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În esenţă, arată că, din cuprinsul prevederilor legale criticate, rezultă că facturile reprezintă „contravaloarea serviciului de care au beneficiat" utilizatorii, pentru care datorează plata aferentă şi că termenul de scadenţă îl constituie „15 zile de la data emiterii facturilor", iar „data emiterii facturilor şi termenul de scadenţă se înscriu pe factură", rezultând, astfel, două momente diferite, cu distincţia aferentă între data emiterii şi termenul de scadenţă. Acestea au fost prevăzute de legiuitor pentru a se putea asigura atât celeritatea plăţii contravalorii serviciilor anterior prestate de operatori (furnizori) care, din sumele recuperate, pot asigura, astfel, continuitatea activităţii de furnizare a serviciilor publice către utilizatori, dar şi posibilitatea utilizatorilor/beneficiarilor de a achita în termen sumele datorate. În ceea ce priveşte eventualele probleme de interpretare şi/sau aplicare a Legii nr. 241/2006 ori eventualele abuzuri din partea furnizorului de servicii în cazul nerespectării legii şi/sau contractului de furnizare, Guvernul apreciază că acestea nu fac obiectul controlului de constituţionalitate, asupra acestor aspecte fiind competente a se pronunţa instanţele judecătoreşti. 10. Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 31 alin. (15) din Legea nr. 241/2016 sunt constituţionale şi nu contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5), sub aspectul clarităţii textului, şi nici celor ale art. 73 alin. (3), în ceea ce priveşte modalitatea de legiferare, din Legea fundamentală. Astfel, referitor la critica formulată de autoarea excepţiei, prin raportare la prevederile art. 73 alin. (3) din Constituţie, se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, exemplu fiind Decizia nr. 548 din 15 mai 2008, prin care Curtea a observat că „este posibil ca o lege organică să cuprindă, din motive de politică legislativă, şi norme de natura legii ordinare, dar fără ca acestea să capete natură de lege organică."11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 31 alin. (15) din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 7 septembrie 2015, prevederi potrivit cărora „Factura pentru furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare se emite, cel mai târziu, până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestaţia a fost efectuată. Prin derogare de la prevederile art. 42 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare, utilizatorii sunt obligaţi să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadenţă de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii facturii şi termenul de scadenţă se înscriu pe factură."14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), care consacră principiul respectării obligatorii a legilor, şi celor ale art. 73 alin. (3), referitoare la categoriile de legi. Totodată, apreciază că prevederile criticate sunt în contradicţie şi cu dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 188 din 21 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 22 mai 2017, a reţinut că Legea nr. 241/2006 stabileşte cadrul juridic unitar privind înfiinţarea, organizarea, gestionarea, finanţarea, exploatarea, monitorizarea şi controlul furnizării/prestării reglementate a serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare al localităţilor, ansamblul acestor activităţi organizându-se sub conducerea, coordonarea, controlul şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale şi are drept scop alimentarea cu apă, canalizarea şi epurarea apelor uzate pentru toţi utilizatorii de pe teritoriul localităţilor. Din coroborarea prevederilor acestui act normativ reiese că între utilizatorul/utilizatorii serviciului public de alimentare cu apă şi furnizorul/furnizorii serviciului respectiv există raporturi contractuale, drepturile/obligaţiile părţilor în legătură cu furnizarea serviciului public şi contravaloarea/plata la termen a acestuia regăsindu-se în mod corespunzător, în contractele respective, încheiate în condiţiile legii. Curtea a subliniat, de asemenea, că, în situaţia în care utilizatorii debitori nu recunosc sumele datorate/cuprinse în factura care constituie titlu executoriu, aceştia pot contesta aceste sume, în condiţiile legii, fiind respectat, astfel, liberul acces la justiţie şi dreptul la apărare.16. Prin criticile formulate, autoarea excepţiei susţine că art. 31 alin. (15) din Legea nr. 241/2006 este neconstituţional, întrucât prevede că, prin derogare de la art. 42 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, utilizatorii sunt obligaţi să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadenţă de 15 zile de la data emiterii facturilor. Aceasta apreciază că, având în vedere caracterul ordinar al Legii nr. 241/2006, acest act normativ nu poate institui norme derogatorii de la o lege organică, respectiv de la Legea nr. 51/2006, această posibilitate fiind rezervată doar actelor normative de nivel cel puţin egal cu cel al reglementării de bază. Referitor la aceste susţineri, Curtea precizează faptul că Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006 a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată, astfel încât aceasta are caracter de lege organică ca, de altfel, şi Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, adoptată în temeiul aceloraşi norme constituţionale. Prin urmare, Curtea apreciază că nu poate fi reţinută critica privind înfrângerea principiului securităţii juridice şi a principiilor de tehnică legislativă la care face referire autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a prevederilor art. 63 teza a II-a din Legea nr. 24/2006. Diferenţa dintre cele două acte normative este aceea că Legea nr. 241/2006 este o lege specială, în timp ce Legea nr. 51/2006 reprezintă legea generală în materie, iar potrivit art. 44 din Legea nr. 241/2006, prevederile acestui act normativ se completează inclusiv cu prevederile Legii nr. 51/2006.17. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine, de asemenea, că reglementarea instituită de art. 31 alin. (15) din Legea nr. 241/2006 este de natură să provoace confuzii, având în vedere că aceasta nu este precisă şi previzibilă, întrucât nu există un termen clar de emitere a facturilor, ci, aşa cum prevede textul de lege criticat, „Factura pentru furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare se emite, cel mai târziu, până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestaţia a fost efectuată. (...)", astfel încât consumatorul nu are posibilitatea să prevadă data exactă pentru emiterea facturii. De asemenea, faptul că termenul de scadenţă curge de la data emiterii facturii este de natură să conducă, în opinia autoarei excepţiei, la abuzuri din partea furnizorilor care, fie nu emit facturile, fie le comunică cu întârziere către consumatori. În contextul criticii astfel formulate, Curtea reţine faptul că, potrivit art. 31 alin. (15) din Legea nr. 241/2006, republicată, factura pentru furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare se emite, cel mai târziu, până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestaţia a fost efectuată. Prin derogare de la prevederile art. 42 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, utilizatorii sunt obligaţi să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadenţă de 15 zile de la data emiterii facturilor, iar data emiterii facturii şi termenul de scadenţă se înscriu pe factură. Aşadar, atât potrivit Legii nr. 241/2006, legea specială în materie, cât şi potrivit Legii nr. 51/2006, republicată, legea generală, factura se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestaţia a fost efectuată, iar derogarea prevăzută în conţinutul art. 31 alin. (15) din Legea nr. 241/2006, republicată, se referă la obligaţia achitării facturilor pentru serviciile de care au beneficiat utilizatorii în termenul de scadenţă de 15 zile de la data emiterii facturilor, iar nu în termenul de scadenţă de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor, în care utilizatorii serviciilor de utilităţi publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligaţi să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate, astfel cum prevede art. 42 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, republicată.18. Referitor la susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate potrivit cărora „se poate ajunge la abuzuri din partea furnizorilor, deoarece aceştia fie nu mai comunică facturile, fie le comunică cu întârziere către consumatori", Curtea observă că, din redactarea prevederilor Legii nr. 241/2006, criticate în speţă, nu rezultă că ar putea exista posibilitatea ca emitenţii să nu transmită facturile respective, acestea putând fi situaţii particulare, care pot apărea în fapt, însă aceste aspecte nu se constituie în vicii de neconstituţionalitate ale textului de lege criticat. De asemenea, Curtea observă faptul că, în cuprinsul normativ al art. 31 alin. (15) din Legea nr. 241/2006, se face distincţia între data emiterii facturii şi termenul de scadenţă al acesteia, astfel încât nu pot fi primite nici susţinerile cu privire la lipsa de claritate şi precizie a reglementării criticate.19. Din coroborarea cu celelalte alineate ale art. 31 din Legea nr. 241/2006, republicată, precum şi cu cele ale art. 30 din acelaşi act normativ, Curtea constată faptul că „raporturile juridice dintre operator şi utilizatori, drepturile şi obligaţiile utilizatorilor, respectiv ale operatorului, se detaliază în regulamentul serviciului şi în contractul de furnizare/prestare a serviciului, iar principalele obligaţii ale operatorilor şi utilizatorilor sunt prevăzute atât în lege, cât şi în cuprinsul contractelor individuale de furnizare/prestare a serviciului încheiate între părţi". Astfel, una din principalele obligaţii ale operatorului în raport cu utilizatorii din condominiu, în cazul încheierii de contracte individuale de furnizare/prestare a serviciului, este să emită lunar factură fiecărui utilizator; factura va cuprinde şi o rubrică cu termenele de scadenţă ale tuturor contoarelor pentru care utilizatorul trebuie să asigure, pe cheltuiala sa, verificarea periodică metrologică [art. 31 alin. (7)]. De asemenea, una din principalele obligaţii ale utilizatorilor, în cazul încheierii de contracte individuale de furnizare/prestare a serviciului, este să plătească, până la termenul de scadenţă facturile individuale emise de operator [art. 31 alin. (8) lit. b)]. În acest sens, potrivit art. 31 alin. (13) şi (16) din Legea nr. 241/2006, utilizatorii au obligaţia de a respecta clauzele contractului de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, inclusiv prevederile regulamentului serviciului, iar neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenţei atrage după sine penalităţi de întârziere. Aşa fiind, utilizatorii sunt obligaţi să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadenţă de 15 zile de la data emiterii facturilor, iar neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenţei atrage după sine penalităţi de întârziere.20. În fine, Curtea menţionează faptul că, ulterior sesizării sale (la data de 30 iunie 2016), prevederile art. 42 alin. (9) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, care prevedeau că „Utilizatorii serviciilor de utilităţi publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligaţi să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadenţă de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor", reglementare la care se raporta autoarea excepţiei în susţinerea criticilor formulate, au fost modificate prin Legea nr. 255/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din 23 noiembrie 2016, în sensul că „Factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestaţia a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilităţi publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligaţi să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadenţă de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadenţă privind plata facturii se ia în calcul începând cu data emiterii facturii". Aşa fiind, Curtea constată că legiuitorul a uniformizat legislaţia aplicabilă pentru toate serviciile de utilităţi publice, fiind exclusă, astfel, orice situaţie derogatorie sau discriminatorie.21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Margareta Oleniuc în Dosarul nr. 13.194/193/2015* al Judecătoriei Botoşani - Secţia civilă şi constată că prevederile art. 31 alin. (15) din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, republicată, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Botoşani - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 27 iunie 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Ingrid Alina Tudora