DECIZIE Nr.
480 din 2 aprilie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 101 alin. (3) lit. a) din Ordonanta
de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 289 din 4 mai 2009
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean
-judecător
Antonia Constantin - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent-şef
delegat
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice,
excepţie ridicată de Iancu C. Toader în Dosarul nr. 174/301/2008 al
Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se prezintă personal autorul
excepţiei şi se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de
citare a fost legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de judecată.
Autorul excepţiei pune concluzii de respingere a
acesteia, reluând motivele invocate în faţa instanţei de drept comun.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 17 noiembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 174/301/2008, Tribunalul Bucureşti
- Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 101
alin. (3) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind
circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Iancu C. Toader în
dosarul de mai sus, având ca obiect anularea unui proces-verbal de
contravenţie.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă
dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3), ale art. 11, 15, 20, 21 şi
25, precum şi ale art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece prin instituirea sancţiunii
contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o
perioadă de 60 de zile este limitat dreptul la liberă circulaţie. De asemenea,
autorul excepţiei face trimitere la dispoziţiile art. 1 din Convenţia Europeană
din 3 iunie 1976 cu privire la efectele internaţionale ale interzicerii
exercitării dreptului de a conduce un vehicul cu motor şi art. 6 lit. c) din
anexa nr. 11 din
aceeaşi convenţie referitoare la Fondul Comun al Infracţiunilor Rutiere, act
ratificat de România prin Legea nr. 126/1997, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 152
din 14 iulie 1997. Cu privire la celelalte dispoziţii constituţionale şi
convenţionale invocate, autorul excepţiei nu a arătat în mod concret în ce
constă contrari etatea prevederilor legale criticate cu
acestea.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios
administrativ şi fiscal opinează că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru
a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată în raport cu dispoziţiile
art. 15, art. 1 alin. (3), art. 11, 20 şi 25 din Constituţia României,
respectiv inadmisibilă în raport de prevederile art. 21 din Legea fundamentală
şi art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 101 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, care au
următorul conţinut:
- Art. 101 alin. (3) lit. a): „(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută
în clasa a III-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale
complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de
zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor
fapte:
a) nerespectarea regulilor privind prioritatea de
trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin
aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea
unui vehicul sau alte pagube materiale."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate adusă
prevederilor art. 101 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 195/2002, prin raportare la dispoziţiile constituţionale ale art. 25 care
consacră dreptul la liberă circulaţie, acestea din urmă nu au legătură cu
dispoziţiile de lege contestate. Astfel, dreptul la liberă circulaţie vizează
libertatea de mişcare a cetăţeanului, textul constituţional reglementând ambele
aspecte care formează acest drept fundamental, şi anume: libera circulaţie pe
teritoriul României şi libera circulaţie în afara teritoriului ţării. Dreptul la liberă circulaţie, astfel cum
este reglementat de Constituţia României, prin receptarea sa din Pactul
internaţional privitor la drepturile civile şi politice, nu include şi dreptul
de a conduce autovehicule, respectiv de a deţine un permis de conducere auto în
acest scop, prevederile constituţionale nefăcând referire şi la mijloacele de transport
prin care se realizează libera circulaţie.
Ca urmare, fiecare cetăţean poate folosi mijloacele de
transport pe care le consideră potrivite (rutiere, feroviare, aeriene,
fluviale, navale, mijloace de transport în comun sau personale), cu
respectarea, însă, a regulilor impuse prin actele normative care reglementează
utilizarea acestora. Stabilirea unor astfel de reguli referitoare la circulaţia
pe drumurile publice, inclusiv în ceea ce priveşte reţinerea permisului de
conducere, respectiv suspendarea exercitării dreptului de a conduce
autovehicule, are ca scop, potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002, „asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a
circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii
corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona
drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor
respective [...]" şi nu este de natură să încalce, pentru motivele
arătate, dreptul fundamental reglementat de art. 25 din Constituţie. De altfel,
şi „libera circulaţie", prevăzută de textul constituţional invocat în
motivarea excepţiei, se desfăşoară potrivit unor reguli stabilite prin lege, reguli care au ca finalitate
ocrotirea unor valori economice şi sociale, a drepturilor şi libertăţilor
cetăţenilor, precum şi a unei normale desfăşurări a relaţiilor interstatale.
Cât priveşte referirea la
dispoziţiile Legii nr. 126/1997 pentru ratificarea Convenţiei europene cu
privire la efectele internaţionale ale interzicerii exercitării dreptului de a
conduce un vehicul cu motor, adoptată la Bruxelles la 3 iunie 1976, Curtea
constată că aspectele semnalate îmbracă elementele specifice aplicării şi
interpretării legii, cu aplicabilitate directă a dispoziţiilor constituţionale
ale art. 20 alin. (2) potrivit cărora, „Dacă există neconcordanţe între
pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care
România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările
internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne
conţin dispoziţii mai favorabile". Aşa fiind, excepţia este din
această perspectivă inadmisibilă.
In sfârşit, referitor la celelalte prevederi
constituţionale şi convenţionale invocate, Curtea constată că autorul excepţiei
s-a limitat doar la o simplă trimitere la acestea, fără a arăta în mod concret
în ce constă viciul de constituţionalitate pretins existent. Or, potrivit art.
10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii
Constituţionale, „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate", şi, pe cale de
consecinţă, şi din această perspectivă excepţia este inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 101 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de
Iancu C. Toader în Dosarul nr. 174/301/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia
a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 aprilie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef delegat,
Afrodita Laura Tutunaru