DECIZIE Nr.
478 din 8 iunie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 258 alin. 3 din Codul de procedura
civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 630 din 21 iulie 2006
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -
judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu -
judecător
Ion Predescu
- judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Mihaela Cîrstea - procuror
Mădălina Ştefania Diaconu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 258 alin. 3 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Constantin Creţu în Dosarul nr. 8.822/C/2005 al
Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 25 ianuarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 8.822/C/2005, Curtea de Apel Timişoara
-Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 258 alin. 3 din Codul de procedură
civilă. Excepţia a fost ridicată de către Constantin Creţu cu prilejul
soluţionării unui recurs civil.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul criticat face
posibilă ipoteza ca, după pronunţare, judecătorii aceleiaşi instanţe - chiar
dacă nu judecătorii aceleiaşi cauze şi în altă cale de atac - să se pronunţe
din nou în aceeaşi cauză, ceea ce contravine prevederilor art. 1 alin. (3)-(5),
art. 21 alin. (1), art. 52 alin. (3), art. 73 alin. (3) şi art. 124 alin. (2)
şi (3) din Constituţie, referitoare la statul român, accesul liber la justiţie,
dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, categoriile de legi şi la
înfăptuirea justiţiei.
Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost
comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi
Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la
excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului apreciază
că textele legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstitu-ţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 258 alin. 3 din Codul de procedură civilă,
dispoziţii potrivit cărora: „După pronunţarea hotărârii nici un judecător nu
poate reveni asupra părerii sale."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de
lege autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3) -(5),
ale art. 21 alin. (1), ale art. 52 alin. (3), ale art. 73 alin. (3) şi art. 124
alin. (2) şi (3) din Constituţie, referitoare la statul român, accesul liber la
justiţie, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, categoriile de
legi şi la înfăptuirea justiţiei.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată următoarele:
Din motivarea autorului excepţiei reiese faptul că
acesta ar critica mai degrabă soluţia legislativă cuprinsă în art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă,
care a prevăzut judecarea recursurilor de către curţile de apel, deşi acestea
au soluţionat anterior apelul în aceeaşi cauză. Cu toate acestea, textul de
lege indicat de autorul excepţiei în motivare şi la care acesta se raportează
în mod expres nu este cel al Legii nr. 219/2005, ci al art. 258 alin. 3 din
Codul de procedură civilă, care, în opinia autorului excepţiei, este
neconstituţional, deoarece împiedică judecătorul să revină asupra părerii sale
după pronunţarea hotărârii. Astfel, se consideră că, în situaţia în care,
conform reglementărilor de procedură conţinute în Legea nr. 219/2005, calea de
atac a recursului va fi soluţionată de aceeaşi instanţă care s-a pronunţat deja
în apel, art. 258 din Codul de procedură civilă îl va constrânge pe judecător
să îşi păstreze soluţia, el neputându-şi schimba opinia, ceea ce face iluzoriu
controlul ierarhic al hotărârilor judecătoreşti.
Curtea constată că această susţinere este neîntemeiată.
Astfel, pe de o parte, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 126 alin.
(2), legiuitorul are competenţa de a stabili atât căile de atac împotriva
hotărârilor judecătoreşti, cât şi procedura de exercitare a acestora. Cu toate
că, prin efectul Legii nr. 219/2005, aceeaşi instanţă urmează să soluţioneze o
cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, această soluţie legislativă nu
relevă nici un fine de neconstituţionalitate. Soluţionarea aparţine unor
complete cu o compunere diferită, iar părţile beneficiază de toate drepturile
şi garanţiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un
proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil.
Pe de altă parte, critica de neconstituţionalitate cu
privire la art. 258 din Codul de procedură civilă se întemeiază pe o
interpretare greşită a acestuia. Principiul potrivit căruia, după pronunţarea
hotărârii, judecătorii nu mai pot reveni asupra deciziei luate nu numai că nu
încalcă prevederile Constituţiei, ci, dimpotrivă, reprezintă o componentă
esenţială a ideii de justiţie, a asigurării autorităţii de lucru judecat şi a
ocrotirii drepturilor procesuale ale părţilor, ca element fundamental al
statului de drept.
Principiul autorităţii lucrului judecat (res judicata) se coroborează cu regula
că, odată pronunţată hotărârea definitivă, misiunea judecătorului care a
participat la judecată se încheie (lata sententia,
judex desinit esse judex). Ca efect juridic al
acestei reguli, care ţine de ordinea publică, pronunţarea hotărârii are şi
efect de desistare a instanţei, iar judecătorul care s-a pronunţat nu poate
reveni asupra părerii sale în respectiva cauză, cu menţiunea că părţii
nemulţumite îi rămâne însă posibilitatea de a cere îndreptarea greşelilor
materiale care s-ar strecura în hotărâre.
De altfel, acest principiu
fundamental al procedurii civile, recunoscut în numeroase ţări de drept
romano-germanic, este consacrat şi în dreptul anglo-saxon sub numele de functus officio, adagiu din care
decurge faptul că, după pronunţarea unei hotărâri definitive, instanţele nu mai
pot reveni asupra acesteia, singura posibilitate de schimbare sau corectare a
soluţiei rămânând exercitarea căilor de atac recunoscute de lege (a se vedea,
spre exemplu, Hotărârea Curţii de Apel a Angliei In
re St. Nazaire Co. din 1879, sau jurisprudenţa mai recentă a Curţii de Apel Federale a Canadei, spre
exemplu în Speţa A-463-90 din 1991).
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 258 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată
de Constantin Creţu în Dosarul nr. 8.822/C/2005 al Curţii de Apel Timişoara -
Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică
din data de 8 iunie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mădălina Stefania Diaconu