DECIZIE   Nr. 466 din 6 iunie 2006

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 141 alin. 1 teza intai din Codul de procedura penala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 529 din 20 iunie 2006

Ioan Vida                                     -  preşedinte

Nicolae Cochinescu                    -  judecător

Kozsokar Gabor                          -  judecător

Acsinte Gaspar                           -  judecător

Petre Ninosu                                -  judecător

Ion Predescu                               -  judecător

Şerban Viorel Stănoiu                -  judecător

Iuliana Nedelcu                           -  procuror

Mădălina Ştefania Diaconu       -  magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Valentin Bogdan Ciufu în Dosarul nr. 2.349/1/2006 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având  în  vedere  actele  şi   lucrările  dosarului,   reţine următoarele:

Prin Incheierea din 14 februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 2.349/1/2006, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de către Valentin Bogdan Ciufu cu prilejul soluţionării unui recurs penal.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că reglementarea, prin textul criticat, a posibilităţii atacării cu recurs exclusiv a încheierilor date la judecarea în fond şi în apel a cauzei penale, prin care s-a dispus cu privire la o măsură preventivă, şi excluderea posibilităţii exercitării aceleiaşi căi de atac în vederea verificării legalităţii încheierilor cu acelaşi obiect, date la judecarea în recurs a cauzei penale, contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16, privind egalitatea în drepturi, ale art. 21, privind accesul liber la justiţie, ale art. 23, privind libertatea individuală, şi ale art. 129, privind folosirea căilor de atac.

Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.

In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că textele legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), precum şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora „Încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menţinerea unei măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat".

In susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16, privind egalitatea în drepturi, ale art. 21, privind accesul liber la justiţie, ale art. 23, privind libertatea individuală, şi ale art. 129, privind folosirea căilor de atac.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra textului legal criticat, spre exemplu prin Decizia nr. 272 din 26 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 27 iunie 2005. Cu acel prilej, respingând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea a reţinut că, potrivit art. 23 alin. (7) din Legea fundamentală, „încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege". Rezultă că opţiunea legiuitorului de a nu fi prevăzut o astfel de cale de atac şi împotriva încheierii de menţinere a măsurii arestării preventive, dată la judecarea în recurs a cauzei penale, nu poate fi considerată neconstituţională, deoarece, potrivit art. 129 din Constituţie, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Este, aşadar, atributul exclusiv al legiuitorului de a institui căile de atac şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate. S-a reţinut totodată că aceste dispoziţii se referă la o hotărâre care nu soluţionează fondul cauzei, ci care priveşte o măsură procesuală provizorie, chiar dacă aceasta este privativă de libertate. Inculpatul sau învinuitul poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, conform art. 5 alin. 5 din Codul de procedură penală, în tot cursul procesului penal, iar dacă nu mai există temei care să justifice menţinerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere, potrivit art. 139 alin. 2 din Codul de procedură penală.

Intrucât nu au intervenit elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei mai sus menţionate sunt valabile şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA    CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Valentin Bogdan Ciufu în Dosarul nr. 2.349/1/2006 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iunie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. Ioan Vida

Magistrat-asistent,

Mădălina Stefania Diaconu