DECIZIE Nr.
465 din 22 aprilie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 141 alin. 1 teza a doua din Codul de
procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 438 din 11 iunie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu
-judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 teza a doua din Codul de
procedură penală, excepţie ridicată de Nelu Gioni Cazacu în Dosarul nr.
2.036/89/2007 al Curţii de Apel laşi - Secţia penală.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului
Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată, textul de lege criticat fiind în concordanţă cu prevederile
constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 14 ianuarie 2008, pronunţată în Dosarul
nr. 2.036/89/2007, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 teza a doua din Codul de
procedură penală, excepţie ridicată de Nelu Gioni
Cazacu într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva
încheierii prin care au fost respinsă cererea de revocare a măsurii arestării
preventive.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele de lege criticate încalcă
dispoziţiile art. 16, 20, 21, 23, 24, 52, 53 şi 129 din Constituţie, precum şi
ale art. 1, ale art. 6 paragraful 1 şi ale art. 13, 17 şi 18 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece nu
poate formula o cale de atac împotriva încheierii prin care s-a respins cererea
inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive.
Curtea de Apel Iaşi -
Secţia penală consideră că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile
legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale şi convenţionale
invocate de autorul excepţiei.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 141 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură
penală, introduse prin Legea nr. 356/2006, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, şi au următorul cuprins: „Incheierea
prin care prima instanţă sau instanţa de apel respinge cererea de revocare,
înlocuire sau încetare
de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea constată că dispoziţiile art. 141 alin. 1 teza a doua din Codul de
procedură penală au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, cu
o motivare similară şi prin raportare la dispoziţiile art. 16 privind Egalitatea în drepturi, art. 20
referitor la Tratatele internaţionale privind
drepturile omului, art. 21 privind Accesul liber la justiţie, art. 23
privind Libertatea individuală şi art. 129 privind Folosirea căilor de atac din
Constituţie, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ca şi în cauza de faţă.
Astfel, prin Decizia nr. 156 din 27 februarie 2007, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 19 martie 2007, şi prin Decizia nr.
330 din 3 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 317 din 11 mai 2007, Curtea Constituţională a respins excepţia ca neîntemeiată,
pentru considerentele acolo reţinute.
Cele statuate prin deciziile evocate îşi menţin
valabilitatea şi în prezenta cauză, în care au fost formulate, în esenţă,
aceleaşi critici de neconstituţionalitate şi nu au intervenit elemente noi care
să justifice schimbarea jurisprudenţei.
In plus, în acest dosar se mai invocă încălcarea
următoarelor dispoziţii:
- art. 24 din Constituţie privind Dreptul la apărare
raportat la art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale privind Dreptul la un recurs efectiv. Or, din examinarea textului de lege criticat, rezultă că acesta nu
este de natură să îngrădească dreptul la apărare. Persoana interesată, chiar
dacă nu dispune de o cale da atac împotriva încheierii prin care prima instanţă
sau instanţa de apel a respins cererea de revocare, înlocuire sau încetare de
drept a măsurii preventive, poate reitera o nouă cerere de revocare. Lipsa
posibilităţii de a ataca cu recurs anumite încheieri pronunţate în cursul
urmăririi penale sau în cursul judecăţii în primă instanţă şi în apel cu
privire la măsurile preventive este în concordanţă cu art. 5 paragraful 4 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
potrivit căruia „orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau
deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca
acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să
dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală";
- art. 53 din Constituţie privind Restrângerea
exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 18 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind Limitarea folosirii restrângerii drepturilor. Curtea constată că dispoziţiile art. 141 alin. 1 teza a doua din
Codul de procedură penală nu pun în discuţie restrângerea exerciţiului unor
drepturi sau libertăţi fundamentale. Astfel, nicio prevedere a Legii
fundamentale nu dă o consacrare expresă dreptului la exercitarea căilor de atac
în orice condiţii;
- art. 52 din Constituţie privind Dreptul persoanei
vătămate de o autoritate publică, precum şi art. 1 şi 17 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind Obligaţia
de a respecta drepturile omului şi, respectiv, Interzicerea
abuzului de drept, nu au incidenţă în cauză şi, în
consecinţă, nici criticile formulate prin raportare la aceste prevederi nu pot
fi reţinute. Este de reţinut că încheierile pronunţate de către instanţele de
judecată sunt acte de procedură şi nu acte administrative.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al
art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A.d)şi ai art. 29 alin. (1)şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 141 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală,
excepţie ridicată de Nelu Gioni Cazacu în Dosarul nr. 2.036/89/2007 al Curţii
de Apel laşi - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 aprilie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu