DECIZIE Nr. 46
din 15 decembrie 2008
cu privire la acordarea
sporului de confidentialitate judecatorilor, procurorilor si personalului
auxiliar de specialitate din cadrul instantelor judecatoresti si parchetelor de
pe langa acestea, în raport de dispozitiile art. 3 din Ordonanta Guvernului nr.
19/2006 privind cresterile salariale ce se vor acorda personalului militar si
functionarilor publici cu statut special din institutiile publice de aparare
nationala, ordine publica si siguranta nationala, aprobata cu modificari prin
Legea nr. 444/2006, art. 15 din Ordonanta Guvernului nr. 6/2007 privind unele
masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale
functionarilor publici pana la intrarea în vigoare a legii privind sistemul
unitar de salarizare si alte drepturi ale functionarilor publici, precum si
cresterile salariale care se acorda functionarilor publici în anul 2007,
aprobata cu modificari prin Legea nr. 232/2007, cu modificarile ulterioare,
art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea
spalarii banilor, precum si pentru instituirea unor masuri de prevenire si
combatere a finantarii actelor de terorism, cu modificarile si completarile
ulterioare, si ale art. 13 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 57/2000
privind salarizarea personalului Consiliului National pentru Studierea
Arhivelor Securitatii, precum si indemnizatiile si celelalte drepturi ale
membrilor Colegiului Consiliului, aprobata cu modificari prin Legea nr.
395/2001, astfel cum a fost modificata prin Ordonanta Guvernului nr. 9/2001.
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 495 din 16 iulie 2009
Dosar nr. 27/2008
Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa,
preşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
In şedinţa din 13 octombrie 2008, Secţiile Unite ale
înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25
lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, s-au întrunit şi au luat în examinare
recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de
pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la acordarea sporului
de confidentialitate judecatorilor, procurorilor si personalului auxiliar de
specialitate din cadrul instantelor judecatoresti si parchetelor de pe langa
acestea, în raport de dispozitiile art. 3 din Ordonanta Guvernului nr. 19/2006
privind cresterile salariale ce se vor acorda personalului militar si
functionarilor publici cu statut special din institutiile publice de aparare
nationala, ordine publica si siguranta nationala, aprobata cu modificari prin
Legea nr. 444/2006, art. 15 din Ordonanta Guvernului nr. 6/2007 privind unele
masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale
functionarilor publici pana la intrarea în vigoare a legii privind sistemul
unitar de salarizare si alte drepturi ale functionarilor publici, precum si
cresterile salariale care se acorda functionarilor publici în anul 2007,
aprobata cu modificari prin Legea nr. 232/2007, cu modificarile ulterioare,
art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea
spalarii banilor, precum si pentru instituirea unor masuri de prevenire si
combatere a finantarii actelor de terorism, cu modificarile si completarile
ulterioare, si ale art. 13 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 57/2000
privind salarizarea personalului Consiliului National pentru Studierea
Arhivelor Securitatii, precum si indemnizatiile si celelalte drepturi ale
membrilor Colegiului Consiliului, aprobata cu modificari prin Legea nr.
395/2001, astfel cum a fost modificata prin Ordonanta Guvernului nr. 9/2001.
Procurorul general al înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.
In concluziile sale, reprezentanta procurorului general
al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a cerut
admiterea recursului în interesul legii, referitor la plata sporului de
confidenţialitate, în sensul de a se stabili că judecătorii, procurorii şi
personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi
parchetelor de pe lângă acestea nu au dreptul la acest spor întrucât nu fac
parte din categoriile de persoane stabilite în mod expres prin lege.
In vederea deliberării, a fost amânată pronunţarea
pentru azi, 15 decembrie 2008, când
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii,
constată următoarele:
In practica instanţelor judecătoreşti s-a constatat că
nu există un punct de vedere unitar cu privire la acordarea sporului de
confidenţialitate de 15%, calculat la indemnizaţia brută lunară, respectiv
salariul brut lunar judecătorilor, procurorilor şi personalului auxiliar de
specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă
acestea, în raport de dispoziţiile art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 19/2006,
aprobată cu modificări prin Legea nr. 444/2006, art. 15 din Ordonanţa Guvernului
nr. 6/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr.' 232/2007, art. 20 alin. (3)
din Legea nr. 656/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art.
13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2000, aprobată cu modificări
prin Legea nr. 395/2001, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa Guvernului
nr. 9/2001.
Astfel, unele instanţe au respins acţiunile
reclamanţilor, magistraţi şi personal auxiliar de specialitate, privind
acordarea sporului de confidenţialitate cu motivarea că aceştia nu fac parte
din categoria personalului militar şi a funcţionarilor publici cu statut
special din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi
siguranţă naţională, personalului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii, cel al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
S-a mai susţinut că situaţia acestui personal nu este
considerată comparabilă cu cea a magistraţilor şi a personalului auxiliar de
specialitate din sistemul judiciar, al căror statut şi sistem de salarizare
sunt reglementate prin legi de sine stătătoare, motiv pentru care nu se poate
reţine o discriminare în acest sens.
S-a relevat că diferenţierea indemnizaţiilor şi a
salariilor de bază pentru demnitari şi alţi salariaţi din sistemul bugetar reprezintă
opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de importanţa şi complexitatea
diferitelor funcţii. Legiuitorul este în drept totodată să instituie anumite
sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte
stimulente, pe care le diferenţiază în funcţie de categoriile de personal
cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate
suspenda sau chiar anula.
Prin urmare, pentru instituirea sporului de
confidenţialitate legiuitorul a avut în vedere numai anumite categorii de
personal şi a limitat strict sfera acestora la cel deţinător de informaţii
clasificate, conform prevederilor Legii nr. 182/2002 privind protecţia
informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare, şi
Hotărârii Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de
protecţie a informaţiilor clasificate în România, cu modificările ulterioare.
Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul
admiterii unor asemenea acţiuni formulate de magistraţi şi de personalul
auxiliar de specialitate, dispunând plata drepturilor salariale solicitate care
reprezintă spor de confidenţialitate, în cuantum de 15%, calculat la
indemnizaţia brută lunară şi, respectiv, salariul de bază brut lunar.
In motivarea acestui punct de vedere s-a reţinut că,
potrivit dispoziţiilor art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
57/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 395/2001, astfel cum a fost
modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 9/2001, pentru păstrarea
confidenţialităţii în legătură cu faptele, informaţiile, documentele de care
iau cunoştinţă în cadrul funcţiei, personalul Consiliului Naţional pentru
Studierea Arhivelor Securităţii beneficiază de un spor lunar de
confidenţialitate în cuantum de până la 30% calculat la salariul de bază brut.
De asemenea, s-a relevat că, potrivit dispoziţiilor art. 8 din acelaşi act
normativ, salariile de bază pentru funcţii de conducere şi de execuţie din
cadrul consiliului sunt asimilate funcţiilor specifice înaltei Curţi de Casaţie
şi Justiţie, Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi
Curţii Constituţionale.
S-a învederat că obligaţia profesională de
confidenţialitate a fost impusă imperativ salariaţilor magistraţi şi
personalului auxiliar de specialitate de către legiuitor prin dispoziţiile art.
99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat
la art. 16 alin. (1) şi (2) din Codul deontologic al magistraţilor, aprobat
prin Hotărârea plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 144/2005, şi
ale art. 78 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului
auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe
lângă acestea, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 9
din Codul deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanţelor
judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, aprobat prin Hotărârea
plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 145/2005.
S-a considerat că magistraţii şi personalul auxiliar de
specialitate desfăşoară o activitate judiciară ce implică administrarea sau cel
puţin contactul cu informaţii confidenţiale (unele chiar clasificate), constând
în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori
sub acoperire, protecţia victimelor, datele cu caracter personal ale
justiţiabililor şi colegilor de serviciu, secret bancar, economic, drepturi de
proprietate intelectuală, fapt ce îi îndreptăţeşte la acordarea sporului de
confidenţialitate.
In fine, s-a mai susţinut că prin neacordarea sporului
de confidenţialitate sunt încălcate principiile constituţionale privind
nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu
pentru munca prestată, care se coroborează cu reglementările internaţionale în
materie, respectiv, dispoziţiile art. 7 şi 23 din Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor persoanelor la protecţie
egală a legii împotriva oricărei discriminări şi dreptul la o remuneraţie
echitabilă şi satisfăcătoare.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat
corect dispoziţiile legii.
Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi
sociale care, odată reglementate prin norme de drept, devin, de regulă,
raporturi juridice de muncă.
In această categorie intră raporturile de muncă (de
serviciu) ale funcţionarilor publici civili sau militari, ale soldaţilor şi
gradaţilor voluntari, ale persoanelor care deţin demnităţi publice, ale
magistraţilor şi magistraţilor-asistenţi, ale personalului auxiliar de
specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea, ale
membrilor cooperatori şi raporturile juridice de muncă născute în baza
încheierii contractului individual de muncă.
Magistraţii constituie o categorie specială de personal
care îşi desfăşoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis.
Este un raport juridic care are la bază un acord de
voinţă, un contract nenumit, de drept public, încheiat cu însuşi statul,
reprezentat de Preşedintele României şi de Consiliul Superior al Magistraturii.
Ulterior numirii, părţi în raporturile de muncă ale
magistraţilor sunt, în puterea legii, ca exponenţi ai puterii judecătoreşti a
statului, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe şi parchete de pe lângă
acestea. Atribuţiile persoanelor juridice respective sunt exclusiv de natură
funcţională, operatorie.
Anumite atribuţii clasice ale angajatorului, chiar
esenţiale, sunt exercitate de către Preşedintele României şi Consiliul Superior
al Magistraturii, deci de alte autorităţi decât persoanele juridice, parte în
raporturile de muncă ale magistraţilor.
Drepturile şi obligaţiile acestor categorii de personal
sunt reglementate de Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al
Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, şi Legea nr. 304/2004,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
In ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile
personalului auxiliar de specialitate, acestea sunt reglementate de Legea nr.
567/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Ceea ce este comun magistraţilor,
magistraţilor-asistenţi şi personalului auxiliar de specialitate, în ceea ce
priveşte problema pusă în discuţie de recursul în interesul legii, este faptul
că atât atribuţiile şi responsabilităţile fiecărui post, condiţiile de muncă,
cât şi cuantumul indemnizaţiilor/salariilor nu pot fi negociate în mod
individual deoarece ele sunt stabilite de lege sau de regulamentele aprobate de
Consiliul Superior al Magistraturii.
Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi
completările ulterioare, dispune în art. 39 alin. (2) lit. f) că salariatului
îi revine obligaţia de a respecta secretul de serviciu.
La rândul ei, Legea nr. 182/2002 stabileşte la art. 36
alin. (3) că persoana care urmează să desfăşoare o activitate sau să fie
încadrată la un loc de muncă ce presupune accesul la informaţii clasificate
trebuie să prezinte conducătorului unităţii un angajament scris de păstrare a
secretului de stat sau de serviciu. Textul legal reglementează două ipoteze
privind acest angajament, şi anume: la încadrarea în muncă (la încheierea
contractului individual de muncă sau la naşterea raportului de serviciu) ori la
trecerea într-o altă muncă în cadrul aceleiaşi unităţi (la acelaşi angajator).
Potrivit art. 16 alin. 1 din Codul deontologic al
magistraţilor, magistraţii au obligaţia de a nu dezvălui sau folosi pentru alte
scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informaţiile pe care
le-au obţinut în această calitate.
Nerespectarea secretului deliberării sau a
confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter constituie abatere
disciplinară potrivit art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare.
Totodată, conform art. 78 alin. (1) din Legea nr.
567/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 9 din Codul
deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanţelor
judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, personalul auxiliar de
specialitate este obligat să păstreze secretul profesional, confidenţialitatea,
în legătură cu faptele şi informaţiile despre care ia cunoştinţă în executarea
funcţiei, cu privire la procese aflate în curs de desfăşurare sau asupra unor
cauze cu care a fost sesizat parchetul.
In conformitate cu prevederile art. 3 din Ordonanţa
Guvernului nr. 19/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 444/2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 978 din 7 decembrie
2006, pentru păstrarea confidenţialităţii în legătură cu informaţiile
clasificate, în funcţie de certificatul/avizul de securitate deţinut, cadrele
militare în activitate, funcţionarii publici cu statut special, militarii
angajaţi pe bază de contract şi personalul civil din instituţiile publice de
apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională beneficiază de un spor
lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază cu
încadrarea în limitele bugetelor aprobate. Unităţile, categoriile de personal,
condiţiile de acordare şi cuantumul sporului de confidenţialitate se stabilesc
prin ordin al ministrului sau al conducătorului instituţiei centrale din
sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională.
De asemenea, prin dispoziţiile art. 15 din Ordonanţa
Guvernului nr. 6/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, cu
modificările ulterioare, act normativ care se aplică numai celor numiţi în
temeiul Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, se prevede că sporul de confidenţialitate se acordă funcţionarilor
publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din
salariul de bază, precum şi funcţionarilor publici din cadrul Administraţiei
Prezidenţiale, Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii,
Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcţiilor
subordonate ministrului delegat pentru comerţ din cadrul Ministerului Economiei
şi Comerţului, Consiliului Legislativ.
Categoriile de funcţionari publici, cuantumurile
sporului de confidenţialitate şi condiţiile de acordare se stabilesc, în
limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal
de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul
aprobat.
Spor de confidenţialitate primesc şi personalul din
aparatul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării [art. 30 alin.
(3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea
tuturor formelor de discriminare, republicată], funcţionarii publici cu statut
special din sistemul administraţiei penitenciare care lucrează cu cifru (art.
15 din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi
ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei
penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările
ulterioare), personalul din aparatul Consiliului Naţional pentru Studierea
Arhivelor Securităţii (art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
57/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 395/2001, astfel cum a fost
modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 9/2001), personalul Oficiului Naţional
de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor [art. 20 alin. (3) din Legea nr.
656/2002, cu modificările şi completările ulterioare], personalul contractual
din aparatul de lucru al Guvernului şi al Ministerului Integrării Europene,
precum şi personalul contractual din instituţiile şi autorităţile publice (art.
13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2003 privind creşterile
salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 164/2004, cu modificările şi
completările ulterioare, şi art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007,
aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare).
Cu alte cuvinte, spor de confidenţialitate primeşte tot
personalul din instituţiile şi autorităţile publice care gestionează informaţii
clasificate din clasa secrete de stat şi secrete de serviciu şi pentru care,
prin acte normative specifice, se prevede acordarea acestui spor.
In toate cazurile categoriile de personal, cuantumurile
sporului de confidenţialitate şi condiţiile de acordare se stabilesc în
limitele prevăzute de reglementările în vigoare de către ordonatorii principali
de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul
aprobat.
Sporul de confidenţialitate nu era prevăzut printre
sporurile ce se acordau magistraţilor-asistenţi şi personalului auxiliar de
specialitate de Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale
personalului din organele autorităţii judecătoreşti, astfel cum a fost
completată şi modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000, de Legea nr.
56/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor Curţii Supreme
de Justiţie, ale magistraţilor-asistenţi şi ale celorlalte categorii de
personal şi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind
salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, acte normative în prezent
abrogate.
Acest spor nu este prevăzut nici de actele normative
care reglementează în prezent salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor,
procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei (Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale
judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul
justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu
modificările şi completările ulterioare), cât şi salarizarea personalului
auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor
de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei
(Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din
cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum
şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 247/2007, cu modificările şi completările ulterioare).
In aceste condiţii, sporul de confidenţialitate nu
poate fi acordat în baza actelor normative care reglementează în prezent salarizarea
şi alte drepturi ale magistraţilor, magistraţilor-asistenţi şi personalului
auxiliar de specialitate, de vreme ce el nu este prevăzut de actele normative
respective.
Totodată el nu poate fi acordat nici în baza actelor
normative specifice care prevăd acordarea acestui spor personalului din alte
instituţii şi autorităţi publice care gestionează secrete de stat şi secrete de
serviciu, acte normative amintite mai sus.
Acest lucru nu este posibil întrucât s-ar ajunge să se
confere instanţelor judecătoreşti competenţa de a desfiinţa norme juridice
instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le
substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, ceea ce este evident
neconstituţional, întrucât se încalcă principiul separaţiei puterilor,
consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederile art. 61
alin. (1) în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare
a ţării.
In virtutea textelor constituţionale menţionate,
Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din
Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme
juridice de aplicare generală, instanţele judecătoreşti neavând o asemenea
competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia -
art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală-, adică de a soluţiona, aplicând
legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea
şi executarea drepturilor lor subiective.
Potrivit art. 1 alin. (2) lit. i) din Ordonanţa Guvernului
nr. 137/2000, republicată, principiul egalităţii între cetăţeni, al excluderii
privilegiilor şi discriminării sunt esenţiale în exercitarea dreptului la
muncă, la libera alegere a ocupaţiei, la condiţii de muncă echitabile şi
satisfăcătoare, la protecţia împotriva şomajului, la un salariu egal pentru
muncă egală, la o remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare.
Prin discriminare se înţelege orice deosebire,
excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie,
limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, vârstă etc, precum şi orice
alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea
recunoaşterii, folosinţei ori executării, în condiţii de egalitate, a
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute
de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau orice alte
domenii ale vieţii publice.
Dispoziţia de a discrimina persoanele pe oricare dintre
temeiurile prevăzute de alin. (1) este considerată discriminare în înţelesul
acestei ordonanţe.
Sunt discriminatorii, potrivit ordonanţei, prevederile,
criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane,
pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara
cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate
obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt
adecvate si necesare [art. 2 alin. (1)_(3)].
Prin această ordonanţă, astfel cum a fost modificată şi
completată de Legea nr. 324/2006, au fost transpuse în dreptul intern
prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului
egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau
etnică, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L180 din 19
iulie 2000, şi prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui
cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte
încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, publicată în Jurnalul Oficial
al Comunităţilor Europene nr. L303 din 2 decembrie 2000.
Prin actul normativ menţionat se asigură o interpretare
unitară a principiilor generale de egalitate şi nediscriminare stabilite de
Constituţia României, republicată, precum şi de către documentele
internaţionale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de
România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se
consideră discriminate având la dispoziţie prevederi legale concrete în baza
cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii şi repararea
prejudiciului cauzat.
Aşa cum lesne se poate observa, art. 2 alin. (3) din
ordonanţă caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care
dezavantajează anumite persoane faţă de alte persoane, fără să facă vreo distincţie
cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înţeles că
se referă şi la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de
Parlament şi ordonanţele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative
prevăzute de art. 115 din Constituţie.
Cât priveşte noţiunea de „discriminare" trebuie
avută în vedere şi practica în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului
care a reţinut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferenţa
de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situaţii analoage nu are
o justificare legitimă, obiectivă şi rezonabilă.
Salariul cuprinde, potrivit art. 155 din Codul muncii
şi art. 38 alin. 4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional,
salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri la salariul de
bază.
Salariul de bază constituie elementul principal al
salariului şi se stabileşte pentru fiecare salariat în raport cu mai mulţi
factori, cum ar fi: pregătirea profesională, competenţa, calificarea, locul, rolul
şi importanţa activităţii desfăşurate, complexitatea atribuţiilor de serviciu,
răspunderea şi riscurile funcţiei, incompatibilităţile şi interdicţiile
prevăzute de lege pentru anumite categorii de personal etc.
Noţiunea de salariu are un sens extins, referindu-se şi
la indemnizaţiile de bază cuvenite magistraţilor, parlamentarilor, demnitarilor
ş.a.
Unul dintre principiile sistemului de salarizare este
acela „pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală", consacrat de
art. 41 alin. (4) din Constituţie şi art. 6 alin. (3) din Codul muncii.
Cel de-al doilea text legal a fost introdus prin
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2006 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, aprobată cu completări prin Legea nr.
94/2007, în concordanţă cu normele Uniunii Europene, şi precizează că: „Pentru
muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe
criteriul de sex cu privire la toate elementele şi condiţiile de
remunerare".
Munca poate fi egală deoarece funcţia/postul sunt
identice, ca atribuţii de serviciu, impunându-se aceleaşi cerinţe pentru
salariaţii care le ocupă.
Dacă felul muncii este acelaşi, dacă cerinţele şi
condiţiile de muncă sunt aceleaşi, dacă munca este egală sau de valoare egală,
diferenţierile de salarizare nu se justifică.
In sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil
în interiorul aceloraşi ramuri, al aceluiaşi domeniu sau la acelaşi nivel.
Intrucât salariile (indemnizaţiile) de bază se
stabilesc în funcţie de factorii amintiţi mai sus, deosebirile existente
întemeiate obiectiv şi rezonabil între ramuri, domenii sau nivele diferite de
activitate au o justificare legitimă, fără a fi vorba de existenţa unor
discriminări.
In ceea ce priveşte însă sporurile, adică acele
elemente accesorii şi variabile ale salariului, care se acordă în funcţie de
condiţiile în care se prestează munca, situaţia este cu totul alta.
Sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde nu
sunt cuprinse în salariul de bază, ele fiind prevăzute de Codul muncii, de legi
şi ordonanţe, în contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional (art. 41
alin. 3) şi în contractele colective de muncă la nivel de ramură, grupuri de
unitate şi unităţi.
In sistemul legal actual sporurile nu sunt recompense
sau gratificaţii, ele constituind, în principal, un factor compensatoriu pentru
anumite condiţii de muncă sau pentru întrunirea de către cel în cauză a unor
cerinţe speciale.
Sporurile la salariul (indemnizaţia) de bază se acordă
dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
- salariatul să ocupe un post într-o specialitate care
îi conferă dreptul la un anumit spor;
- salariatul să lucreze efectiv în condiţiile prescrise
de lege, de contratul colectiv de muncă sau, după caz, de contractul individual
de muncă.
Cu alte cuvinte, indiferent de nivelul studiilor,
importanta, complexitatea şi atribuţiile de serviciu, funcţia (postul), meseria
îndeplinită, cantitatea, calitatea şi valoarea muncii, ramura, domeniul sau
nivelul de activitate şi cuantumul salariului (indemnizaţiei) de bază ale unui
salariat, acestuia trebuie să i se dea un anumit spor dacă lucrează efectiv în
condiţiile prescrise de lege pentru acordarea acelui spor.
Nu există nicio justificare legitimă, obiectivă şi
rezonabilă ca, în cazul a 2 salariaţi, care nu se găsesc în situaţii juridice
identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuţiilor de
serviciu, răspunderii ş.a., dar care amândoi lucrează - cu titlu de exemplu -
în aceleaşi condiţii deosebite de muncă, grele, periculoase sau vătămătoare,
numai unul dintre ei să primească sporul corespunzător, iar cel de-al doilea să
nu-l primească pentru motivul că legea sau ordonanţa în baza căreia este
retribuit acest din urmă salariat nu prevede acordarea acestui spor.
Cu alte condiţii, în considerarea unor condiţii
amintite mai sus, dintre care se disting cu prioritate rolul, răspunderea şi
complexitatea atribuţiilor de serviciu ale diferitelor posturi, funcţii şi
activităţi, legiuitorul poate stabili drepturi de salarizare diferite pentru
anumite categorii de personal, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere
egalităţii cu drepturi prevăzute de art. 16 din Constituţie, însă acest
tratament diferenţiat trebuie să se refere doar ia stabilirea salariului
(indemnizaţiei) de bază, a indemnizaţiilor care constituie sumele plătite
anumitor salariaţi în funcţie de criterii specifice muncii sau de cheltuielile
necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, cât şi a adaosurilor la
salariul de bază ce se acordă în funcţie de performanţele individuale.
In ceea ce priveşte însă sporurile la salariul
(indemnizaţia) de bază, acestea trebuie să fie acordate tuturor salariaţilor
indiferent de posturile şi funcţiile pe care le ocupă şi de domeniul în care
îşi desfăşoară activitatea atât timp cât lucrează efectiv în condiţiile
prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Acest lucru se referă şi la sporul de confidenţialitate
care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat şi secrete
de serviciu, indiferent că lucrează în administraţia publică, centrală sau
locală, în justiţie sau în aparatul Parlamentului.
Acceptând teza propusă de procurorul general prin
recursul în interesul legii s-ar ajunge la o situaţie discriminatorie în sensul
dispoziţiilor art. 16 alin.(1) din Constituţie, republicată, ale art. 1-3 din
Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată, şi ale art. 1 din Protocolul 12
adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale, întrucât nu se constată existenţa unei justificări legitime,
obiective şi rezonabile.
Potrivit art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.
137/2000, republicată, persoana care se consideră discriminată poate formula în
faţa instanţei de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi
stabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create
prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă
judiciară de timbru şi nu este condiţionată de sesizarea Consiliului.
Ca atare, magistraţii, magistraţii asistenţi şi
personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidenţialitate
pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea şi alte drepturi
ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul
la despăgubiri în temeiul dispoziţiei legale amintite mai sus.
Aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere,
ci raportat la sporul de confidenţialitate de 15% calculat la salariul
(indemnizaţia) de bază prevăzut de marea majoritate a actelor normative care
reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, despăgubirile
trebuie să fie date cu caracter temporar până la încetarea situaţiei de
discriminare.
In consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire
la art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în
interesul legii şi a se constata că interpretarea şi aplicarea unitară a
dispoziţiilor art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. (1) şi (2)
din Codul deontologic al magistraţilor, şi ale art. 78 alin. (1) din Legea nr.
567/2004, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 9 din
Codul deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanţelor
judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, judecătorii, procurorii,
magistraţii-asistenţi, precum şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul
la despăgubiri constând în sporul de confidenţialitate de 15% calculat la
indemnizaţia brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie şi stabilesc:
In interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor
art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor
şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
raportat la art. 16 alin. (1) şi (2) din Codul deontologic al magistraţilor, şi
ale art. 78 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului
auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe
lângă acestea, modificată şi completată, raportat la art. 9 din Codul
deontologic al acestora, constată că judecătorii, procurorii,
magistraţii-asistenţi, precum şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul
la un spor de confidenţialitate de 15%, calculat la indemnizaţia brută lunară,
respectiv salariul de bază brut lunar.
Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de
procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 decembrie
2008.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
p. Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei,
eliberată din funcţie prin pensionare,
Adriana Daniela White