DECIZIE Nr.
459 din 1 iunie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 coroborat cu art. 3 lit. m) si
art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, ale art. 14
din Legea nr. 333/2001 privind unele masuri pentru diminuarea consecintelor
incetarii rascumpararii de unitati de fond de catre Fondul National de
Investitii, ale art. 720 1 din Codul de procedura civila si ale art. 1662 si
art. 1663 din Codul civil
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 547 din 26 iunie 2006
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Claudia Margareta Niţă - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstitu-ţionalitate a dispoziţiilor art. 2 coroborat cu art. 3 lit. m) şi
art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, ale art. 14
din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor
încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de
Investiţii, ale art. 7201 din Codul de procedură civilă şi ale art. 1662 şi art. 1663 din
Codul civil, excepţie ridicată de Marcela Frăţilă, Ioan Florin Frăţilă şi
Cabinetul Individual de Avocaţi „Florin Frăţilă" în Dosarul nr.
37.448/3/2005 (5.466/2005) al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a
comercială.
La apelul nominal răspund autorii excepţiei, Ioan
Florin Frăţilă, atât în nume personal, cât şi în calitate de reprezentant al Cabinetului
Individual de Avocaţi „Florin Frăţilă", precum şi Marcela Frăţilă. Lipsesc
celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă faptul că partea Casa de
Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. a depus la dosar note scrise prin care
solicită respingerea excepţiei.
Cauza fiind în stare de
judecată, partea Ioan Florin Frăţilă solicită admiterea excepţiei, susţinând,
în esenţă, următoarele:
Dispoziţiile art. 2 coroborat cu art. 3 lit. m) şi art.
17 din Legea nr. 146/1997 sunt discriminatorii în sensul că cererile şi
acţiunile formulate de anumite autorităţi ale statului, enumerate la art. 17
din lege, sunt scutite de taxa judiciară de timbru când au ca obiect venituri
publice, în timp ce orice acţiune judecătorească îndreptată împotriva acestor
instituţii nu este taxată la o sumă fixă, ci la un nivel proporţional cu
valoarea pretenţiilor şi fără a fi limitată superior, cum se întâmplă în cazul
atacării actelor administrative, potrivit art. 3 lit. m) din aceeaşi lege.
Autorul subliniază faptul că prin invocarea excepţiei nu urmăreşte scutirea de
la plata taxei de timbru, a cărei raţiune nu o contestă, ci evocă doar modul
inechitabil de stabilire a acestei taxe în cazul acţiunii formulate împotriva
Casei de Economii şi Consemnaţiuni - S.A., instituţie publică ce ar fi însă
scutită de la plata taxei judiciare de timbru în cazul în care ar formula o
acţiune judecătorească împotriva autorului excepţiei.
Dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 333/2001 au ca efect
atingerea dreptului de proprietate al creditorilor, întrucât, fără acordul
acestora, dispun înlocuirea Casei de Economii şi Consemnaţiuni cu Autoritatea
pentru Valorificarea Activelor Statului, această instituţie subrogându-se în
toate drepturile şi obligaţiile Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. -
S.A. rezultate din actele juridice încheiate de aceasta cu Fondul Naţional de
Investiţii si/sau cu Societatea Comercială SOV INVEST - S.A., fără a prezenta
însă aceleaşi garanţii ca şi debitorul iniţial.
Art. 7201 din Codul
de procedură civilă împiedică accesul direct la instanţă, deoarece obligă
reclamantul la parcurgerea procedurii prealabile de conciliere, chiar dacă
opoziţia părţii pârâte în ceea ce priveşte recunoaşterea pretenţiilor ce i se
impută este de notorietate.
Având cuvântul, autoarea excepţiei Marcela Frăţilă
solicită admiterea acesteia, pentru aceleaşi motive prezentate de celălalt
autor.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea
excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece dispoziţiile
legale supuse controlului de constituţionalitate nu contravin normelor invocate
din Legea fundamentală.
Astfel, arată că dispoziţiile art. 2 şi 3 din Legea nr.
146/1997 se aplică în mod unitar tuturor celor aflaţi în ipoteza normei, fără
privilegii şi fără discriminări. Pe de altă parte, critica de
neconstituţionalitate se raportează la alte texte din lege prin care
legiuitorul a instituit scutiri de la taxa judiciară de timbru, şi nu la norme
ale Constituţiei, astfel că nu poate fi primită. Dispoziţiile art. 14 din Legea
nr. 333/2001 prevăd subrogarea totală a Autorităţii pentru Valorificarea
Activelor Statului în drepturile şi obligaţiile Casei de Economii şi
Consemnaţiuni C.E.C. - S.A., în toate procesele şi cererile aflate pe rolul
instanţelor judecătoreşti, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau
de executare silită, astfel că drepturile creditorilor nu sunt în nici un mod
afectate. Cât priveşte art. 7201 din Codul de procedură civilă, se arată că, după parcurgerea
procedurii de conciliere directă şi obligatorie, părţile se pot adresa
instanţei de judecată, valorificându-şi pe această cale toate drepturile
procesuale şi subiective. De asemenea, nici critica de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 1662 şi 1663 din Codul civil nu poate fi reţinută, deoarece
beneficiul de discuţie şi cel de diviziune decurg din caracterul accesoriu şi
subsidiar al contractului de fidejusiune şi nu sunt de natură a contraveni
dreptului de acces liber la instanţă, dreptului la apărare sau dreptului de
proprietate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului,
reţine următoarele:
Prin Incheierea din 6 ianuarie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 37.448/3/2005 (5.466/2005), Tribunalul Bucureşti -Secţia a VI-a comercială
a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor „art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare
de timbru, ale art. 14 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru
diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către
Fondul Naţional de Investiţii, ale art. 7201 din Codul de procedură civilă,
precum şi ale art. 1662 şi art. 1663 din Codul civil". Excepţia a fost ridicată de Marcela Frăţilă, Ioan Florin Frăţilă şi
Cabinetul Individual de Avocaţi „Florin Frăţilă" - într-o cauză comercială
având ca obiect pretenţii.
In motivarea
excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin
următoarele:
Dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 146/1997, coroborate
cu cele ale art. 3 lit. m) şi art. 17 din aceasta, contravin prevederilor
constituţionale ale art. 21, 52 şi ale art. 56 alin. (2), întrucât stabilesc
taxe de timbru proporţionale cu valoarea pretenţiilor, fără ca acestea să fie
însă limitate superior. Autorii consideră că, aşa cum art. 3 lit. m) prevede o
limită maximă a taxei de timbru, stabilită la o valoare modică de aproximativ
12% din venitul mediu brut pe economia naţională (342.000 lei), sau cum art. 17
scuteşte instituţiile statului de la plata taxei de timbru când cererile au ca
obiect venituri publice, tot la fel ar trebui să se calculeze şi valoarea taxei
judiciare de timbru corespunzătoare acţiunilor şi cererilor prevăzute la art. 2
din Legea nr. 146/1997, cu atât mai mult cu cât, potrivit Constituţiei,
jurisdicţiile administrative sunt gratuite.
Art. 14 din Legea nr. 333/2001, care prevede înlocuirea
debitorului iniţial - Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. - cu
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, fără acordul creditorului,
deci contrar normelor Codului civil, încalcă, în opinia autorilor excepţiei,
art. 16, 21, 44, 53, 135 şi 136 din Constituţie. Noua societate debitoare are
un grad de solvabilitate inferior celei iniţiale, astfel că este afectat
dreptul de proprietate al creditorilor, în special în condiţiile în care,
potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea
obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri
executorii, recuperarea sumelor de bani reprezentând titluri de creanţă este,
practic, imposibilă, atât timp cât aceste sume nu sunt, de regulă, prevăzute în
bugetul de stat. Mai mult, Guvernul poate decide oricând desfiinţarea
Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, aflată sub conducerea sa,
în considerarea faptului că procesul de privatizare s-a încheiat, ceea ce pune
în pericol însăşi existenţa proprietăţii private a creditorilor. Capitalul este
unul dintre cei mai importanţi factori de producţie, iar prin modificarea
legislativă operată de art. 14, statul nu şi-a respectat obligaţia consacrată
de art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie de a asigura crearea cadrului
favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. Pe de altă
parte, liberul acces la justiţie este îngrădit prin aceea că „există o reţinere
a unora dintre instanţele de judecată de a da câştig de cauză persoanelor
fizice în confruntarea cu statul, motivată de presiunile care se fac de
formaţiunile politice la putere".
Cât priveşte dispoziţiile art. 7201 din Codul de procedură civilă, se
susţine că încalcă prevederile art. 16, 21, 24, 44, 53, 135 şi 136 din
Constituţie. Obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile de conciliere
reprezintă un obstacol împotriva accesului liber la justiţie şi exercitării
dreptului la apărare şi restrânge proprietatea privată, toate acestea în afara
condiţiilor prevăzute de art. 53 din Constituţie. Pe de altă parte,
dispoziţiile de lege criticate operează o discriminare bazată pe avere şi pe
calitatea persoanei,
comerciant sau nu, şi împiedică, totodată, exercitarea comerţului datorită
procedurii „birocratice" care impune un timp îndelungat de conciliere
între părţile litigante, chiar dacă refuzul pârâtului de a da curs pretenţiilor
reclamantului (cum este cazul de faţă) este un fapt notoriu, arhicunoscut.
Referitor la neconstituţionalitatea art. 1662 şi 1663
din Codul civil, se arată că acestea încalcă art. 21, 24 şi 44 din Constituţie,
deoarece beneficiul de diviziune şi discuţiune reprezintă, în opinia autorilor
excepţiei, o „eschivă" a fidejusorului de a nu-şi îndeplini obligaţiile.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercială apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.
Astfel, art. 2 şi 3 din Legea nr. 146/1997 nu contravin art. 21 din
Constituţie, deoarece accesul liber la justiţie nu presupune şi gratuitatea
acestui serviciu public, iar valoarea taxei de timbru este inclusă în
contravaloarea cheltuielilor de judecată ce revin părţii căzute în pretenţii.
Pe de altă parte, părţile, persoane fizice sau juridice, care se adresează justiţiei
pentru realizarea unor interese proprii, individuale în cadrul unor litigii
împotriva autorităţilor publice, nu sunt în aceeaşi situaţie ca şi acestea din
urmă.
Dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 333/2001 nu
contravin prevederilor constituţionale pretins încălcate, actul normativ
criticat reglementând preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea
Activelor Statului a drepturilor şi obligaţiilor Casei de Economii şi
Consemnaţiuni C.E.C. - S.A., în acest scop fiind instituite norme pentru protejarea,
în situaţii de criză, a drepturilor creditorilor.
Art. 7201 din Codul
de procedură civilă respectă exigenţele dreptului la apărare, ale dreptului de
proprietate şi ale liberului acces la justiţie, nu operează nici o discriminare
şi dă expresie, totodată, principiului celerităţii, specific dreptului
comercial.
Cât priveşte art. 1662 şi 1663 din Codul civil,
instanţa de judecată arată că excepţiile referitoare la beneficiul de discuţie
şi de diviziune decurg din caracterul accesoriu, subsidiar al obligaţiei
fidejusorului, raportată la obligaţia principală, şi nu sunt de natură a
încălca dreptul la apărare sau dreptul de proprietate.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Avându-se în vedere motivarea
excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi 3 din Legea nr.
146/1997, coroborat cu art. 17 din aceasta, se observă că autorul nu contestă
obligaţia plăţii unor taxe de timbru, ci doar modul de stabilire a acestora.
Legat de acest aspect, se arată că atât modul de interpretare şi de aplicare a
legii, cât şi stabilirea modalităţii de plată a taxelor de timbru, precum şi
cuantumul lor nu reprezintă probleme de constituţionalitate, nefiind, aşadar,
de competenţa Curţii Constituţionale. Cât priveşte aspectele de fond ale
motivării excepţiei, se arată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a
stabilit în mod constant că textele de lege criticate şi în prezenta cauză nu
încalcă art. 21, 52 şi art. 56 alin. (1) şi (2) din Constituţie.
In ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 333/2001, raportat la art. 16, 21, 44, 53,
135 şi 136 din Constituţie, se consideră că este neîntemeiată. Invocându-se
deciziile nr. 335/2001 şi nr. 28/2002 ale Curţii Constituţionale, se susţine că
prevederile legale criticate urmăresc o diminuare a consecinţelor create la Fondul Naţional
de Investiţii, în sensul stabilirii unor măsuri pe care statul le consideră
necesare pentru sprijinirea categoriilor defavorizate. Inlocuirea fidejusorului
Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. cu Autoritatea pentru
Valorificarea Activelor Statului este o astfel de măsură, întrucât în locul
unei societăţi comerciale cu un patrimoniu limitat s-a subrogat o instituţie de
specialitate a administraţiei publice centrale, care poate recurge la venituri
bugetare pentru executarea eventualelor obligaţii.
Dispoziţiile art. 7201 din Codul de procedură civilă, criticate ca fiind
neconstituţionale faţă de art. 16, 21, 24, 44, 53, 135 şi 136 din Legea
fundamentală, oferă părţilor, în mod egal şi fără nici o discriminare,
posibilitatea soluţionării conflictului în mod amiabil, tocmai în considerarea
principiului celerităţii, mai pregnant în materie comercială. Odată parcursă
această procedură prealabilă a concilierii, părţile au posibilitatea de a se
adresa ulterior instanţelor de judecată, urmând ca, în cursul procesului,
acestea să îşi exercite toate drepturile şi garanţiile procesuale specifice
unui proces echitabil. Totodată, se apreciază că prevederile art. 44, 135 şi
136 din Constituţie, invocate în motivarea excepţiei, nu au incidenţă în cauză.
Cât priveşte dispoziţiile art. 1662 şi 1663 din Codul
civil, se arată că prin reglementarea celor două excepţii - beneficiul de diviziune
şi de discuţie - s-a urmărit protejarea dreptului de proprietate al
fidejusorului, în condiţiile în care contractul de fidejusiune are un caracter
accesoriu faţă de contractul principal dintre creditor şi debitor şi are drept
scop tocmai garantarea executării obligaţiei acestuia din urmă. Mai mult, se
prezumă că, la încheierea contractului de fidejusiune, părţile contractante, în
special creditorii, au cunoscut reglementările legale aplicabile în materie,
astfel că aceştia nu pot susţine încălcarea dreptului de acces la justiţie sau
a dreptului la apărare.
Avocatul Poporului apreciază
că textele de lege criticate sunt constituţionale.
In esenţă, se susţine că dispoziţiile art. 2 şi 3 din
Legea nr. 146/1997 nu contravin art. 16, 21 şi art. 56 alin. (2) din Legea
fundamentală, în acest sens pronunţându-se şi Curtea Constituţională prin
Decizia nr. 101/2006. De asemenea, nici prevederile art. 14 din Legea nr.
333/2001, ale art. 7201 din Codul de procedură civilă, precum şi cele ale art. 1662 şi
1663 din Codul civil nu nesocotesc normele constituţionale pretins a fi
încălcate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de
sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorilor excepţiei, concluziile
procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2),ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 2 coroborat cu art. 3 lit. m) şi art. 17 din Legea
nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, ale
art. 14 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri
pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de
către Fondul Naţional de Investiţii, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 360 din 4 iulie 2001, ale art.
7201 din Codul de procedură civilă,
republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 24 februarie 1948, cu modificările şi completările
ulterioare, precum şi ale art. 1662 şi 1663 din Codul civil.
Dispoziţiile de lege criticate din Legea nr. 146/1997
au următorul conţinut:
- Art. 2: „(1) Acţiunile şi
cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecătoreşti, se taxează
astfel: [... ]
(2) In cazul contestaţiei la executarea silită,
taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la
valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea
bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestaţii nu poate depăşi suma de
1.830.000 lei (194 lei - pentru anul 2006), indiferent de valoarea contestată.
(3) Valoarea la care se calculează taxa de timbru
este cea declarată în acţiune sau în cerere. Dacă această valoare este
contestată sau apreciată de instanţă ca derizorie, evaluarea se va face
potrivit normelor metodologice prevăzute la art. 28 alin. (2) din prezenta
lege."
Dispoziţiile art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, la
care autorii excepţiei fac referire, reglementează nivelul taxei de timbru
pentru acţiunile şi cererile neevaluabile în bani, respectiv pentru cererile
introduse de cei vătămaţi în drepturile lor printr-un act administrativ sau
prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a le rezolva
cererea referitoare la un drept recunoscut de lege. Art. 17 prevede scutirea de
la plata taxei de timbru a instituţiilor statului aici enumerate, atunci când
cererile au ca obiect venituri publice.
Dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 333/2001 privind
unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi
de fond de către Fondul Naţional de Investiţii au următorul cuprins: „{1)
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului preia fără plată toate
drepturile şi obligaţiile Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A.,
rezultate din actele juridice încheiate de aceasta cu Fondul Naţional de
Investiţii şi/sau cu Societatea Comercială SOVINVEST - S.A., prevăzute în anexa
care face parte integrantă din prezenta lege.
(2) Autoritatea pentru Valorificarea Activelor
Statului se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale Casei de
Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. şi dobândeşte calitatea procesuală pe
care aceasta o are, la data intrării în vigoare a prezentei legi, în toate
procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent
dacă este vorba de faza de judecată sau de executare silită."
Dispoziţiile art. 7201 din Codul de procedură civilă prevăd următoarele: „In procesele
şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea
cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului
prin conciliere directă cu cealaltă parte.
In scopul arătat la alin. 1, reclamantul va convoca
partea adversă, comunicându-i în scris pretenţiile sale şi temeiul lor legal,
precum şi toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea. Convocarea se
va face prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire, prin telegramă, telex,
fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigură transmiterea textului
actului şi confirmarea primirii acestuia. Convocarea se poate face şi prin
înmânarea înscrisurilor sub semnătură de primire.
Data convocării pentru conciliere nu se va fixa mai
devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate potrivit alin. 2.
Rezultatul concilierii se va consemna într-un
înscris cu arătarea pretenţiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului
şi a punctului de vedere al fiecărei părţi.
Inscrisul despre rezultatul concilierii ori, în
cazul în care pârâtul nu a dat curs convocării prevăzute la alin. 2, dovada că
de la data primirii acestei convocări au trecut 30 de zile se anexează la
cererea de chemare în judecată."
Prevederile art. 1662 şi 1663 din Codul civil dispun
următoarele:
- Art. 1662: „Fidejusorul
nu este ţinut a plăti creditorului, decât când nu se poate îndestula de la
debitorul principal asupra averii căruia trebuie mai întâi să se facă discuţie,
afară numai când însuşi a renunţat la acest beneficiu, sau s-a obligat solidar
cu datornicul. In cazul din urmă, efectul obligaţiei sale se regulează după
principiile statornicite în privinţa datoriilor
solidare. ";
- Art. 1663: „Creditorul nu este îndatorat să discute averea debitorului
principal, dacă garantul nu o cere de la cele dintâi lucrări îndreptate contra
sa."
Autorul excepţiei consideră că textele de lege
menţionate încalcă următoarele prevederi constituţionale: art. 16 „Egalitatea în drepturi", art. 21 „Accesul liber la justiţie", art.
24 „Dreptul la apărare", art. 44 „Dreptul de proprietate
privată", art. 52 „Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică", art. 53 „Restrângerea exerciţiului
unor drepturi sau al unor libertăţi", art. 56
alin. (2), potrivit căruia „Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure
aşezarea justă a sarcinilor fiscale", art. 135
„Economia" şi art. 136 „Proprietatea".
Examinând textele de lege criticate, raportate la prevederile din Legea fundamentală invocate, Curtea
Constituţională constată următoarele:
Dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 146/1997 au mai fost
supuse controlului de constituţionalitate. Prin Decizia nr. 101 din 9 februarie
2006, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 215 din 9 martie 2006, Curtea, pentru
argumentele acolo expuse, a reţinut că acestea nu încalcă art. 21 din
Constituţie privind accesul liber la justiţie şi nici art. 56 privind
contribuţiile financiare.
De asemenea, prin Decizia nr.
164 din 22 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 30 iunie 2005, Curtea
Constituţională a respins excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor
art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, reţinând că acestea nu contravin art. 21
din Constituţie, invocat şi în cauza de faţă.
In plus, autorii prezentei excepţii susţin
nerespectarea art. 52 din Legea fundamentală privind dreptul persoanei vătămate
de o autoritate publică, prevederi care însă nu au incidenţă în cauză.
Cât priveşte referirile autorilor excepţiei la
prevederile art. 17 din Legea nr. 146/1997, Curtea constată că acestea nu au
legătură cu soluţionarea cauzei şi nu sunt, practic, vizate de critica de
neconstitutionalitate, decât ca element de comparaţie cu normele juridice
cuprinse în art. 2 din lege; or, controlul de constituţionalitate exercitat de
Curtea Constituţională se efectuează numai prin raportarea la texte din Legea
fundamentală sau convenţii şi tratate la care România este parte, şi nu faţă de
alte texte legale. In acest sens este jurisprudenţa constantă a Curţii,
concretizată, de exemplu, prin Decizia nr. 67 din 27 aprilie 1999, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 30
iunie 1999, sau Decizia nr. 151 din 12 octombrie 1999,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000. Aşa fiind, aceste susţineri urmează să
fie respinse.
Cât priveşte dispoziţiile art. 14 din Legea nr.
333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării
răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii, Curtea
constată că excepţii cu acelaşi obiect au fost respinse, de exemplu, prin
deciziile nr. 335 din 28 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 30 ianuarie
2002, sau nr. 28 din 30 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 152
din 1 martie 2002. Cu aceste prilejuri Curtea a reţinut, în esenţă, că textul
de lege criticat nu contravine principiului egalităţii în drepturi, accesului
liber la justiţie şi nici dreptului de proprietate, drepturi fundamentale
pretins a fi încălcate şi în prezenta cauză. Subrogarea prevăzută la art. 14
din Legea nr. 333/2001 are ca efect preluarea de către Autoritatea pentru
Valorificarea Activelor Statului a tuturor drepturilor şi obligaţiilor Casei de
Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. rezultate din actele juridice prevăzute
în anexa la lege, deci inclusiv din Contractul de fidejusiune/cauţiune nr.
2.205 din 16 decembrie 1999, preluarea acestor obligaţii implicând, în mod
necesar, executarea lor silită, în eventualitatea pronunţării unei hotărâri
judecătoreşti definitive împotriva Autorităţii pentru Valorificarea Activelor
Statului. Astfel, nu se poate susţine că prin schimbarea debitorului Casa de
Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. a fost creată o situaţie nefavorabilă
pentru investitori, fiind afectat gajul general al acestora asupra
patrimoniului fidejusorului, deoarece în locul unei societăţi comerciale, cu un
patrimoniu limitat, s-a subrogat o instituţie de specialitate a administraţiei
publice centrale, care poate recurge la venituri bugetare pentru executarea
eventualelor obligaţii.
Referitor la dispoziţiile art. 7201 din Codul de procedură civilă,
Curtea constată, de asemenea, că prin Decizia nr. 136 din 21 februarie 2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 9 martie 2006, aceasta a reţinut că „rolul normei
procedurale criticate este acela de a reglementa o procedură extrajudiciară
care să ofere părţilor posibilitatea de a se înţelege asupra eventualelor
pretenţii ale reclamantului, fără implicarea autorităţii judecătoreşti
competente. Faţă de aceste raţiuni majore, condiţionarea sesizării instanţei de
parcurgerea procedurii de conciliere cu partea potrivnică nu poate fi
calificată ca o îngrădire a accesului liber la justiţie, în accepţiunea
prohibită de prevederile constituţionale de referinţă, atâta vreme cât partea
interesată poate sesiza instanţa judecătorească cu cererea de chemare în
judecată."
Având în vedere cele arătate, Curtea observă că nu se
poate reţine nici contrarietatea textului de lege menţionat faţă de art. 16,
44, 53, 135 sau 136 din Constituţie, invocate în plus în cauza de faţă.
In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1662 şi 1663 din
Codul civil, Curtea Constituţională reţine că autorii excepţiei susţin
neconstituţionalitatea acestora faţă de art. 21, 24 şi 44 din Constituţie,
arătând că, prin invocarea celor două excepţii caracteristice contractului de
fidejusiune, respectiv beneficiul de discuţie şi beneficiul de diviziune,
reglementate de textele de lege indicate, este posibil ca fidejusorul să nu îşi
îndeplinească obligaţiile contractuale faţă de creditor, patrimoniul acestuia
din urmă fiind, astfel, afectat.
Contractul de fidejusiune are un caracter accesoriu
faţă de obligaţia principală a debitorului şi are drept scop major îndestularea
creditorului pentru situaţia în care debitorul nu îşi va executa obligaţia faţă
de acesta. Ca atare, sub acest aspect, nu se poate susţine atingerea dreptului
de proprietate al creditorilor prin riscul neexecutării obligaţiei debitorului.
Totodată însă, obligaţia fidejusorului fiind una accesorie şi subsidiară,
acesta poate invoca beneficiul de discuţiune şi beneficiul de diviziune. Cele
două excepţii, care au menirea de a proteja bunurile fidejusorului, în sensul
că nu pot fi urmărite decât după ce creditorul s-a îndreptat mai întâi
împotriva bunurilor debitorului, pot fi invocate în anumite condiţii, prevăzute de textele de lege indicate
- art. 1662 şi 1663 din Codul civil -, precum şi cu respectarea clauzelor
contractuale dintre fidejusor şi creditor. Având în vedere acest mecanism
juridic de garantare a dreptului de creanţă al creditorilor, dar şi de
protejare subsecventă a bunurilor fidejusorului, nu se poate reţine că cele
două posibilităţi legale ale fidejusorului, exercitate potrivit legii,
afectează în vreun fel accesul
liber la justiţie, dreptul la apărare sau dreptul de proprietate al
creditorului.
De altfel, Curtea
Constituţională, prin Decizia nr. 42 din 3 februarie 2004, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 3 martie 2004, a respins excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1662 teza a doua din Codul civil,
reţinând că textul de lege nu contravine art. 44 şi 136 din Constituţie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate
de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 333/2001
privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de
unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 2 coroborat cu art. 3 lit. m) şi art. 17 din Legea nr.
146/1997 privind taxele judiciare de timbru, ale art. 14 din Legea nr. 333/2001
privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de
unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii, ale art. 7201 din Codul de procedură civilă şi
ale art. 1662 şi art. 1663 din Codul civil, excepţie ridicată de Marcela
Frăţilă, Ioan Florin Frăţilă şi Cabinetul Individual de Avocaţi „Florin
Frăţilă" în Dosarul nr. 37.448/3/2005 (5.466/2005) al Tribunalului
Bucureşti - Secţia a VI-a comercială.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 iunie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia Margareta Niţă