Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.458 din 16.09.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 784 din 28 octombrie 2014

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de Constantin Mischiu în Dosarul nr. 27.854/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 576D/2014.2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei de neconstituţionalitate, lipsă fiind partea Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită, în esenţă, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece dispoziţiile de lege criticate sunt discriminatorii, întrucât, în cazul pensiei anticipate parţiale, există o discrepanţă foarte mare între minimul şi maximul penalizării. Pe de altă parte, susţine că aplicarea acestora de către casele de pensii este incorectă.4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât textul de lege criticat nu instituie discriminări. Pe de altă parte, arată că, aşa cum reiese din susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, acesta este nemulţumit de modul de aplicare a legii, ceea ce nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, ci în competenţa instanţelor judecătoreşti.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 28 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 27.854/3/2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Constantin Mischiu în cadrul unei cauze având ca obiect soluţionarea contestaţiei la decizia de pensionare.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate referitoare la pensia anticipată parţială contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (1) şi art. 16 alin. (1), precum şi celor ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece, „contrar cotizării cu 7 ani, din maximul de 8, se aplică o diminuare de 36%, fixă“. Mai arată că „diminuarea cu 36% este constituţională, numai în cazul celor cu stagiu minim de cotizare“, iar nu şi în cazul său, cu 7 din 8 ani, fiind inadmisibilă aplicarea în mod egal la situaţii diferite. Astfel, se încalcă şi dispoziţiile art. 2 lit. d) din Legea nr. 263/2010. De asemenea, susţine că art. 65 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 este aplicat în mod greşit, diminuarea fiind neconstituţională pentru persoanele care au depăşit stagiul minim de cotizare.7. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu este întemeiată. Astfel, de dreptul instituit prin art. 65 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 beneficiază toţi cetăţenii vizaţi de ipoteza acestui text. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin raportare la art. 20 din Constituţie, instanţa apreciază că textul de lege criticat stabileşte un mod de calcul al pensiei în situaţia beneficiarilor care îndeplinesc parţial condiţiile de vârstă şi stagiu necesare unei pensii pentru limită de vârstă. Nu rezultă în vreun fel încălcarea dreptului de proprietate prin punerea în aplicare a acestui mod de calcul al pensiei anticipate parţiale.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Avocatul Poporului consideră, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece stabilesc aceleaşi condiţii pentru toţi cetăţenii care doresc să beneficieze de pensie înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare. Pe de altă parte, consideră că autorul excepţiei de neconstituţionalitate este nemulţumit de modul de determinare a cuantumului pensiei anticipate parţiale şi doreşte modificarea acestuia.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar şi susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 65 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul cuprins: „Pensia anticipată parţială se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum şi celor care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani.“13. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (1) privind universalitatea, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi celor ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind protecţia proprietăţii private.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit textului de lege criticat, pensia anticipată parţială se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum şi celor care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani. Atât pensia anticipată, cât şi pensia anticipată parţială se deosebesc de pensia pentru limită de vârstă prin faptul că se permite reducerea vârstei standard de pensionare, în condiţiile în care este realizat stagiul complet de cotizare cu o depăşire (de peste 8 ani, în cazul pensiei anticipate, şi de până la 8 ani, în cazul pensiei anticipate parţiale).15. Aşa cum a statuat Curtea Constituţională în mod constant în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 418 din 14 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.061 din 16 noiembrie 2004, „Constituţia stabileşte dreptul tuturor cetăţenilor la pensie, prevăzând, în art. 47 alin. (2), că exercitarea acestui drept se face în condiţiile prevăzute de lege. Astfel, intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului stabilirea tipurilor de pensie, a condiţiilor ce trebuie îndeplinite de beneficiari pentru a se putea înscrie la pensie, a modului de calcul al cuantumului pensiei şi a altor condiţii de fond şi de formă.“16. Curtea reţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate este nemulţumit de modul de calcul al pensiei anticipate parţiale, mod de calcul care este prevăzut de dispoziţiile art. 65 alin. (4) din Legea nr. 263/2010, potrivit cărora „Cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă care s-ar fi cuvenit, prin diminuarea acestuia cu 0,75% pentru fiecare lună de anticipare, până la îndeplinirea condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă.“ În reglementarea anterioară, prin art. 50 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabilea „din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiu de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, conform tabelului nr. 2“, tabel care avea următorul conţinut:

Stagiul de cotizare realizat peste stagiul standard complet de cotizare prevăzut în anexa nr. 3 (coloanele 3 şi 6) Procentul de diminuare pentru fiecare lună de anticipare (%)
până la 1 an 0,50
peste 1 an 0,45
peste 2 ani 0,40
peste 3 ani 0,35
Stagiul de cotizare realizat peste stagiul standard complet de cotizare prevăzut în anexa nr. 3 (coloanele 3 şi 6) Procentul de diminuare pentru fiecare lună de anticipare (%)
peste 4 ani 0,30
peste 5 ani 0,25
peste 6 ani 0,20
peste 7 ani 0,15
peste 8 ani 0,10
între 9 şi 10 ani 0,05

17. Curtea reţine că, în vederea stabilirii cuantumului pensiei anticipate parţiale, vechea reglementarea ţinea cont şi de stagiul de cotizare realizat peste stagiul standard complet de cotizare, spre deosebire de noua reglementare, care nu mai prevede acest criteriu, unicul criteriu de determinare a cuantumului pensiei parţiale anticipate fiind, în prezent, numărul de luni anticipate, rămase până la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, potrivit art. 65 alin. (4) din Legea nr. 263/2010.18. Aşadar, la stabilirea cuantumului pensiei anticipate parţiale, două persoane care au acelaşi număr de luni de anticipare vor suferi aceeaşi diminuare din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, şi anume cu 0,75% pentru fiecare lună de anticipare, indiferent de stagiul de cotizare realizat (de până la 8 ani) peste stagiul complet de cotizare. Însă, este evident că diminuarea diferă în funcţie de numărul de luni de anticipare rămase până la îndeplinirea condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă.19. Prin urmare, susţinerile autorului excepţiei referitoare la discriminarea privind cuantumul pensiei anticipate parţiale în cazul persoanelor care au depăşit stagiul complet de cotizare, faţă de persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare, sunt neîntemeiate, dispoziţiile de lege criticate nefiind contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.20. În final, Curtea reţine, pe de-o parte, în ceea ce priveşte invocarea art. 15 alin. (1) din Constituţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, că acestea nu au incidenţă în cauza de faţă, iar, pe de altă parte, că celelalte aspecte invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate ţin de modul de aplicare a dispoziţiilor de lege, iar nu de constituţionalitatea acestora.21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin Mischiu în Dosarul nr. 27.854/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 65 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 16 septembrie 2014.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 458/2014

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 458 din 2014
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 458/2014
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu