Decizia Nr.452 din 16.09.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. b) şi art. 259 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, ale art. 29618 alin. (3) lit. b) pct. b1) raportat la dispoziţiile art. 29622 alin. (2) şi ale art. 29626 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, precum şi ale art. 1201 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 820 din 11 noiembrie 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Ioniţa Cochinţu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. b) şi art. 259 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, ale art. 296¹⁸ alin. (3) lit. b) pct. b¹) raportat la dispoziţiile art. 296²² alin. (2) şi ale art. 296²⁶ alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, precum şi ale art. 120¹ din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Pavel Ştirbu în Dosarul nr. 4.147/112/2013 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 191D/2014.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Astfel, prin Decizia nr. 124 din 16 februarie 2012, s-a reţinut că sistemul asigurărilor sociale de sănătate îşi poate realiza obiectivul principal datorită solidarităţii celor care contribuie, acesta fiind o expresie a prevederilor constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor care consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 30 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 4.147/112/2013, Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. b) şi art. 259 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, ale art. 296¹⁸ alin. (3) lit. b) pct. b¹) raportat la dispoziţiile art. 296²² alin. (2) şi ale art. 296²⁶ alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, precum şi ale art. 120¹ din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Pavel Ştirbu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei o contestaţii formulate la deciziile de impunere emise de Casa de Asigurări de Sănătate a judeţului Bistriţa-Năsăud, care cuprind sume ce reprezintă contribuţia de asigurări sociale de sănătate.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că nu este constituţional ca pentru acelaşi serviciu public prestat cetăţenilor, respectiv pachetul de asigurări sociale de sănătate, să fie încasate sau percepute tarife sau indemnizaţii diferite raportat la veniturile realizate lunar/anual de fiecare cetăţean, întrucât se creează situaţii discriminatorii. Astfel, această discriminare conduce la un abuz de drept şi determină o încălcare a dreptului de proprietate privată. De asemenea, arată că, în ceea ce priveşte contribuţia la sistemul asigurărilor de sănătate publică, aceasta nu este un impozit. Drept urmare, o atare contribuţie nu poate să stabilească în sarcina cetăţenilor indemnizaţii diferite pentru aceleaşi servicii oferite, situaţie în care nu se asigură o aşezare justă a sarcinilor fiscale.6. Referitor la prevederile care instituie penalităţile de întârziere, susţine că acestea garantează şi protejează inechitabil şi discriminatoriu proprietatea publică, respectiv creanţele fiscale, în detrimentul proprietăţii particulare.7. Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale în măsura în care stabilesc calcularea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate prin aplicarea unui procent asupra veniturilor realizate, indiferent de cuantumul acestora, ajungându-se în fapt la plata unei contribuţii diferite (deoarece însăşi baza de calcul este diferită), în timp ce pachetul de servicii medicale este acelaşi pentru toţi contribuabilii, astfel că aceste dispoziţii contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi art. 56.8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. b) şi art. 259 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, ale art. 296¹⁸ alin. (3) lit. b) pct. b¹) raportat la dispoziţiile art. 296²² alin. (2) şi ale art. 296²⁶ alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, precum şi ale art. 120¹ din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare.12. Dispoziţiile criticate au următorul cuprins:

– art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006: „(2) Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra: [...]b)veniturilor impozabile realizate de persoane care desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar;“.Din examinarea evoluţiei legislative, Curtea observă că prevederile art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 au fost modificate prin art. 48 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 20 septembrie 2013, iar potrivit art. 51 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, aceste prevederi au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2014. Astfel, potrivit art. 48, „Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 257, alineatul (2) va avea următorul cuprins:(2) Veniturile asupra cărora se stabileşte contribuţia de asigurări sociale de sănătate sunt prevăzute în Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

– art. 259 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 95/2006: „(7) Persoanele care au obligaţia de a se asigura şi nu pot dovedi plata contribuţiei sunt obligate, pentru a obţine calitatea de asigurat: [...] b)să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripţie privind obligaţiile fiscale contribuţia legală lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate, precum şi obligaţiile fiscale accesorii de plată prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă au realizat venituri impozabile pe toată această perioadă;

– Art. 296¹⁸ alin. (3) lit. b) pct. b¹) din Codul fiscal: [Calculul, reţinerea şi virarea contribuţiilor sociale] „(3) Cotele de contribuţii sociale obligatorii sunt următoarele: [...] b)pentru contribuţia de asigurări sociale de sănătate:b¹) 5,5% pentru contribuţia individuală;“;

– Art. 296²² alin. (2) din Codul fiscal: [Baza de calcul] „(2) Baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele prevăzute la art. 296²¹ alin. (1) lit. a)-e) este diferenţa dintre totalul veniturilor încasate şi cheltuielile efectuate în scopul realizării acestor venituri, exclusiv cheltuielile reprezentând contribuţii sociale, sau valoarea anuală a normei de venit, după caz, raportată la cele 12 luni ale anului, şi nu poate fi mai mică decât un salariu de bază minim brut pe ţară, dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia;“;

– Art. 296²⁶ alin. (1) lit. b) din Codul fiscal: [Cotele de contribuţie] „(1): Cotele de contribuţie pentru contribuabilii prevăzuţi la art. 296²¹ sunt cele prevăzute la art. 296¹⁸ alin. (3), respectiv: [...] b)cota individuală, pentru contribuţia de asigurări sociale de sănătate.“;

– Art. 120¹ din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: [Penalităţi de întârziere] „(1) Penalităţile de întârziere reprezintă sancţiunea pentru neîndeplinirea obligaţiilor de plată la scadenţă şi se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Dispoziţiile art. 120 alin. (2)-(6) sunt aplicabile în mod corespunzător.
(2) Nivelul penalităţii de întârziere este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere.(3) Penalitatea de întârziere nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor.“13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 4 alin. (2) referitor la egalitatea între cetăţeni, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 56 alin. (2) privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale şi art. 148 referitor la integrarea în Uniunea Europeană. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru motivele ce se vor arăta în continuare. 15. Aspectele învederate de autorul prezentei excepţii au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, sens în care Curtea Constituţională s-a pronunţat, spre exemplu, prin Decizia nr. 838 din 24 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 11 august 2010, Decizia nr. 1.363 din 18 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 12 ianuarie 2012, Decizia nr. 650 din 19 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 10 august 2012, Decizia nr. 878 din 23 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 9 ianuarie 2013, Decizia nr. 519 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 27 ianuarie 2014 sau Decizia nr. 351 din 24 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 29 iulie 2014, prin care instanţa de contencios constituţional a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate. 16. În ceea ce priveşte critica autorului prezentei excepţii de neconstituţionalitate referitoare la faptul că prevederile care instituie penalităţile de întârziere garantează şi protejează inechitabil şi discriminatoriu proprietatea publică, respectiv creanţele fiscale, în detrimentul proprietăţii particulare, aceasta nu poate fi reţinută, întrucât, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) din Constituţie, „Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege“. 17. În jurisprudenţa sa constantă, Curtea a statuat că toate persoanele care realizează venituri impozabile au obligaţia de a contribui la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate cu o cotă de 5,5% din veniturile impozabile obţinute, beneficiind, în calitate de asiguraţi, de un pachet de servicii medicale de bază. 18. Astfel, Curtea a reţinut că Legea nr. 95/2006 a instituit un sistem care să permită populaţiei accesul la serviciile medicale, acces condiţionat, însă, de plata unei contribuţii către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Totodată, Legea nr. 95/2006 prevede că întreaga societate trebuie să contribuie la efortul protejării sănătăţii populaţiei, în temeiul principiului solidarităţii şi al subsidiarităţii, consacrat de art. 208 alin. (3) lit. b) din această lege. În acest sens, prin Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, Curtea a statuat că obligativitatea asigurării şi a contribuţiei la sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu un alt principiu care stă la baza acestui sistem, şi anume cel al solidarităţii. Astfel, datorită solidarităţii celor care contribuie, acest sistem îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Toate acestea reprezintă, de fapt, o expresie a prevederilor constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor care consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor (Decizia nr. 325 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 16 iulie 2013). 19. De asemenea, Curtea a constatat că este firesc ca valoarea contribuţiei să difere de la persoană la persoană, în raport cu cuantumul veniturilor realizate, dar această diferenţă este rezonabilă şi justificată de situaţia obiectiv deosebită în care se află persoanele care realizează venituri mai mari faţă de cele ale căror venituri sunt mai reduse, precum şi de principiul solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor (Decizia nr. 56 din 26 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 21 februarie 2006). 20. Curtea a reţinut că principiul constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune, de asemenea, diferenţierea contribuţiei persoanelor care realizează venituri mai mari, iar cota de contribuţie, exprimată procentual, este unică, neavând nici caracter progresiv, diferenţa valorică a contribuţiei fiind determinată de nivelul diferit al venitului. Totodată, Legea nr. 95/2006 a condiţionat accesul populaţiei la serviciile medicale de plata unei contribuţii către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, însă contribuţia prevăzută de lege la acest fond nu are natura unui impozit pe venit (Decizia nr. 9 din 16 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014 şi Decizia nr. 452 din 15 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 917 din 13 octombrie 2005). 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 22. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Pavel Ştirbu în Dosarul nr. 4.147/112/2013 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. b), art. 259 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, a dispoziţiilor art. 296¹⁸ alin. (3) lit. b) pct. b¹) raportat la dispoziţiile art. 296²² alin. (2) şi ale art. 296²⁶ alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, precum şi ale art. 120¹ din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 septembrie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu