Decizia Nr.446 din 16.09.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin. (2) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 816 din 10 noiembrie 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Valentina Bărbăţeanu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin. (2) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Salame Amer, Mohamad Mirvat, Salame Badir, Salame Mahmoud şi Salame Mohamad în Dosarul nr. 1.412/54/2013 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 869D/2013 al Curţii Constituţionale.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că situaţiile prezentate de autorii excepţiei nu sunt analoage, stabilirea de criterii de diferenţiere fiind justificată, astfel că nu se poate reţine nesocotirea principiului egalităţii în faţa legii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 6 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1.412/54/2013, Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin. (2) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Salame Amer, Mohamad Mirvat, Salame Badir, Salame Mahmoud şi Salame Mohamad într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a deciziilor de returnare a acestora de pe teritoriul României, emise de Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Serviciul pentru Imigrări Dolj.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile textului de lege criticat sunt discriminatorii, întrucât prevăd alte condiţii pentru prelungirile ulterioare ale dreptului de şedere pe teritoriul României decât cele impuse străinilor care solicită o primă prelungire.6. Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, condiţiile cerute străinului pentru stabilirea dreptului de şedere temporară în România în vederea desfăşurării de activităţi comerciale se circumscriu scopului pentru care fiecare categorie de străini nominalizată de lege solicită prelungirea dreptului de şedere şi se justifică prin însuşi interesul pretins de solicitantul dreptului.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Avocatul Poporului opinează în sensul că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, precizând că instituirea unor norme în baza cărora străinilor intraţi în România în scopul desfăşurării de activităţi comerciale li se poate prelungi dreptul de şedere temporară cu condiţia aportului de capital sau tehnologie de o anumită valoare sau creării de locuri de muncă nu aduce atingere principiului constituţional al egalităţii în drepturi. Condiţiile cerute se circumscriu scopului pentru care fiecare categorie de străini nominalizată de lege solicită prelungirea dreptului de şedere temporară în România şi se justifică prin însuşi interesul pretins de solicitantul dreptului. Conchide că, de vreme ce nu există similitudini între străinii care desfăşoară activităţi comerciale şi celelalte categorii de străini, împrejurări diferite, care plasează diferitele categorii de persoane în situaţii obiectiv diferite, justifică, iar uneori chiar impun, instituirea unui tratament juridic diferit, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere principiului egalităţii în drepturi.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 55 alin. (2) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008. Textul de lege criticat a fost introdus prin art. I pct. 78 din Legea nr. 157/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 28 iulie 2011, şi are următoarea redactare:

– Art. 55 alin. (2) lit. e): „Prelungirile ulterioare ale dreptului de şedere temporară se pot acorda dacă străinul îndeplineşte următoarele condiţii: (...)e)investiţia este concretizată în aport de capital sau tehnologie în valoare de 70.000 euro, în cazul acţionarului, sau 50.000 euro, în cazul asociatului, şi în crearea a cel puţin 15 locuri de muncă, în cazul acţionarului, respectiv 10 locuri de muncă, în cazul asociatului. În cazul creării de locuri de muncă, acestea trebuie să fie încadrate cu persoane angajate cu normă întreagă de muncă, în condiţiile legii“.12. În opinia autorilor excepţiei, prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, care consacră principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorii acesteia pornesc în argumentarea neconstituţionalităţii textului de lege criticat prin compararea condiţiilor pe care un străin trebuie să le îndeplinească la momentul la care solicită pentru prima dată prelungirea dreptului de şedere şi a celor cerute pentru prelungirile ulterioare ale acestui drept. Se susţine că se încalcă principiul egalităţii în drepturi ca urmare a diferenţei existente între condiţiile de a căror îndeplinire depinde acordarea unei prime prelungiri, faţă de următoarele prelungiri ale dreptului de şedere, creându-se astfel o discriminare între străinii solicitanţi. 14. Faţă de aceste critici, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat că violarea principiului egalităţii şi nediscriminării intervine atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 599 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 18 mai 2009). 15. În aceeaşi ordine de idei, principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. Dar un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). 16. În cauza de faţă, Curtea constată că nu se poate reţine existenţa niciunei discriminări între străinii care solicită o primă prelungire a dreptului de şedere pe teritoriul României şi cei care solicită prelungiri ulterioare, cele două categorii aflându-se în situaţii juridice deosebite, care reclamă reglementări diferite. Astfel, este pe deplin justificată diferenţierea condiţiilor, având în vedere că străinul intrat în România în scopul desfăşurării de activităţi comerciale trebuie să demonstreze prin rezultate concrete că, în intervalul de timp scurs de la acordarea primei prelungiri până la solicitarea uneia noi, a respectat şi a urmărit cu bună-credinţă şi perseverenţă îndeplinirea scopului pentru care i-a fost acordat iniţial dreptul de şedere, demonstrând în acest fel că este justificată o nouă prelungire a acestuia. 17. Totodată, Curtea reţine că, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă şi în ce măsură diferenţele între diversele situaţii similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context (a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 28 noiembrie 1984, pronunţată în Cauza Rasmussen împotriva Danemarcei, paragraful 40, sau Hotărârea din 6 iulie 2004, pronunţată în Cauza Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, paragraful 24). 18. De altfel, în jurisprudenţa sa, prin numeroase decizii pronunţate în examinarea dispoziţiilor art. 55 din ordonanţa de urgenţă criticată, Curtea Constituţională a statuat că instituirea anumitor condiţii a căror îndeplinire trebuie dovedită de străinul intrat în România în scopul desfăşurării de activităţi comerciale pentru a i se putea prelungi dreptul de şedere temporară se circumscrie scopului pentru care străinii au solicitat prelungirea dreptului de şedere temporară în România şi se justifică prin însuşi interesul pretins de solicitant. În acest sens, pot fi menţionate, exemplificativ, Decizia nr. 584 din 20 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 18 iunie 2008, sau Decizia nr. 341 din 3 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 4 mai 2007. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Salame Amer, Mohamad Mirvat, Salame Badir, Salame Mahmoud şi Salame Mohamad în Dosarul nr. 1.412/54/2013 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 55 alin. (2) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 septembrie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu