Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.446 din 03.05.2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 514 din 25 iulie 2012

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Cristina Toma - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie ridicată de Tribunalul Botoşani - Secţia civilă, din oficiu, în Dosarul nr. 3.165/40/2011 şi care constituie obiectul Dosarului nr. 542D/2012 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 545D/2012-548D/2012, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de aceeaşi instanţă de judecată, din oficiu, în dosarele nr. 2.382/40/2011, nr. 3.009/40/2011, nr. 3.177/40/2011 şi nr. 569/40/2011*.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie problema conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 545D/2012-548D/2012 la Dosarul nr. 542D/2012, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 17 noiembrie 2011 şi 23 noiembrie 2011, pronunţate în dosarele nr. 3.165/40/2011, 2.382/40/2011, 3.009/40/2011, 3.177/40/2011 şi nr. 569/40/2011*, Tribunalul Botoşani - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie ridicată de Tribunalul Botoşani - Secţia civilă, din oficiu, în cauze ce au ca obiect litigii de muncă.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Tribunalul Botoşani - Secţia civilă susţine că, pe parcursul procedurii de adoptare a Legii nr. 118/2010, nu au fost respectate termenele şi condiţiile impuse de Legea nr. 47/1992, astfel încât forma de control al constituţionalităţii legilor înainte de promulgare a fost lipsită de substanţă şi, prin urmare, au fost încălcate prevederile art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 alin. (2) şi art. 146 din Constituţie.Arată că, prin necomunicarea proiectului de text normativ către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Avocatul Poporului, aceste instituţii au fost lipsite de dreptul de a formula obiecţii de neconstituţionalitate „a priori“, fapt ce reprezintă un viciu de procedură ce nu poate fi înlăturat, astfel încât sunt încălcate dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 47/1992, precum şi art. 146 din Legea fundamentală.În raport cu considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 975/2010, apreciază că Legea nr. 118/2010 nu putea intra în vigoare la data de 3 iulie 2010, atâta timp cât a fost înregistrată o obiecţie de neconstituţionalitate în termen legal.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 147 alin. (2) din Constituţie sunt incidente în cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile înainte de promulgarea acestora, moment în care Parlamentul este obligat să reexamineze legile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale. Or, prin Decizia nr. 1.655/2010, instanţa de contencios constituţional a constatat că dispoziţiile Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale. Aşadar, nu se mai impunea o reexaminare a prevederilor supuse controlului de constituţionalitate în scopul punerii acestora în acord cu decizia Curţii Constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010.În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul român, art. 16 alin. (2) referitor la superioritatea legii, art. 146 privind atribuţiile Curţii Constituţionale şi art. 147 alin. (2) referitor la deciziile Curţii Constituţionale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, referitor la pretinsa neconstituţionalitate extrinsecă a Legii nr. 118/2010, prin Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, Curtea a statuat că legea criticată este constituţională, arătând că: „în procedura reexaminării reglementată de art. 147 alin. (2) din Constituţie, Parlamentul nu are competenţa constituţională de a modifica prevederile legale constatate ca fiind constituţionale, ci va putea numai să pună de acord prevederile neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale; desigur, [...] Parlamentul poate modifica şi alte prevederi legale numai dacă acestea se găsesc într-o legătură indisolubilă cu dispoziţiile declarate ca fiind neconstituţionale. Prin urmare, «alte îmbunătăţiri» ce ar viza legea criticată se pot face numai prin alte legi sau ordonanţe de modificare şi completare.Astfel, în condiţiile în care critica autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate vizează un text de lege care nu a făcut obiectul reexaminării în sensul art. 147 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate nu îndeplineşte o condiţie de admisibilitate, şi anume aceea de a se limita la modificările ce au fost aduse legii în procesul de reexaminare. [...]În final, Curtea ţine să sublinieze că dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi cele ale art. 133 alin. (3)-(5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor sunt aplicabile şi în cazul în care obiecţia de neconstituţionalitate este formulată împotriva unei legi pe care Parlamentul a pus-o de acord cu o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, în conformitate cu art. 147 alin. (2) din Constituţie. Numai în aceste condiţii Curtea are posibilitatea de a verifica punerea de acord a prevederilor constatate ca fiind neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale în sensul art. 147 alin. (2) din Constituţie. Întrucât şi acest control al Curţii este o formă a controlului a priori de constituţionalitate, prevederile art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi ale art. 15-18 din Legea nr. 47/1992 se aplică în mod corespunzător.“Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile amintite îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie ridicată de instanţa de judecată din oficiu în dosarele nr. 3.165/40/2011, 2.382/40/2011, 3.009/40/2011, 3.177/40/2011 şi nr. 569/40/2011* ale Tribunalului Botoşani - Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 mai 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Cristina Toma

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 446/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 446 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 446/2012
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu