DECIZIE   Nr. 439 din 26 martie 2009

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 50 alin. (3) din Legea cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996, republicata

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 320 din 14 mai 2009

Acsinte Gaspar                      - preşedinte

Aspazia Cojocaru                  -judecător

Petre Lăzăroiu                       -judecător

Ion Predescu                         -judecător

Tudorel Toader                      -judecător

Augustin Zegrean                  -judecător

Simona Ricu                          - procuror

Mihaela Ionescu                    - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 52 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, în forma iniţială, excepţie ridicată de Paulina Valentina Brehui în Dosarul nr. 532/3/2001 (1.073/2008) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 19 martie 2009, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când, pentru a da posibilitatea autorului excepţiei de a depune la dosar concluzii scrise, Curtea a amânat pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate la data de 26 martie 2009.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Incheierea din 11 noiembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 532/3/2001 (1.073/2008), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 52 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, în forma iniţială. Excepţia a fost ridicată de Paulina Valentina Brehui într-o cauză civilă având ca obiect recursul declarat împotriva Deciziei nr. 833 din 5 mai 2007 prin care Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a admis apelul şi a schimbat, în parte, încheierile de înscriere în cartea funciară contestate.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia face referire la dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 7/1996, în forma iniţială, care prevedeau că încheierile de înscriere şi de radiere a unui act sau fapt juridic sunt supuse căilor ordinare de atac, respectiv apel şi recurs, şi precizează că în prezent acestea sunt supuse doar apelului. Arată că principiul egalităţii şi dreptul la un proces echitabil presupun beneficiul tuturor mijloacelor procedurale, inclusiv utilizarea tuturor gradelor de jurisdicţie, care să ofere posibilitatea administrării complete a probelor necesare aflării adevărului. Consideră că, din acest punct de vedere, textul de lege criticat este neconstituţional.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie consideră că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. Totodată, arată că dreptul la un proces echitabil nu are semnificaţia accesului la un anumit număr de grade de jurisdicţie, fiind suficientă o singură cale de atac, dacă aceasta este efectivă, iar soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil nu este dată de numărul gradelor de jurisdicţie, ci de măsurile dispuse de instanţă şi de conduita participanţilor la proces, de complexitatea cauzei şi de cursul concret al procesului.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. In acest sens, arată că prevederile art. 52 din forma iniţială a Legii nr. 7/1996 au fost modificate, în noua reglementare a Legii nr. 7/1996, republicată, prevăzându-se că împotriva încheierii de admitere sau de respingere a cererii de înscriere în cartea funciară se poate exercita numai calea de atac a apelului, spre deosebire de vechea reglementare care consacra atât posibilitatea exercitării apelului, cât şi a recursului. Din această perspectivă, consideră că nu este îndeplinită cerinţa reţinută în jurisprudenţa Curţii Constituţionale ca soluţia legislativă din legea modificată să fie aceeaşi cu cea dinaintea modificării.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de părţi, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Prin încheiere, instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 52 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, în forma iniţială. Din motivarea sesizării, însă, cuprinsă în notele scrise ale autorului, rezultă că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 50 alin. (3) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 3 martie 2006, având următorul conţinut: „Hotărârea pronunţată de judecătorie poate fi atacată cu apel."

Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

Prevederile art. 50 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, reglementează procedura de contestare a încheierii de înscriere sau de respingere a cererii de înscriere sau radiere a unui act sau fapt juridic în cartea funciară. In acest sens, în alin. (1) al art. 50 este reglementată obligativitatea comunicării încheierii, iar prin alineatele următoare se prevede că „încheierea de înscriere sau de respingere poate fi atacată cu plângere", care se înaintează judecătoriei în a cărei rază de competenţă teritorială se află imobilul, de asemenea, „hotărârea pronunţată de judecătorie poate fi atacată cu apel", iar „hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă se comunică, din oficiu, biroului teritorial de către instanţa care s-a pronunţat ultima asupra fondului".

Cât priveşte critica potrivit căreia prevederile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 7/1996 încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, deoarece partea nu are acces la toate căile de atac, se constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, Constituţia nu cuprinde dispoziţii care să stabilească căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, stabilind în art. 129 că acestea se exercită „în condiţiile legii". In cauză, încheierile prin care sunt soluţionate cererile de înscriere de către registratorul de carte funciară sunt acte administrative provizorii supuse controlului contenciosului administrativ special reglementat prin Legea nr. 7/1996.

De altfel, accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Nici reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie.

De altfel, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa faptul că accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.

De asemenea, se observă că textele de lege criticate sunt norme de procedură care nu instituie privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare, aşa încât nu poate fi reţinută nici încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 50 alin. (3) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, excepţie ridicată de Paulina Valentina Brehui în Dosarul nr. 532/3/2001 (1.073/2008) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 martie 2009.

PREŞEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu