Decizia Nr.439 din 22.06.2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) şi alin. (8) şi art. 425¹ din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ştefania Gabriela Nuţ în Dosarul nr. 18.394/197/2015 al Tribunalului Braşov - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.295 D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autoarea excepţiei a depus concluzii scrise, prin care solicită admiterea acesteia.3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 319D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală cu referire la dispoziţiile art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din acelaşi cod, excepţie ridicată de Adrian-Emanuel Vodă şi Andrei-Nicolae Vodă în Dosarul nr. 1.889/203/2016 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală.4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 319D/2017 la Dosarul nr. 1.295D/2016.6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 319D/2017 la Dosarul nr. 1.295D/2016, care este primul înregistrat.7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, în privinţa dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală şi, ca inadmisibilă, în ceea ce priveşte prevederile art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală se arată că, în ipoteza reglementată prin textul criticat, nu există o acuzaţie în materie penală, motiv pentru care nu se impune acordarea dreptului la dublul grad de jurisdicţie. Cu privire la constituţionalitatea prevederilor art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din acelaşi cod se susţine că, referitor la acestea nu sunt formulate veritabile critici de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarele, constată următoarele:8. Prin Decizia nr. 247 din 27 iunie 2016 şi Încheierea din 19 ianuarie 2016, pronunţate în dosarele nr. 18.394/197/2015 şi nr. 1.889/203/2016, Tribunalul Braşov - Secţia penală şi Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) şi alin. (8) şi art. 425¹ din Codul de procedură penală şi, respectiv, cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) cu referire la dispoziţiile art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ştefania Gabriela Nuţ şi de Adrian-Emanuel Vodă şi Andrei-Nicolae Vodă în cauze având ca obiect soluţionarea unor contestaţii formulate de autorii excepţiei împotriva unor soluţii de respingere, ca nefondate, conform art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, a unor plângeri formulate împotriva unor soluţii de clasare.9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) şi alin. (8) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale şi neconvenţionale, întrucât nu prevăd o cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate de instanţe în materia plângerilor împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată, cu consecinţa încălcării dreptului la un proces echitabil, a dreptului la apărare, precum şi a principiului dublului grad de jurisdicţie în materie penală. Se susţine, totodată, că textele criticate creează discriminare între diferitele categorii de justiţiabili sub aspectul dreptului de a promova căile de atac prevăzute de lege, cu consecinţa încălcării prevederilor constituţionale ale art. 129. Se susţine, de asemenea, că textele criticate contravin dispoziţiilor convenţionale referitoare la asigurarea dublului grad de jurisdicţie în materie penală.10. Tribunalul Braşov - Secţia penală şi Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că textele criticate asigură garanţiile procesuale specifice accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil prevăzute la art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi că nu există dispoziţii constituţionale şi convenţionale care să oblige la asigurarea tuturor căilor de atac în toate categoriile de cauze. Se susţine că, în prezenta cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie referitoare la dublul grad de jurisdicţie în materie penală, întrucât, prin procedura reglementată prin textul criticat, nu este soluţionată cauza penală sub aspectul stabilirii vinovăţiei inculpatului. Se arată, totodată, că reglementarea normelor de procedură este de competenţa legiuitorului şi că textele criticate au ca scop asigurarea celerităţii soluţionării cauzelor penale.11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.12. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) şi alin. (8) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. Se face trimitere la soluţia şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate analizată. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 425¹ din Codul de procedură penală se arată că aceasta este inadmisibilă şi, în subsidiar, neîntemeiată, întrucât autorul solicită, în realitate, completarea dispoziţiilor legale anterior menţionate.13. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că îşi menţine punctele de vedere care au fost reţinute de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 599 din 21 octombrie 2014, nr. 58 din 24 februarie 2015 şi nr. 139 din 12 martie 2015. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 425¹ din Codul de procedură penală se apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât reglementarea procedurii de judecată şi a căilor de atac este de competenţa legiuitorului, conform art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie.14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile depuse la dosarele cauzelor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) şi alin. (8) şi art. 425¹ din Codul de procedură penală şi, respectiv, dispoziţiile art. 341 alin. (8) cu referire la dispoziţiile art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală. În realitate, din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine, însă, că autoarea critică dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală prin raportare la cele ale art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) şi art. 425¹ din acelaşi cod, care au următorul cuprins:

– Art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) şi alin. (8): „(7) În cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară: (...) 2. verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii şi: a) respinge plângerea ca nefondată [...]
(8) Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) şi alin. (7¹) este definitivă.";– Art. 425¹: „(1) Calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel. (2) Pot face contestaţie procurorul şi subiecţii procesuali la care hotărârea atacată se referă, precum şi persoanele ale căror interese legitime au fost vătămate prin aceasta, în termen de 3 zile, care curge de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru celelalte persoane, dispoziţiile art. 411 alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător.(3) Contestaţia se depune la judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, la instanţa care a pronunţat hotărârea care se atacă şi se motivează până la termenul stabilit pentru soluţionare, dispoziţiile art. 415 aplicându-se în mod corespunzător.(4) La soluţionarea contestaţiei, dispoziţiile art. 416 şi art. 418 se aplică în mod corespunzător; în cadrul acestor limite, la soluţionarea contestaţiei împotriva încheierii privind o măsură preventivă se poate dispune o măsură mai puţin gravă decât cea solicitată sau decât cea dispusă prin încheierea contestată ori se pot modifica obligaţiile din conţinutul măsurii contestate.(5) Contestaţia se soluţionează de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, respectiv de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa superioară celei sesizate sau, după caz, de către instanţa superioară celei sesizate, respectiv de completul competent al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în şedinţă publică, cu participarea procurorului.(6) La soluţionarea contestaţiei se citează persoana care a făcut contestaţia, precum şi subiecţii procesuali la care hotărârea atacată se referă, dispoziţiile art. 90 şi art. 91 aplicându-se în mod corespunzător.(7) Contestaţia se soluţionează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac, putându-se pronunţa una dintre următoarele soluţii:1. respingerea contestaţiei, cu menţinerea hotărârii atacate: a)când contestaţia este tardivă sau inadmisibilă; b)când contestaţia este nefondată;2. admiterea contestaţiei şi: a)desfiinţarea hotărârii atacate şi soluţionarea cauzei; b)desfiinţarea hotărârii atacate şi dispunerea rejudecării cauzei de către judecătorul sau completul care a pronunţat-o, atunci când se constată că nu au fost respectate dispoziţiile privind citarea."17. Se susţine că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la calitatea legii, art. 16 alin. (1) şi (2) cu privire la egalitatea în drepturi, art. 11 cu privire la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) şi (2) referitor la accesul liber la justiţie, art. 24 cu privire la dreptul la apărare şi art. 129 cu privire la folosirea căilor de atac, precum şi prevederilor art. 6, art. 13, art. 14 şi art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv, interzicerea discriminării şi interzicerea abuzului de drept, dispoziţiilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie referitoare la dublul grad de jurisdicţie în materie penală şi prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie cu privire la interzicerea generală a discriminării. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, raportate la cele ale art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din acelaşi cod, au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, fiind pronunţată, în acest sens, Decizia nr. 788 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din data de 23 februarie 2017, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 19. Prin decizia anterior menţionată, în ceea ce priveşte prevederile art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) şi alin. (8) din Codul de procedură penală, Curtea a reţinut că încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la art. 341 alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1 şi pct. 2 lit. a), b) şi d) din Codul de procedură penală este definitivă, însă, acest fapt nu este de natură a afecta constituţionalitatea prevederilor invocate, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege". 20. Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. 21. Totodată, Curtea a constatat că art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. De asemenea, prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de faţă, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti. Totodată, eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului. 22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor anterior arătate sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 23. În ceea ce priveşte critica autorilor excepţiei din Dosarul nr. 1.295D/2016, referitoare la faptul că împotriva încheierilor pronunţate conform art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu poate fi formulată calea de atac a contestaţiei, reglementată la art. 425¹ din Codul de procedură penală, Curtea reţine că dispoziţiile art. 425¹ din Codul de procedură penală au fost introduse în legislaţia procesual penală românească prin prevederile art. III pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2014. Potrivit Expunerii de motive a Legii nr. 58/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru implementarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 14 aprilie 2016, acestea au ca scop asigurarea unei căi de atac în materii urgente şi pentru situaţii restrictive de drepturi şi libertăţi. Aşa cum rezultă din cuprinsul textului criticat, aceste situaţii sunt însă cele expres reglementate de legiuitor, prin prevederile Codului de procedură penală, determinarea lor fiind de competenţa exclusivă a acestuia. Prin urmare, aşa cum rezultă din prevederile art. 425¹ alin. (1) din Codul de procedură penală, calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, legiuitorul, conform politicii sale în materie procesual penală, putând hotărî care sunt încheierile ce pot fi contestate, în vederea soluţionării cu celeritate a unor situaţii procesuale de natură a restrânge exerciţiul unor drepturi fundamentale. 24. Prin raportare la aceste considerente, faptul că autorii excepţiei nu se află printre persoanele care au dreptul de a formula contestaţie nu este de natură a încălca dispoziţiile constituţionale referitoare la folosirea căilor de atac, întrucât, aşa cum s-a reţinut mai sus, conform art. 129 coroborate cu cele ale art. 126 alin. (2) din Constituţie, procedura de judecată este reglementată prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate doar în condiţiile legii. În acest context, reglementarea situaţiilor în care poate fi formulată contestaţie reprezintă opţiunea legiuitorului şi a fost exprimată conform atribuţiei sale constituţionale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituţie şi în marja de apreciere prevăzută de acesta. 25. Prin raportare la motivele anterior menţionate, Curtea constată că nu poate fi reţinută existenţa unei discriminări între persoanele care au dreptul de a formula contestaţie, potrivit prevederilor art. 425¹ din Codul de procedură penală şi cele ale căror încheieri sunt definitive, conform prevederilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, întrucât aceste două categorii de persoane se află în situaţii diferite, determinate de natura diferită a obiectului încheierilor ce pot fi contestate. Or, în această privinţă, Curtea Constituţională a statuat, în repetate rânduri, în jurisprudenţa sa, că principiul egalităţii în faţa legii, prevăzut la art. 16 din Constituţie, obligă la instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, dar că acesta nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea Decizia nr. 545 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 6 iulie 2011). 26. Mai mult, Curtea reţine că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ştefania Gabriela Nuţ în Dosarul nr. 18.394/197/2015 al Tribunalului Braşov - Secţia penală şi de Adrian-Emanuel Vodă şi Andrei-Nicolae Vodă în Dosarul nr. 1.889/203/2016 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală prin raportare la cele ale art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) şi art. 425¹ din acelaşi cod sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Braşov - Secţia penală şi Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 iunie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop