Decizia Nr.432 din 08.07.2014

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstitu-ţionalitate a prevederilor art. 110 din Codul civil, excepţie ridicată de Ioana Andreea Zainea în Dosarul nr. 3.303/281/2013 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 120D/2014.2. La apelul nominal răspunde autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, personal. Lipseşte cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. În acest sens arată că prevederile art. 110 din Codul civil nu reglementează o soluţie legală pentru cazul în care doar unul dintre părinţii minorului este necunoscut, iar celălalt părinte se află în executarea unei pedepse privative de libertate. Arată că, în speţă, a fost respinsă cererea privind instituirea măsurii plasamentului, dat fiind faptul că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, care a solicitat luarea minorului în plasament, nu are domiciliul în România. Solicită Curţii Constituţionale indicarea unei soluţii legislative pentru rezolvarea cererii sale.4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, având în vedere că se tinde la completarea textului de lege criticat. În subsidiar, arată că instanţa de judecată trebuie să aibă în vedere prevederile art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în această materie, în legătură cu aplicarea extensivă a acestor prevederi convenţionale, în interesul superior al copilului.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 10 februarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 3.303/281/2013, Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 110 din Codul civil, excepţie ridicată de Ioana Andreea Zainea într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii prin care s-a solicitat dispunerea unei măsuri de ocrotire a unui copil minor, respectiv instituirea tutelei.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale criticate sunt restrictive, în sensul că nu prevăd toate ipotezele referitoare la necesitatea instituirii tutelei. Astfel, cazul în care doar unul dintre părinţii minorului este necunoscut, iar celălalt părinte se află în executarea unei pedepse privative de libertate nu se regăseşte în ipoteza normativă a textului de lege criticat, chiar dacă este evident că şi în acest caz minorul are nevoie de ocrotire. Solicită completarea textului de lege criticat şi cu ipoteza „alte situaţii, în care se impune instituirea tutelei, în interesul minorului“.7. Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă îşi exprimă opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, dat fiind faptul că se solicită completarea textului de lege criticat.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.9. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece se solicită modificarea şi completarea textului de lege criticat.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 110 - Cazurile de instituire cuprins în cartea I - Despre persoane, titlul III - Ocrotirea persoanei fizice din cap. II - Tutela minorului, secţiunea I - Deschiderea tutelei din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011. Prevederile legale criticate au următorul cuprins: „Tutela minorului se instituie atunci când ambii părinţi sunt, după caz, decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau li s-a aplicat pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie judecătorească, dispăruţi ori declaraţi judecătoreşte morţi, precum şi în cazul în care, la încetarea adopţiei, instanţa hotărăşte că este în interesul minorului instituirea unei tutele.“13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 49 alin. (1) referitor la regimul special de protecţie al copiilor şi tinerilor.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autoarea acesteia tinde la relevarea pretinsei neconstituţionalităţi a textului de lege criticat prin raportare nu la conţinutul normativ intrinsec, ci prin raportare la o anumită soluţie legislativă, pe care acesta nu o cuprinde. Astfel, se susţine că textul de lege criticat ar trebui completat, în sensul indicat de către autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel încât să cuprindă şi sintagma referitoare la „alte situaţii, în care se impune instituirea tutelei, în interesul minorului“. Or, analiza unor astfel de critici de neconstituţionalitate nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată“ şi, prin urmare, nu are competenţa de a cenzura o eventuală omisiune legislativă. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa (spre exemplu, Decizia nr. 159 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 4 februarie 1999) că nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv şi nici nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite. Prin urmare, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.15. În subsidiar, Curtea reţine că instituţia juridică a tutelei minorului reprezintă o măsură de ocrotire legală a minorului ai cărui părinţi se află în imposibilitatea de a exercita ocrotirea părintească. Ca regulă generală, astfel cum rezultă din prevederile art. 503 alin. (1) din Codul civil şi ale art. 36 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 5 martie 2014, autoritatea părintească trebuie exercitată de ambii părinţi, cu excepţia situaţiei în care filiaţia este stabilită faţă de un singur părinte. Astfel, în ceea ce priveşte copilul din afara căsătoriei, care are filiaţia stabilită faţă de ambii părinţi, autoritatea părintească se exercită în comun şi în mod egal de către aceştia atunci când convieţuiesc [art. 505 alin. (1) din Codul civil]. În speţă, minorul faţă de care, pe fondul cauzei deduse judecăţii instanţei, se solicită instituirea unei măsuri speciale de ocrotire are filiaţia stabilită faţă de un singur părinte, care se află în imposibilitate de a asigura creşterea şi îngrijirea acestuia, fiind în stare de detenţie în alt stat. În acest caz, instanţa de judecată a fost învestită cu o cerere privind instituirea tutelei, formulată de o rudă a minorului care nu face parte din familia extinsă, în sensul prevederilor art. 4 lit. c) din Legea nr. 272/2004, care defineşte familia extinsă ca fiind alcătuită din rudele copilului, până la gradul IV inclusiv.16. În legătură cu această situaţie, Curtea reţine că, potrivit art. 6 din Legea nr. 272/2004, între principiile prin care se realizează respectarea şi garantarea drepturilor copilului se află promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului şi interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile acestuia în corelaţie cu ansamblul reglementărilor în materie. Astfel, instanţa de tutelă are, potrivit dispoziţiilor art. 107 din Codul civil coroborate cu cele ale art. 45 din Legea nr. 272/2004, republicată, deplina competenţă ca, în funcţie de situaţia de fapt, să facă interpretarea şi aplicarea normelor legale incidente, în vederea instituirii unei măsuri de ocrotire adecvate.17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 110 din Codul civil, excepţie ridicată de Ioana Andreea Zainea în Dosarul nr. 3.303/281/2013 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 8 iulie 2014.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Irina-Loredana Gulie