DECIZIE Nr. 414 din 11 noiembrie 2002
privind concentrarea economica realizata de catre VOESTALPINE BAHNSYSTEME GmbH
prin dobandirea controlului unic direct la VAE HOLDING GmbH
ACT EMIS DE: CONSILIUL CONCURENTEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 519 din 18 iulie 2003
Presedintele Consiliului Concurentei,
in baza:
1. Decretului nr. 1.075/2001 privind numirea membrilor Consiliului
Concurentei;
2. Legii concurentei nr. 21/1996;
3. Regulamentului de organizare, functionare si procedura al Consiliului
Concurentei;
4. Regulamentului privind autorizarea concentrarilor economice;
5. Instructiunilor cu privire la definirea pietei relevante, in scopul
stabilirii partii substantiale de piata;
6. Instructiunilor date in aplicarea art. 33 alin. (2) din Legea
concurentei nr. 21/1996 cu privire la calculul taxei de autorizare a
concentrarilor economice;
7. Notificarii concentrarii economice, inregistrata cu nr. RS-243 din 11
septembrie 2002 la Consiliul Concurentei;
8. actelor si lucrarilor din Dosarul cauzei nr. RS-243 din 11 septembrie
2002;
9. notei Departamentului bunuri industriale cu privire la concentrarea
economica notificata,
avand in vedere urmatoarele:
1. Concentrarea economica urmeaza a se realiza prin preluarea de catre
VOESTALPINE BAHNSYSTEME GmbH a pachetului de actiuni de 50% detinut de catre
VOSSLOH AG la VAE HOLDING GmbH.
Derularea acestei tranzactii urmeaza sa se realizeze in doua etape. Astfel,
un pachet de actiuni de 33% va fi transferat de indata de VOSSLOH AG catre
VOESTALPINE BAHNSYSTEME GmbH, iar restul de 17% urmeaza sa fie transferat la
data de 1 ianuarie 2003.
La momentul actual VOESTALPINE BAHNSYSTEME GmbH detine la VAE HOLDING GmbH
un pachet de actiuni reprezentand 50% din capitalul social al acestei
societati.
In urma finalizarii tranzactiei, VOESTALPINE BAHNSYSTEME GmbH va detine un
pachet de actiuni de 100% din capitalul social al VAE HOLDING GmbH.
2. VOESTALPINE BAHNSYSTEME GmbH este o societate austriaca controlata 100%
de VOESTALPINE AG, societate-parinte a unui grup de agenti economici ce
opereaza in intreaga lume, in principal in Europa, in domeniul dezvoltarii,
fabricarii, prelucrarii, precum si al distributiei de produse din otel.
VOESTALPINE BAHNSYSTEME GmbH este societatea care conduce in cadrul
Grupului VOESTALPINE divizia de sisteme pentru cai feroviare. Aceasta divizie
produce un sortiment larg de sine si, exclusiv prin participarea in cadrul
Grupului VAE, produse ale industriei macazurilor, sarme laminate si trefilate,
conducte nesudate, precum si produse semifabricate.
3. VAE HOLDING GmbH este o societate austriaca de tip holding. Activitatea
VAE HOLDING GmbH se limiteaza la administrarea participarilor detinute in
cadrul Grupului VAE.
4. VAE HOLDING GmbH controleaza indirect VAE AG din Austria, societate
care, pe piata romaneasca, controleaza Societatea Comerciala "VAE
Apcarom" - S.A. Buzau. Operatiunea de concentrare economica realizata prin
dobandirea controlului direct de catre VAE AG, membra a Grupului VAE, la
Societatea Comerciala "Apcarom" - S.A. Buzau a fost autorizata prin
Decizia Consiliului Concurentei nr. 1 din 23 ianuarie 1998.
5. Societatea Comerciala "VAE Apcarom" - S.A. Buzau are ca obiect
principal de activitate producerea de macazuri, intersectii, componente de
macazuri si sine - toate acestea fiind denumite generic pe piata din Romania si
aparate de cale - si tirfoane de traverse.
6. Pietele relevante aferente concentrarii economice au fost definite ca
fiind piata aparatelor de cale - macazuri, intersectii si componente de
macazuri si sine - si piata tirfoanelor de traverse, pe intregul teritoriu al
Romaniei.
7. Produsele aparate de cale - macazuri, intersectii si componente de
macazuri si sine - si tirfoane de traverse comercializate de Grupul VAE in
Romania sunt fabricate exclusiv de Societatea Comerciala "VAE
Apcarom" - S.A. Buzau.
8. Segmentele ce vor fi detinute de VOESTALPINE BAHNSYSTEME GmbH pe pietele
relevante sunt de fapt cotele de piata ale Societatii Comerciale "VAE
Apcarom" - S.A. Buzau. Acestea au urmatoarele valori pentru anul 2001:
- pe piata aparatelor de cale - macazuri, intersectii si componente de
macazuri si sine, pe intregul teritoriu al Romaniei, cota de piata este de
circa 97%;
- pe piata tirfoanelor de traverse, pe intregul teritoriu al Romaniei, cota
de piata este de circa 47% .
9. La momentul actual VOESTALPINE BAHNSYSTEME GmbH este prezenta pe piata
romaneasca de aparate de cale - macazuri, intersectii si componente de macazuri
si sine - si de tirfoane de traverse doar prin Societatea Comerciala "VAE
Apcarom" - S.A. Buzau, societate controlata indirect de VAE HOLDING GmbH,
la care VOESTALPINE BAHNSYSTEME GmbH detine un pachet de actiuni de 50% . Nici
o alta societate controlata de VOESTALPINE BAHNSYSTEME GmbH sau membra a
Grupului VOESTALPINE nu activeaza pe pietele relevante.
10. Pe piata romaneasca de aparate de cale - macazuri, intersectii si
componente de macazuri si sine - oferta este reprezentata de Societatea
Comerciala "VAE Apcarom" - S.A. Buzau si intr-o masura
nesemnificativa de regiile autonome de transport in comun din Romania, care
detin ateliere proprii de fabricare a aparatelor de cale pentru tramvaie.
Pe piata romaneasca de tirfoane de traverse sunt prezenti urmatorii
producatori: Societatea Comerciala "VAE Apcarom" - S.A. Buzau,
Societatea Comerciala "Felam" - S.A. Medias si Societatea Comerciala
"Mechanical Industry" - S.R.L. Sibiu.
11. Pe pietele relevante cererea este reprezentata de agenti economici care
opereaza in sectorul de sine. Numarul beneficiarilor de aparate de cale -
macazuri, intersectii si componente de macazuri si sine - si de tirfoane de
traverse se restrange la foarte putini agenti economici, dintre care cei mai
importanti sunt Compania Nationala de Cai Ferate "C.F.R." - S.A. si
Societatea Comerciala "Metrorex" - S.A.
12. Operatiunea de concentrare economica ce urmeaza a se realiza de
VOESTALPINE BAHNSYSTEME GmbH prin dobandirea controlului unic direct la VAE
HOLDING GmbH nu creeaza si nu consolideaza o pozitie dominanta si nu are ca
efect restrangerea, impiedicarea sau denaturarea concurentei,
DECIDE:
Art. 1
In conformitate cu dispozitiile art. 51 alin. (1) lit. b) din Legea concurentei
nr. 21/1996 si ale pct. 124 cap. II partea a II-a din Regulamentul privind
autorizarea concentrarilor economice, se autorizeaza concentrarea economica
notificata, constatandu-se ca, desi operatiunea notificata cade sub incidenta
legii, nu exista motive pentru a fi refuzata.
Art. 2
Taxa de autorizare, prevazuta la art. 33 alin. (2) din Legea nr. 21/1996,
este de 209.757.928 lei si se va plati cu ordin de plata in contul nr.
361280010300, deschis la Banca Comerciala Romana - Centrala, cod SWIFT
RNCBROBU, beneficiar Trezoreria Buzau, cu mentiunea "Taxe si tarife pentru
eliberarea de licente si autorizatii de functionare". Pe versoul ordinului
de plata, in rubrica "Cod cont", se va inscrie contul nr.
20.17.01.03.
Taxa de autorizare se va plati in termen de 30 (treizeci) de zile de la
data emiterii prezentei decizii. O copie a ordinului de plata va fi transmisa
neintarziat Consiliului Concurentei.
Art. 3
Prezenta decizie devine aplicabila de la data comunicarii acesteia catre
parti.
Art. 4
Decizia Consiliului Concurentei poate fi atacata, conform dispozitiilor
art. 52 alin. (3) din Legea nr. 21/1996, in termen de 30 de zile de la
comunicare, la Curtea de Apel Bucuresti, Sectia contencios administrativ.
Art. 5
In conformitate cu prevederile art. 62 alin. (1) din Legea nr. 21/1996,
prezenta decizie va fi publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, pe
cheltuiala Societatii Comerciale "E.B.C." - S.A. Bucuresti.
Art. 6
Departamentul bunuri industriale si Secretariatul general al Consiliului
Concurentei vor urmari ducerea la indeplinire a prezentei decizii.
Art. 7
Prezenta decizie se comunica de Secretariatul general al Consiliului
Concurentei catre:
Societatea achizitoare:
VOESTALPINE BAHNSYSTEME GmbH
Sediul social: KerpelystraBe 199, A-8700 Leoben-Donawitz, Austria
Tribunalul comercial Leoben, nr. de inmatriculare 142055f
Telefon: +43 3842/202-0
Fax: +43 3842/202-DW
Prin imputernicit,
Avocat Mihai Radulescu
Telefon: 212 05 80
Fax: 212 05 81.
Presedintele Consiliului Concurentei,
Theodor Valentin Purcarea