Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi ale art. 83 alin. (1) din Codul penal din 1969, excepţie ridicată de Dragoş Ion Neacşiu în Dosarul nr. 1.738/318/2015 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.450D/2015.2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că motivele invocate de autorul excepţiei nu constituie o veritabilă critică de neconstituţionalitate, în condiţiile în care neconstituţionalitatea este dedusă din compararea textelor Codului penal cu dispoziţiile legii speciale pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 23 septembrie 2015 pronunţată în Dosarul nr. 1.738/318/2015, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi ale art. 83 alin. (1) din Codul penal din 1969. Excepţia a fost ridicată de Dragoş Ion Neacşiu, într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat de autorul excepţiei împotriva Sentinţei penale nr. 910 din 15 aprilie 2015, pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, prin care a fost condamnat, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal, la pedeapsa de 200 zile amendă a câte 10 lei, respectiv 2.000 lei, iar, în baza art. 83 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 15 din Legea nr. 187/2012 a fost revocată suspendarea condiţionată pentru pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 391 din 2 martie 2011 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin nerecurare.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că prin aplicarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 se produce o gravă discriminare între persoanele aflate în cursul judecăţii, care au beneficiat de suspendarea pedepsei sub supraveghere în baza Codului penal din 1969 şi cele care au beneficiat de suspendarea condiţionată a pedepsei în cazul în care, în cursul termenului de încercare, cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune pentru care se aplică pedeapsa amenzii. Astfel, celor care au beneficiat de suspendarea condiţionată a pedepsei le este revocată suspendarea, iar celor care au beneficiat de suspendarea pedepsei sub supraveghere nu le este revocată suspendarea. Arată că aplicarea prevederilor art. 5 din Codul penal, respectiv alegerea legii penale mai favorabile, trebuie să se realizeze prin compararea, în sistemul global de evaluare, a normelor legale incidente până la intrarea în vigoare a Codului penal cu acelea prevăzute de noua legislaţie penală, urmând a se determina care este legea penală mai favorabilă. Or, dispoziţiile de lege criticate împiedică efectuarea acestei comparări pentru stabilirea legii penale mai favorabile, câtă vreme acestea impun, în mod obligatoriu, aplicarea doar a vechilor dispoziţii penale aferente instituţiei revocării suspendării condiţionate.6. Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Consideră că dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 nu contravin principiului constituţional al egalităţii în drepturi, întrucât se aplică tuturor persoanelor faţă de care s-a instituit modalitatea judiciară de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 81 din Codul penal din 1969. Persoanele faţă de care s-a aplicat măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în baza Codului penal din 1969, se află în situaţii juridice diferite. Arată că instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei nu se mai regăseşte în noul Cod penal, motiv pentru care legiuitorul a precizat, în cuprinsul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, care este regimul juridic al revocării sau anulării acestei măsuri după intrarea în vigoare a noului Cod penal. Măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei se regăseşte în noul Cod penal, motiv pentru care, în art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, criteriile pentru aplicarea legii mai favorabile sunt prevăzute în mod expres.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.8. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. Face referire la jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional în materie, respectiv deciziile nr. 648 din 11 noiembrie 2014 şi nr. 343 din 7 mai 2015.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, precum şi dispoziţiile art. 83 alin. (1) din Codul penal din 1969. Prevederile art. 83 alin. (1) din Codul penal din 1969 au fost abrogate prin art. 250 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Dispoziţiile art. 83 alin. (1) din Codul penal din 1969 nu au fost preluate în Codul penal în vigoare, având însă în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat că sintagma „în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea reţine ca obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, precum şi dispoziţiile art. 83 alin. (1) din Codul penal din 1969. Dispoziţiile de lege criticate au următorul conţinut:– Art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012: „Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969.";
– Art. 83 din Codul penal din 1969: „Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune."12. Autorul excepţiei susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) potrivit cărora legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile şi ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 648 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2015 - ale cărei soluţie şi considerente au fost preluate într-o jurisprudenţă bogată - reţinând că situaţia din speţa dedusă controlului de constituţionalitate se caracterizează prin faptul că cel condamnat, fiindu-i aplicată suspendarea condiţionată a executării pedepsei potrivit Codului penal din 1969, a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită în termenul de încercare, procesul său fiind pendinte la data intrării în vigoare a noului Cod penal. Această situaţie tranzitorie este reglementată de art. 15 din Legea nr. 187/2012, care prevede că măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal, iar regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969. Totodată, Curtea a constatat că instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei nu se regăseşte în Codul penal intrat în vigoare la 1 februarie 2014. Având în vedere că instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei nu a fost preluată în noua reglementare, iar această instituţie priveşte modul de executare a pedepsei, Curtea a apreciat că, din perspectiva aplicării legii penale în timp, este justificat ca regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, precum şi motivele care pot duce la revocarea măsurii să fie supuse legii în vigoare de la momentul aplicării acesteia. 14. Curtea a reţinut, de asemenea, că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a pus în balanţă, în momentul formulării criticilor de neconstituţionalitate, modul de revocare a măsurii suspendării condiţionate şi de individualizare a pedepsei pentru noua infracţiune, având în vedere, pe de o parte, instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei (art. 81 din Codul penal din 1969), iar, pe de altă parte, instituţia suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art. 91 din Codul penal). Or, cele două instituţii sunt instituţii diferite, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere fiind reglementată atât în vechea legislaţie, la art. 861, cât şi în noul Cod penal, la art. 91-98. Astfel, chiar dacă, potrivit art. 96 alin. (5) din Codul penal în vigoare, pedeapsa principală pentru noua infracţiune, în cazul revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară, această nouă reglementare nu poate fi considerată lege penală mai favorabilă în raport cu vechea reglementare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, ci doar în ceea ce priveşte, eventual, vechea reglementare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Aşa fiind, Curtea a apreciat că declararea neconstituţionalităţii textului de lege criticat din perspectiva susţinută nu poate atrage aplicarea în speţă a reglementărilor referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere din Codul penal. 15. Cât priveşte critica referitoare la crearea unui regim discriminatoriu între persoanele a căror pedeapsă a fost suspendată condiţionat şi persoanele a căror pedeapsă a fost suspendată sub supraveghere, Curtea constată că o problemă similară a fost analizată prin Decizia nr. 221 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 15 iunie 2015, paragrafele 16 şi 17, ocazie cu care s-a reţinut că, fiind în prezenţa unor instituţii juridice diferite, şi regimul juridic diferit reglementat de către legiuitor este justificat. În aceste condiţii, diferenţa de tratament juridic aplicabilă persoanelor aflate în ipoteza celor două norme legale este justificată tocmai de faptul că acestea nu se află în situaţii juridice similare. 16. Considerentele expuse în precedent sunt valabile şi în ceea ce priveşte constituţionalitatea dispoziţiilor art. 83 alin. (1) din Codul penal din 1969. În plus, cu privire la aceste din urmă norme penale, Curtea s-a pronunţat prin deciziile nr. 215 din 15 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 16 iunie 2003, nr. 317 din 14 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, nr. 637 din 24 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.138 din 15 decembrie 2005, nr. 195 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 3 aprilie 2007, şi nr. 198 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 13 iunie 2014, prin care a respins excepţia de neconstituţionalitate invocată. Prin Decizia nr. 317 din 14 iunie 2005, Curtea a reţinut că prevederile art. 83 din Codul penal din 1969 nu aduc atingere dispoziţiilor constituţionale privind egalitatea în faţa legii, deoarece textul criticat nu creează discriminări, ci instituie un tratament juridic egal pentru toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie, fără nicio deosebire. Prin Decizia nr. 637 din 24 noiembrie 2005, Curtea a statuat că reglementarea revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni a fost realizată de către legiuitor în temeiul prerogativelor sale constituţionale, stabilite de dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege" şi nu aduce atingere independenţei judecătorului, acesta urmând să aprecieze, în funcţie de situaţia de fapt şi probele administrate, dacă în cauză sunt întrunite condiţiile revocării suspendării condiţionate. Curtea a observat faptul că norma criticată impune instanţei să procedeze într-un singur fel, respectiv să revoce suspendarea condiţionată, ceea ce nu reprezintă decât o aplicare a principiului egalităţii, care impune ca toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie să beneficieze de acelaşi tratament juridic, iar nu o încălcare a principiului constituţional care consacră independenţa judecătorului. 17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor precitate sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dragoş Ion Neacşiu în Dosarul nr. 1.738/318/2015 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi ale art. 83 alin. (1) din Codul penal din 1969 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 iunie 2016. PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu