Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, „în măsura în care se interpretează că menţionarea eronată a termenului de declarare a căii de atac nu produce efecte juridice", excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă în Dosarul nr. 4.186/103/2014 al acestei instanţe şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 261D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, procedura de citare fiind legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât căile de atac sunt guvernate de principiul legalităţii. De altfel, arată că problema învederată prin excepţia de neconstituţionalitate a fost amplu dezbătută de doctrina de specialitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 10 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.186/103/2014, Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă „în măsura în care se interpretează că menţionarea eronată a termenului de declarare a căii de atac nu produce efecte juridice", excepţie ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe în dispozitivul căreia termenul de declarare a recursului a fost menţionat greşit, respectiv de 30 de zile, în loc de 15 zile conform art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. În raport de acest termen, Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă a invocat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate, consecutiv celei a tardivităţii formulării recursului.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate interpretate, în sensul că menţionarea eronată în hotărâre a termenului de declarare a căii de atac nu produce efecte juridice, apar ca fiind neconstituţionale, întrucât, printr-o astfel de interpretare, s-ar ajunge la o încălcare a accesului liber la justiţie în condiţiile în care partea declară calea de atac în termenul prevăzut în mod greşit în dispozitivul hotărârii atacate, însă peste termenul legal stabilit. O asemenea interpretare determină o restrângere a accesului liber la justiţie care nu se circumscrie prevederilor imperative ale art. 53 din Constituţie şi ar constitui, totodată, o încălcare a prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea fundamentală. Se mai arată că apare ca fiind vădit disproporţionat tratamentul prevăzut în situaţia din cauza pendinte faţă de cel prevăzut de art. 457 alin. (3) şi alin. (4) din Codul de procedură civilă.6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.7. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat de instanţa de judecată, îl reprezintă dispoziţiile art. 457 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, „în măsura în care se interpretează că menţionarea eronată a termenului de declarare a căii de atac nu produce efecte juridice". În realitate, modul de formulare a acestuia reflectă motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel încât Curtea va reţine ca obiect al acesteia prevederile art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, text legal care are următorul cuprins: „(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."11. În opinia instanţei de judecată, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că procesul civil se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legii, judecătorul având îndatorirea de a asigura respectarea dispoziţiilor legii privind realizarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părţilor din proces, principiul legalităţii procesului civil fiind expres prevăzut de art. 7 din Codul de procedură civilă.13. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că acestea consacră o regulă cu valoare de principiu constituţional care decurge din prevederile art. 126 şi 129 din Constituţie, potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. Principiul legalităţii căii de atac nu face altceva decât să stabilească expres că legea este cea care recunoaşte sau nu dreptul la exercitarea unei căi de atac, iar nu judecătorul sau părţile dintr-un proces.14. Curtea reţine că în prezenta cauză instanţa de judecată deduce neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă prin raportare la o situaţie dată, respectiv, în practică, o instanţă de judecată a prevăzut în mod eronat în dispozitivul hotărârii termenul pentru declararea căii de atac, apreciind, astfel, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează că menţionarea eronată în hotărâre a termenului de declarare a căii de atac nu produce efecte juridice.15. Or, având în vedere aceste susţineri, Curtea observă că acestea nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate, ci privesc modul de interpretare şi aplicare a textelor legale de către instanţele de judecată, iar eventualele greşeli ale acestora nu pot reprezenta motive de neconstituţionalitate care ar putea fi cenzurate pe calea controlului de constituţionalitate exercitat de instanţa de contencios constituţional, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată", iar nu cu privire la modul de aplicare a legii, astfel încât excepţia apare ca fiind inadmisibilă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 97 din 25 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 20 aprilie 2016). Aşadar, eventualele greşeli de aplicare a legii nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, ci sunt de competenţa instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 188 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 12 iunie 2015, paragraful 19).16. În continuare, referitor la susţinerea potrivit căreia este vădit disproporţionat tratamentul prevăzut în situaţia din cauza pendinte faţă de cel prevăzut de art. 457 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că pentru situaţia în care părţile îşi exercită drepturile procesuale în sensul indicat în mod eronat în dispozitivul hotărârii judecătoreşti, bazându-se pe aparenţa de legalitate a acesteia, şi nu potrivit principiului legalităţii căilor de atac, urmează ca instanţa de judecată să aprecieze asupra unui eventual remediu procesual aplicabil în cauză.17. De altfel, Curtea reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, realizează un control de constituţionalitate în ceea ce priveşte legile şi alte acte normative, în timp ce problemele privind coordonarea legislativă revin autorităţii legiuitoare, iar cele referitoare la aplicarea legii, instanţei de judecată. Coordonarea legislativă ţine de competenţa puterii legiuitoare, iar aspectele sale tehnice fac parte din atribuţiile Consiliului Legislativ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 249 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 23 iunie 2005). Prin urmare, Curtea reţine că modul de interpretare şi aplicare a textelor legale, precum şi verificarea respectării termenelor procedurale reprezintă chestiuni ce ţin de competenţa instanţei de judecată, iar eventualele greşeli ale acesteia nu se pot converti în vicii de neconstituţionalitate. Aşadar, Curtea nu are competenţa de a elimina din conţinutul normativ al textului, pe calea controlului de constituţionalitate, o anumită interpretare izolată şi vădit eronată a acestuia, legislaţia în vigoare oferind alte remedii procesuale ce au ca scop interpretarea unitară a normelor juridice. A accepta un punct de vedere contrar ar echivala cu încălcarea competenţei instanţelor judecătoreşti, iar Curtea şi-ar aroga competenţe specifice acestora, transformându-se din instanţă constituţională în una de control judiciar (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragraful 21).18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă în Dosarul nr. 4.186/103/2014.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Bacău – Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 31 ianuarie 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Andreea Costin