DECIZIE Nr. 41
din 22 septembrie 2008
cu privire la calitatea
procesuala pasiva a caselor de asigurari de sanatate, în litigiile avand ca
obiect plata drepturilor salariale care iau nastere în urma încheierii unui
contract de munca între personalul medical si unitatea spitaliceasca în cadrul
careia acesta îsi desfasoara activitatea
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 313 din 12 mai 2009
Dosar nr. 17/2008
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae
Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în
Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a
examina recursul în interesul legii declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la
calitatea procesuala pasiva a caselor de asigurari de sanatate,
în litigiile avand ca obiect plata drepturilor salariale care iau nastere în
urma încheierii unui contract de munca între personalul medical si unitatea
spitaliceasca în cadrul careia acesta îsi desfasoara activitatea.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 81 de
judecători din totalul de 115 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe
lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul
legii şi a pus concluzii pentru admiterea acestuia, urmând a se stabili că, în
litigiile dintre personalul medical şi unităţile sanitare, având ca obiect
plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale, casele de asigurări
sociale de sănătate nu au calitate procesuală pasivă.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul
legii, constată următoarele:
In practica instanţelor judecătoreşti nu există un
punct de vedere unitar cu privire la calitatea procesuală pasivă a caselor de
asigurări de sănătate în litigiile dintre personalul medical şi unităţile
sanitare, având ca obiect plata unor sume de bani reprezentând drepturi
salariale.
I. Astfel, unele instanţe au
admis acţiunile având ca obiect plata unor drepturi salariale, formulate de
personalul medical, în contradictoriu cu unitatea angajatoare şi casa de
asigurări de sănătate, apreciind că şi aceasta din urmă are calitate procesuală
pasivă în litigiul de muncă dedus judecăţii.
In motivarea punctului de
vedere menţionat s-a relevat că între unităţile sanitare, în calitate de
furnizori de servicii medicale, şi casa de asigurări de sănătate s-au încheiat
contracte-cadru, prin care s-au stabilit condiţiile de finanţare, fapt ce
creează obligaţia caselor de asigurări de sănătate de a plăti sumele de bani
cuvenite cu titlu de drepturi salariale.
II. Alte instanţe, dimpotrivă,
au considerat că în litigiile dintre salariaţi şi unităţile sanitare
angajatoare casele de asigurări de sănătate nu au calitate procesuală pasivă.
In sprijinul acestui punct de vedere s-a învederat că
printre atribuţiile caselor de asigurări de sănătate nu se regăseşte şi aceea
privitoare la plata drepturilor salariale ale personalului medical din
unităţile sanitare, neexistând raporturi de drept civil între acestea şi casele
de asigurări de sănătate, care să dea naştere la drepturi în favoarea personalului
medical, respectiv la obligaţii în sarcina caselor de asigurări de sănătate.
S-a mai argumentat că între unitatea spitalicească şi
casa de asigurări de sănătate există numai raporturi contractuale, născute prin încheierea contractului de
furnizare de servicii medicale.
Ca urmare, unitatea sanitară este cea care îşi
organizează propria activitate, inclusiv în privinţa salarizării personalului,
pe baza veniturilor proprii provenite din sumele încasate pentru serviciile
medicale prestate şi, respectiv, pe baza cheltuielilor.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat
corect dispoziţiile legii.
Prestarea muncii şi salarizarea ei sunt obligaţiile
principale ce rezultă pentru salariat şi, respectiv, pentru angajator din încheierea
contractului individual de muncă sau din existenţa raportului de serviciu (în
cazul funcţionarilor publici, persoanelor care deţin demnităţi publice etc).
Munca prestată se
caracterizează şi prin faptul că are caracter patrimonial, putându-se evalua
economic.
Salariul reprezintă contraprestaţia angajatorului
plătită pentru munca prestată de salariat în baza contractului individual de
muncă (art. 154 din Codul muncii).
Potrivit acestui concept, reglementările legale
stabilesc principiul conform căruia pentru munca prestată fiecare persoană are
dreptul la un salariu în bani, convenit la încheierea contractului respectiv.
Cu alte cuvinte, drepturile salariale se acordă în urma încheierii şi executării unui contract individual de
muncă, adică a acelui contract în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă la prestarea, cu
continuitate în timp, a unei munci în folosul şi sub autoritatea unui
angajator, persoană fizică sau juridică, iar acesta este obligat la rândul său
să îi plătească o remuneraţie, denumită salariu, şi să îi asigure condiţii adecvate de muncă (art. 10 din Codul
muncii şi art. 69 alin. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel
naţional).
Ori de câte ori reglementările legale se referă generic
la contractul individual de muncă sau la salariat (angajat) trebuie să se
înţeleagă oricare dintre formele contractului individual de muncă reglementate
de Codul muncii.
Pluralitatea de subiecte este
exclusă (activă sau pasivă), ceea ce presupune că nu pot exista în/şi prin acelaşi
contract individual de muncă mai multe persoane care să aibă împreună calitatea
de salariat şi, de regulă, nici mai multe persoane având laolaltă calitatea de angajator.
Una dintre trăsăturile specifice ale contractului
individual de muncă este aceea că angajatorul are competenţa exclusivă de a
organiza activitatea prin stabilirea unei structuri organizatorice raţionale,
de a repartiza toţi salariaţii pe locuri de muncă, cu precizarea atribuţiilor
şi răspunderilor lor, precum şi de a exercita controlul asupra modului de
executare a obligaţiilor de serviciu.
Intre personalul medical din unităţile sanitare şi
casele de asigurări de sănătate nu sunt încheiate contracte cu trăsăturile
specifice arătate mai sus, astfel că, în litigiile dintre personalul medical şi
unităţile sanitare având ca obiect plata unor sume de bani reprezentând
drepturi salariale, casele de asigurări de sănătate nu pot avea calitate
procesuală pasivă.
Pe de altă parte, nici dispoziţiile Legii nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătăţii, act normativ reţinut de instanţe, nu
conduc la concluzia existenţei calităţii procesuale pasive a caselor de
asigurări sociale de sănătate în astfel de litigii.
Potrivit art. 217 alin. (1) din Legea nr. 95/2006
asiguraţii au dreptul la un pachet de servicii de bază în condiţiile prezentei
legi.
Serviciile medicale sunt acele servicii nominalizate în
pachetele de servicii, furnizate de către persoanele fizice şi juridice
autorizate de Ministerul Sănătăţii [art. 210 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea
nr. 95/2006].
Pachetul de servicii de bază se acordă asiguraţilor şi
cuprinde serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sănătăţii,
medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi alte servicii la
care au dreptul asiguraţii şi se suportă din fond, în condiţiile
contractului-cadru [art. 210 alin. (1) lit. c)].
Dispoziţiile art. 210 alin. (1) lit. d) şi e) din Legea
nr. 95/2006 definesc şi noţiunile de pachet de servicii (pentru persoanele care
se asigură facultativ) şi pachetul minimal de servicii (pentru persoanele care
nu fac dovada calităţii de asigurat), ambele pachete acordându-se în condiţiile
contractului-cadru.
Contractul-cadru pentru pachetul de servicii de bază se elaborează de Casa Naţională de Asigurări
de Sănătate pe baza consultării colegiului medicilor, colegiului farmaciştilor,
colegiului medicilor dentişti etc, precum şi a organizaţiilor patronale şi
sindicale reprezentative din domeniul medical, se avizează de Ministerul
Sănătăţii şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului [art. 217 alin. (2)].
Acest contract reglementează, în principal, condiţiile
acordării asistenţei medicale cu privire la pachetul de servicii de bază la
care au dreptul persoanele asigurate, lista serviciilor medicale, a serviciilor
de îngrijiri, inclusiv la domiciliu, a medicamentelor,
dispozitivelor medicale şi a altor servicii pentru
asiguraţi, alocarea resurselor şi controlul costurilor sistemului de asigurări
sociale de sănătate, tarifele utilizate în contractarea pachetului de servicii
de bază, modul de decontare, internarea şi externarea bolnavilor, prescrierea
şi eliberarea medicamentelor, copiata pentru unele servicii medicale etc. [art.
217 alin. (3)].
Conform art. 246 alin. (1) din Legea nr. 95/2006,
relaţiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive
medicale şi casele de asigurări de sănătate sunt de natură civilă, reprezintă
acţiuni multianuale şi se stabilesc şi se desfăşoară pe bază de contract. In
situaţia în care este necesară modificarea sau completarea clauzelor, acestea
sunt negociate şi stipulate în acte adiţionale.
Totodată, potrivit art. 247 din acelaşi act normativ,
furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale încheie cu
casele de asigurări de sănătate contracte pe baza modelelor de contracte
prevăzute în normele metodologice de aplicare a contractului-cadru elaborate de
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi aprobate prin ordin al ministrului
sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,
în cuprinsul cărora pot fi prevăzute şi alte clauze suplimentare, negociate, în limita prevederilor legale în vigoare.
Incheierea acestor contracte are drept scop
reglementarea relaţiilor dintre casele de asigurări de sănătate şi furnizori,
în vederea asigurării drepturilor pentru persoanele asigurate în cadrul
sistemului de asigurări sociale de sănătate, drepturi prevăzute în art. 217 şi
218 din Legea nr. 95/2006.
In baza acestor contracte casele de asigurări de
sănătate sunt obligate să deconteze furnizorilor de servicii medicale
contravaloarea serviciilor medicale contractate şi prestate asiguraţilor în
condiţiile şi la termenele prevăzute în contractul-cadru, în caz contrar urmând
să suporte penalităţile prevăzute în contract [art. 271 lit. h)].
Prin art. 292 din Legea nr. 95/2006 sunt reglementate
în mod expres şi limitativ obligaţiile caselor de asigurări de sănătate, text
care nu face niciun fel de referire la plata drepturilor salariale ale
personalului angajat în baza unor contracte individuale de muncă la furnizorii
de servicii medicale.
Pe de altă parte, potrivit art. 188 alin. (1) din
acelaşi act normativ, spitalele publice sunt instituţii publice finanţate
integral din venituri proprii şi funcţionează pe principiul autonomiei
financiare. Veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele
încasate pentru serviciile medicale, alte prestaţii efectuate pe bază de
contract, precum şi din alte surse, conform legii.
Spitalele publice îşi organizează activitatea pe baza
bugetului de venituri şi cheltuieli propriu, aprobat de conducerea unităţii şi
cu acordul ordonatorului de credite ierarhic superior.
Elaborarea bugetului propriu se face pe baza evaluării
veniturilor proprii din anul bugetar şi a repartizării cheltuielilor pe baza
propunerilor fundamentate ale secţiilor şi compartimentelor din structura
spitalului.
De asemenea, spitalele publice au obligaţia de a
asigura realizarea veniturilor şi de a fundamenta cheltuielile în raport cu
acţiunile şi obiectivele din anul bugetar pe titluri, articole şi alineate,
conform clasificaţiei bugetare [art. 188 alin. (2) şi (3) din acelaşi act
normativ].
Prin urmare, în litigiile dintre salariaţi şi unităţile
sanitare, care sunt conflicte de muncă, casa de asigurări de sănătate nu poate
fi obligată la plata unor drepturi salariale ce iau naştere ca urmare a
încheierii şi executării unui contract individual de muncă între personalul
medical şi unitatea în care îşi desfăşoară activitatea, întrucât nu există
niciun raport juridic între casa de asigurări de sănătate şi personalul
unităţii sanitare care să creeze drepturi în favoarea acestuia şi obligaţii în
sarcina casei de asigurări.
O acţiune directă a personalului unităţilor sanitare
pentru plata drepturilor salariale nu se poate introduce împotriva caselor de
asigurări de sănătate întrucât Legea nr. 95/2006 care instituie obligaţia
încheierii unor contracte civile între furnizorii de servicii medicale,
medicamente şi dispozitive medicale şi casele de asigurări de sănătate nu
reglementează o asemenea posibilitate, cum este cazul art. 1488 din Codul civil
(în situaţia contractului de antrepriză când lucrătorii folosiţi de antreprenor
pot acţiona direct pe beneficiarul construcţiei pentru plata sumelor ce li se
cuvin în măsura în care n-au fost plătite antreprenorului) şi art. 1542
alineatul final din Codul civil (când mandantului i se recunoaşte o acţiune
directă faţă de submandatar, deşi este terţ faţă de contractul prin care s-a
produs substituirea).
In litigiile dintre personalul medical şi unităţile
sanitare având ca obiect plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale, acţiunea introdusă împotriva
casei de asigurări sociale de sănătate nu poate fi considerată o acţiune oblică
(indirectă sau subrogatorie) întrucât nu sunt întrunite condiţiile cerute de art.
974 din Codul civil, adică acţiunea să fie exercitată de creditor în locul
debitorului său insolvabil.
De altfel, acţiunile introduse de personalul medical al
unităţilor sanitare împotriva caselor de asigurări de sănătate sunt litigii
civile care nu sunt de competenţa instanţelor care soluţionează conflicte de
muncă potrivit art. 284 din Codul muncii şi art. 2 pct. 1 lit. c) din Codul de
procedură civilă.
Intrucât politica managerială privind acordarea
drepturilor salariale ale personalului medical angajat cu contract individual
de muncă intră în competenţa exclusivă a conducerilor unităţilor sanitare, în
conformitate cu bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat, casele de asigurări
de sănătate nu pot avea calitate procesuală pasivă în litigiile puse în
discuţie de recursul în interesul legii, deoarece nu pot interveni în această
activitate.
Răspunderea caselor de asigurări de sănătate nu poate
fi angajată decât în limita atribuţiilor şi pentru neexecutarea obligaţiilor
menţionate în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu
modificările ulterioare.
In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 329 din
Codul de procedură civilă şi ale art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind
organizarea judiciară, republicată, Secţiile Unite urmează să admită recursul
în interesul legii şi să decidă că, în litigiile dintre personalul medical şi
unităţile sanitare având ca obiect plata unor sume de bani reprezentând
drepturi salariale, casele de asigurări de sănătate nu au calitate procesuală
pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul
legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de
Casaţie şi Justiţie şi stabilesc că, în litigiile dintre personalul medical şi
unităţile sanitare având ca obiect plata unor sume de bani reprezentând
drepturi salariale, casele de asigurări sociale de sănătate nu au calitate
procesuală pasivă.
Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de
procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 septembrie
2008.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei