Decizia Nr.409 din 13.06.2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Cristian-Alexandru Anghel în Dosarul nr. 27.930/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.370D/2016.2. La apelul nominal se prezintă partea Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, prin consilier juridic. Lipsesc autorul excepţiei şi partea statul român, prin Ministerul Afacerilor Externe. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, arătând că Legea-cadru nr. 330/2009 nu se mai afla în vigoare la data la care excepţia a fost formulată, astfel că nu mai poate fi supusă analizei de constituţionalitate, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. În măsura în care Curtea va analiza excepţia de neconstituţionalitate pe fond, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată. În acest sens arată că legea criticată conţine referiri la faptul că a fost adoptată de Parlament. De altfel, competenţa Parlamentului de a adopta legi este prevăzută la art. 61 alin. (1) şi art. 73 alin. (1) din Constituţie. Cât priveşte critica autorului excepţiei raportată la art. 31 din Constituţie, arată că Legea-cadru nr. 330/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, fiind accesibilă oricărei persoane. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 445 din 16 septembrie 2014.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Sentinţa civilă din 29 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 27.930/3/2013, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Cristian-Alexandru Anghel cu prilejul soluţionării unei acţiuni civile în care a solicitat obligarea statului român la plata premiului anual corespunzător anului 2010, calculat potrivit art. 26 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, la care să se adauge daune-interese reprezentând dobânda legală, de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la data plăţii efective. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că din Legea-cadru nr. 330/2009 lipseşte partea constitutivă, denumită „formula de atestare a autenticităţii actului". Această formulă de atestare este deosebit de importantă, întrucât indică autorul legii, confirmă că Parlamentul a avut configuraţia şi cvorumul necesar pentru a se aprecia de către cetăţeni că a întrunit calitatea de „organ legiuitor" şi că a existat consimţământul acestuia şi indică categoria de legi din care face parte legea adoptată. Astfel, s-au încălcat prevederile imperative şi de ordine publică ale art. 1 alin. (2), art. 38 şi art. 46 alin. (8) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 16 şi art. 31 din Constituţie.7. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că aspectele expuse de reclamant nu reprezintă reale aspecte de neconstituţionalitate, iar Legea-cadru nr. 330/2009 nu contravine prevederilor constituţionale invocate. 8. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.9. Guvernul arată că autorul excepţiei nu prezintă argumente legate de o eventuală neconstituţionalitate a textelor criticate, ci se raportează la texte dintr-o altă lege, fără a specifica în mod clar nici măcar cu privire la acestea ce nu a fost respectat. Singurele aspecte legate de lipsa formulei de atestare a autenticităţii, care ar conduce la încălcarea unor exigenţe constituţionale, nu pot fi reţinute, dat fiind că, din forma publicată în Monitorul Oficial al României, rezultă că legea criticată a îndeplinit aceste cerinţe. Prin urmare, considerând că excepţia de neconstituţionalitate nu este motivată, arată că aceasta este inadmisibilă. 10. Avocatul Poporului arată că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, aceste dispoziţii nu sunt lipsite de claritate, ci, dimpotrivă, îndeplinesc cerinţele instituite de Constituţie. De asemenea, nu aduc atingere principiului constituţional al egalităţii în drepturi, în condiţiile în care acestea au fost aplicabile tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei după intrarea în vigoare şi până la abrogare. În privinţa prevederilor art. 31 din Constituţie, arată că nu sunt incidente în cauză.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009. Curtea constată că Legea-cadru nr. 330/2009 a fost abrogată prin dispoziţiile art. 39 lit. w) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010. Cu toate acestea, având în vedere cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, în sensul că „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare", precum şi faptul că dispoziţiile Legii-cadru nr. 330/2009 sunt incidente în cauza în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, întrucât abrogă dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 2 februarie 2003, care constituie temeiul acţiunii civile, Curtea Constituţională urmează să examineze dispoziţiile de lege criticate, aşa cum a fost sesizată. 14. Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare următoarelor texte din Constituţie: art. 1 alin. (5) referitor la obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi şi art. 31 privind dreptul la informaţie. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că în jurisprudenţa sa a mai analizat Legea-cadru nr. 330/2009 în raport cu critici identice celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 445 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 30 octombrie 2014, a arătat că normele de tehnică legislativă reglementate de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, nu au valoare constituţională, dar, prin reglementarea lor, legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. De aceea, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesare. În acest sens Curtea a amintit cele statuate prin Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012.16. Tot prin Decizia nr. 445 din 16 septembrie 2014, Curtea a arătat că Legea-cadru nr. 330/2009 a fost adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, adică prin intermediul unei proceduri parlamentare speciale de legiferare, în cadrul căreia Guvernul, ca autoritate legislativă delegată, forţează aprobarea unui proiect de lege şi transformarea acestuia în lege, cu riscul demiterii sale în urma adoptării de către Parlament a unei moţiuni de cenzură.17. Curtea a amintit jurisprudenţa sa, respectiv Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010, în care a statuat că angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege urmăreşte ca acesta să fie adoptat în condiţii de maximă celeritate, conţinutul reglementării vizând stabilirea unor măsuri urgente într-un domeniu de maximă importanţă, iar aplicarea acestora trebuie să fie imediată. Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că angajarea răspunderii asupra unui proiect de lege reprezintă o modalitate legislativă indirectă de adoptare a unei legi care, neurmând procedura parlamentară obişnuită, este practic adoptată tacit, în absenţa dezbaterilor parlamentare.18. Ţinând cont de aceste trăsături ce conferă specificitate angajării răspunderii Guvernului, ca modalitate atipică de adoptare a unui proiect de lege, Curtea a constatat că formula cuprinsă în finalul Legii-cadru nr. 330/2009, în sensul că aceasta a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituţie, în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, reprezintă o adaptare a formulei prevăzute de art. 46 din Legea nr. 24/2000 la această ipoteză specială. Prin urmare, Curtea a observat că nu se poate susţine încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.19. În acelaşi timp, prin Decizia nr. 445 din 16 septembrie 2014, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia lipsa formulei solemne face ca Legea-cadru nr. 330/2009 să nu fie previzibilă ca urmare a faptului că cetăţeanul nu poate să aprecieze care este poziţia acesteia în piramida sistemului de drept, pentru a adopta o conduită corespunzătoare. Sub acest aspect, Curtea a observat că respectarea legii, înţeleasă ca act normativ lato sensu, este o obligaţie ce revine fiecărui subiect de drept, persoană fizică sau juridică, indiferent de tipul actului normativ ce instituie regulile sociale cărora subiectul de drept trebuie să se conformeze. Ca atare, nu se poate pretinde că lipsa precizării cu privire la caracterul legii - organică sau ordinară - ar fi de natură să afecteze calitatea acesteia, cu toate componentele sale, respectiv accesibilitate, claritate, precizie şi previzibilitate, astfel cum acestea au fost conturate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.20. Cu acelaşi prilej, Curtea a respins şi critica referitoare la pretinsa nesocotire a dreptului cetăţenilor de acces la informaţiile de interes public, drept consacrat de art. 31 din Legea fundamentală, arătând că „acesta este pe deplin asigurat prin mijloace lesne utilizabile".21. Întrucât în cauză nu au intervenit elemente noi, care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia Deciziei nr. 445 din 16 septembrie 2014 îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.22. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristian-Alexandru Anghel în Dosarul nr. 27.930/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 13 iunie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea