Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.409 din 03.05.2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 498 din 19 iulie 2012

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Giurgiu - Secţia civilă în Dosarul nr. 212/122/2011 şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 683D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 857D/2011, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de aceeaşi instanţă de judecată în Dosarul nr. 2.507/122/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 683D/2011 şi nr. 857D/2011, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării dosarelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 857D/2011 la Dosarul nr. 683D/2011, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 8 martie 2011, pronunţate în dosarele nr. 212/122/2011 şi nr. 2.507/122/2010, Tribunalul Giurgiu - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.Excepţia a fost ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, cu prilejul soluţionării unor cauze având ca obiect drepturi de asigurări sociale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 sunt discriminatorii. În acest sens, arată că atât potrivit legislaţiei anterioare anului 2001, când Legea nr. 19/2000 a intrat în vigoare, cât şi celei ulterioare acestei date, contribuţiile la asigurările sociale s-au calculat prin raportare la câştigul brut lunar realizat de salariaţi. În mod corespunzător, dispoziţiile art. 96 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 prevedeau că stagiile efectuate ulterior datei de 1 aprilie 2001 dădeau dreptul la stabilirea punctajului prin raportare la câştigul salarial brut, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale. Textul de lege criticat stabileşte însă că, pentru stagiile efectuate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, nu pot fi utilizate la calculul punctajelor acele venituri care nu au caracter permanent. Or, în situaţia în care s-a contribuit în acelaşi mod, asiguraţii, indiferent de perioada în care au realizat aceste stagii, ar trebui să beneficieze de criterii identice pentru determinarea punctajului lunar şi anual ce stă la baza stabilirii pensiei, în raport cu principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, menţionează deciziile nr. 105/2005, nr. 356/2004, nr. 861/2006, nr. 1.140/2007 şi nr. 656/2009.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În sprijinul acestei opinii invocă considerentele reţinute în Decizia nr. 656/2009 a Curţii Constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, dispoziţii potrivit cărora „La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare.“Tribunalul Giurgiu - Secţia civilă consideră că excepţiile de lege criticate sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că soluţia legislativă criticată de Tribunalul Giurgiu - Secţia civilă a mai constituit obiect al analizei de constituţionalitate în raport cu acelaşi text constituţional şi critici identice celor invocate în prezenta cauză. Astfel, analizând reglementarea anterioară Legii nr. 263/2010, respectiv pe cea a dispoziţiilor art. 264 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, dispoziţii care aveau o redactare identică celor care fac obiectul prezentei cauze, Curtea, prin Decizia nr. 356 din 23 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.015 din 3 noiembrie 2004, a reţinut că „art. 47 alin. (2) din Constituţie, republicată, consacră dreptul la pensie pentru toţi cetăţenii, în condiţiile prevăzute de lege. Astfel, condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru beneficiul efectiv al dreptului la pensie, criteriile de acordare a pensiei şi modul de calcul al cuantumului acesteia, ca şi toate celelalte norme de drept substanţial ori de procedură privind funcţionarea sistemului public de asigurări sociale trebuie reglementate prin lege. Legiuitorul are, în consecinţă, competenţa exclusivă şi opţiunea liberă pentru stabilirea veniturilor în raport cu care se datorează contribuţia la fondul asigurărilor sociale şi în raport cu care se calculează cuantumul pensiilor şi al altor ajutoare sociale. În această privinţă Constituţia nu dispune.Curtea observă că dispoziţiile art. 164 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică, fără nicio distincţie sau excepţie, tuturor persoanelor care, cu prilejul stabilirii drepturilor de pensie, solicită luarea în calcul, pe lângă salariul realizat în diferite perioade de timp, şi a sporurilor primite.“Curtea reţine că cele constatate prin decizia mai sus amintită răspund criticilor invocate în prezenta cauză, impunându-se o soluţie identică celei reţinute prin Decizia nr. 356/2004.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Giurgiu - Secţia civilă în dosarele nr. 212/122/2011 şi nr. 2.507/122/2010.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 mai 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 409/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 409 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 409/2012
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu