Decizia Nr.407 din 03.07.2014

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 194 şi art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Teodora Gh. Pavăl, prin mandatar Marcel Savin, în Dosarul nr. 5.533/314/2013/a1 al Judecătoriei Suceava şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 114D/2014.2. La apelul nominal se constată lipsa părţii, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi menţinerea jurisprudenţei Curţii în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 4 februarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 5.533/314/2013/a1, Judecătoria Suceava a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 194 şi art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Teodora Gh. Pavăl, prin mandatar Marcel Savin, într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de reexaminare a unei încheieri prin care a fost anulată cererea de chemare în judecată având ca obiect reziliere contract.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât termenul de 10 zile este un termen scurt, reclamantul neavând posibilitatea să-şi spună poziţia referitor la cererea formală a instanţei, fiind discriminat în raport cu celelalte părţi care nu sunt afectate de termenul de 10 zile. Astfel, reclamantul se află în imposibilitatea absolută de a indica elementele enumerate de art. 194 din Codul de procedură civilă, ceea ce contravine art. 21 din Constituţie, cu consecinţa restrângerii accesului la justiţie deschis unui justiţiabil într-o asemenea manieră încât dreptul este atins în însăşi substanţa lui. A mai arătat că elementele cerute de art. 194-200 alin. (2) din Codul de procedură civilă impun un formalism excesiv, aducând atingere accesului liber la justiţie, iar sancţiunea anulării cererii îl lipseşte pe reclamant de posibilitatea de a i se examina pe fond pretenţia. Mai susţine că, de multe ori, când cererea este afectată de un termen de prescripţie, acesta se pierde prin aplicarea sancţiunii nulităţii cererii corelativ cu pierderea taxelor, ceea ce încalcă art. 21 şi art. 24 alin. (1) din Constituţie.6. Judecătoria Suceava apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece procedura prevăzută de dispoziţiile legale criticate reprezintă opţiunea legiuitorului şi are drept scop remedierea unor lipsuri ale acţiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă. Legiuitorul a dorit disciplinarea părţilor dintr-un proces şi, în acest fel, respectarea principiului celerităţii şi a dreptului la un proces echitabil. Procedura criticată nu este de natură să afecteze însăşi substanţa dreptului protejat, având în vedere că este însoţită de garanţia conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare prevăzută de art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Instanţa de judecată se pronunţă asupra unei probleme care priveşte exclusiv buna administrare a justiţiei.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.8. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În sensul constituţionalităţii prevederilor legale criticate menţionează jurisprudenţa Curţii în materie, respectiv Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013 şi Decizia nr. 31 din 21 ianuarie 2014.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 194 şi art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul cuprins:

– Art. 194: Cuprinsul cererii de chemare în judecatăCererea de chemare în judecată va cuprinde: a)numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoane juridice, denumirea şi sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde şi codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar ale reclamantului, precum şi ale pârâtului, dacă părţile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant. Dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile. Dacă reclamantul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul; b)numele, prenumele şi calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia şi sediul profesional. Dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile în mod corespunzător. Dovada calităţii de reprezentant, în forma prevăzută la art. 151, se va alătura cererii; c)obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare. Pentru imobile, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 104. Pentru identificarea imobilelor se vor arăta localitatea şi judeţul, strada şi numărul, iar în lipsă, vecinătăţile, etajul şi apartamentul, precum şi, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară şi numărul cadastral sau topografic, după caz. La cererea de chemare în judecată se va anexa extrasul de carte funciară, cu arătarea titularului înscris în cartea funciară, eliberat de biroul de cadastru şi publicitate imobiliară în raza căruia este situat imobilul, iar în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciară, se va anexa un certificat emis de acelaşi birou, care atestă acest fapt; d)arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea; e)arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 150. Când reclamantul doreşte să îşi dovedească cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin interogatoriul pârâtului, va cere înfăţişarea în persoană a acestuia, dacă pârâtul este o persoană fizică. În cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi ataşat cererii de chemare în judecată. Când se va cere dovada cu martori, se vor arăta numele, prenumele şi adresa martorilor, dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II-a fiind aplicabile în mod corespunzător; f)semnătura.

– Art. 200 alin. (2): „Când cererea nu îndeplineşte aceste cerinţe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancţiune obligaţia de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 202 alin. (3).“12. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale prezentate încalcă prevederile din Constituţie ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 24 privind dreptul la apărare. De asemenea, invocă şi art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate, se reţine şi invocarea art. 53 din Constituţie privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea Constituţională reţine că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, în acest sens fiind Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2014, Decizia nr. 31 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 14 februarie 2014, Decizia nr. 26 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 4 aprilie 2014, sau Decizia nr. 66 din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 17 aprilie 2014. 14. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că procedura prevăzută de art. 200 din Codul de procedură civilă are drept scop remedierea unor lipsuri ale acţiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă. Legiuitorul a dorit disciplinarea părţilor din proces şi, în acest fel, respectarea principiului celerităţii şi a dreptului la un proces echitabil. O astfel de procedură nu este de natură să afecteze însăşi esenţa dreptului protejat, având în vedere că este însoţită şi de garanţia conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare prevăzută de art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Mai mult, instanţa de judecată se pronunţă asupra unei probleme care priveşte exclusiv buna administrare a justiţiei. Atât timp cât procedura criticată nu priveşte însăşi judecarea pe fond a cererii introductive, dispoziţiile criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se referă la fondul cauzelor, respectiv la drepturile civile, cum prevede art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci numai la aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părţilor (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013). Totodată, prin Decizia nr. 31 din 21 ianuarie 2014, Curtea a reţinut că procedura regularizării cererii introductive are rolul de a degreva instanţele de judecată de cereri incomplete, fiind de natură a pregăti judecata sub toate aspectele sale. Prin această procedură se realizează şi o protecţie a pârâtului, căruia i se comunică o cerere de chemare în judecată completă, faţă de care va putea formula apărări prin întâmpinare. Spre deosebire de reglementarea art. 200 din actualul cod de procedură civilă, vechea reglementare din Codul de procedură civilă din 1865 presupunea, în vederea remedierii cererilor incomplete, acordarea de noi termene, care, de cele mai multe ori, conduceau la prelungirea procesului, afectându-se astfel termenul optim şi previzibil. Totodată, atrăgea angajarea de noi cheltuieli atât ale părţilor, cât şi din partea instanţei. Procedura regularizării cererii introductive se întemeiază şi pe soluţia de principiu consacrată de art. 14 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit căreia părţile trebuie să îşi facă cunoscute reciproc şi în timp util, direct sau prin intermediul instanţei, după caz, motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările, precum şi mijloacele de probă de care înţeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să îşi poată organiza apărarea. 15. Distinct de cele arătate, prin Decizia nr. 670 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 16 iunie 2011, Curtea a statuat că principiul accesului liber la justiţie implică şi adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, care să cuprindă cu precizie condiţiile şi termenele în care justiţiabilii îşi pot exercita drepturile lor procesuale. 16. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 16 din Constituţie referitor la egalitatea în faţa legii, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate se aplică în aceeaşi măsură persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică, neputându-se reţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale menţionate. 17. De asemenea, Curtea a considerat că, prin comunicarea reclamantului de către instanţă a lipsurilor cererii introductive, judecătorul îşi manifestă rolul activ în asigurarea accesului efectiv la justiţie al titularului cererii, instanţa nerestituind cererea de chemare în judecată, ci doar pune în vedere reclamantului să completeze lipsurile în termenul prevăzut de lege. Instanţa, potrivit art. 200 alin. (1) din Codul de procedură civilă, face aprecieri formale referitoare la întocmirea cererii de chemare în judecată, care trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de lege. 18. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 194 şi 197 din Codul de procedură civilă, Curtea, prin Decizia nr. 66 din 11 februarie 2014, a constatat că acestea instituie condiţii de formă ale cererii de chemare în judecată, reglementând cuprinsul acesteia (art. 194), precum şi cerinţa timbrării acesteia (art. 197). Astfel, cerinţele reglementate prin art. 194-197 din Codul de procedură civilă au rolul de a identifica părţile, de a asigura drepturile substanţiale şi procedurale ale acestora, celeritatea procedurii, administrarea suficientă a probelor şi evitarea abuzului de drept. 19. În ceea ce priveşte aspectele privind îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 194 şi 197 din Codul de procedură civilă şi care pot conduce la anularea cererii de chemare în judecată, Curtea a reţinut că aceste susţineri privesc interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele de judecată, singurele competente să aprecieze, în concret, în ce măsură anumite lipsuri ale cererii de chemare în judecată (cum ar fi neindicarea codului numeric personal, sau, după caz, a contului bancar al părţilor, „în măsura în care acestea sunt cunoscute“, astfel cum precizează în mod expres art. 194 din Codul de procedură civilă) au o suficientă gravitate, în sensul imposibilităţii complinirii acestora din actele depuse la dosar, pentru a justifica anularea cererii în procedura regularizării. 20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Teodora Gh. Pavăl, prin mandatar Marcel Savin, în Dosarul nr. 5.533/314/2013/a1 al Judecătoriei Suceava şi constată că dispoziţiile art. 194 şi art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Suceava şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 3 iulie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Andreea Costin