Decizia Nr.406 din 28.05.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 771 alin. (3) şi alin. (6) tezele a III-a şi a IV-a din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 518 din 13 iulie 2015

Augustin Zegrean	- preşedinte
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Andreea Costin	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77¹ alin. (3) şi (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Rodica Dorina Racota în Dosarul nr. 2.107/109/2014 al Tribunalului Argeş - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.284D/2014.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77¹ alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. În acest sens arată că legiuitorul este îndreptăţit să stabilească impozite pentru a alimenta în mod constant şi ritmic bugetul de stat, însă trebuie să se manifeste o deosebită atenţie atunci când se reglementează în această materie. Legea, prin dispoziţia criticată, responsabilizează moştenitorii pentru a finaliza procedurile succesorale într-un timp rezonabil pentru a nu se menţine ad aeternum o situaţie de incertitudine juridică. Mai precizează că reglementarea legală se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei, fără discriminări. Menţionează că, în situaţia în care contribuabilul nu este responsabil de întârzierea respectivă, instanţa, desigur, poate să constate acest lucru şi să anuleze decizia de impunere. Mai invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 940 din 6 iulie 2010. În ceea ce priveşte excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 77¹ alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pune concluzii de respingere ca inadmisibilă, apreciind că acest text legal nu are legătură cu soluţionarea cauzei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 12 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.107/109/2014, Tribunalul Argeş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77¹ alin. (3) şi (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Rodica Dorina Racota într-o cauză având ca obiect anularea unei decizii de impunere anuală pentru veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate instituie o discriminare între dobânditorii drepturilor respective prin moştenire, în funcţie de modalitatea de dezbatere a succesiunii, pe cale notarială sau prin hotărâre judecătorească, motiv pentru care aşezarea sarcinilor fiscale nu este justă. Arată că obligaţia de plată a impozitului nu depinde de diligenţa moştenitorului dobânditor al drepturilor reale imobiliare, ci de existenţa sau inexistenţa unor contestaţii formulate de alte persoane cu privire la calitatea sa ori la drepturile respective. Or, nu este justă stabilirea unui sistem de impunere prin care să se stabilească impozite în sarcina unor contribuabili, în condiţiile în care naşterea obligaţiei de plată a impozitului respectiv să depindă de voinţa unor terţi.6. Tribunalul Argeş - Secţia civilă, referitor la art. 77¹ alin. (3) din Codul fiscal, apreciază că se creează o inegalitate în privinţa subiecţilor ce datorează impozitul prevăzut de lege, în măsura în care nerespectarea termenului de 2 ani de la data decesului autorului succesiunii nu îi este imputabil contribuabilului. Este cunoscut faptul că procedura judecătorească este de mai lungă durată decât cea notarială (de regulă amiabilă), tocmai datorită caracterului litigios al conflictului dintre potenţialii moştenitori care, în instanţă, sunt obligaţi să procedeze la administrarea de probatoriu în dovedirea calităţii lor şi a masei de împărţit. Pe de altă parte, împrejurarea că potenţialii moştenitori apelează la instanţă în vederea soluţionării diferendului dintre ei nu le poate fi imputabilă acestora, în respectarea principiului accesului la instanţă. În ceea ce priveşte art. 77¹ alin. (6) din Codul fiscal, instanţa apreciază că nu se încalcă Legea fundamentală. Dispoziţia legală criticată se referă la o modalitate de calcul şi încasare a impozitului, aceeaşi pentru toţi contribuabilii, însă cu raportare la situaţii diferite.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl reprezintă art. 77¹ alin. (3) şi (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. În realitate, din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că obiect al acesteia îl reprezintă art. 77¹ alin. (3) şi alin. (6) tezele a III-a şi a IV-a din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, texte de lege care au următorul cuprins:

– Art. 77¹ alin. (3): „(3) Pentru transmisiunea dreptului de proprietate şi a dezmembrămintelor acestuia cu titlul de moştenire nu se datorează impozitul prevăzut la alin. (1), dacă succesiunea este dezbătută şi finalizată în termen de 2 ani de la data decesului autorului succesiunii. În cazul nefinalizării procedurii succesorale în termenul prevăzut mai sus, moştenitorii datorează un impozit de 1% calculat la valoarea masei succesorale.“;

– Art. 77¹ alin. (6) tezele a III-a şi a IV-a: „(6) Impozitul prevăzut la alin. (1) şi (3) se va calcula şi se va încasa de notarul public înainte de autentificarea actului sau, după caz, întocmirea încheierii de finalizare a succesiunii. Impozitul calculat şi încasat se virează până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut. În cazul în care transferul dreptului de proprietate sau al dezmembrămintelor acestuia, pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (3), se realizează prin hotărâre judecătorească sau prin altă procedură, impozitul prevăzut la alin. (1) şi (3) se calculează şi se încasează de către organul fiscal competent. Instanţele judecătoreşti care pronunţă hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile comunică organului fiscal competent hotărârea şi documentaţia aferentă în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii. Pentru alte proceduri decât cea notarială sau judecătorească contribuabilul are obligaţia de a declara venitul obţinut în maximum 10 zile de la data transferului, la organul fiscal competent, în vederea calculării impozitului. Pentru înscrierea drepturilor dobândite în baza actelor autentificate de notarii publici ori a certificatelor de moştenitor sau, după caz, a hotărârilor judecătoreşti şi a altor documente în celelalte cazuri, registratorii de la birourile de carte funciară vor verifica îndeplinirea obligaţiei de plată a impozitului prevăzut la alin. (1) şi (3) şi, în cazul în care nu se va face dovada achitării acestui impozit, vor respinge cererea de înscriere până la plata impozitului.“.11. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi art. 56 alin. (2) privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor legale criticate, reprezintă tranzacţie imobiliară impozabilă şi transferurile realizate prin moştenire, inclusiv prin intermediul unor acte juridice mortis causa dacă dezbaterea şi finalizarea succesiunii nu s-au făcut în termen de 2 ani de la data decesului lui de cuius. Curtea are în vedere faptul că finalizarea procedurii succesorale are loc la data întocmirii încheierii de finalizare a succesiunii sau, eventual, la data întocmirii încheierii suplimentare de finalizare a succesiunii, astfel cum rezultă şi din pct. 151⁴ din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, astfel cum au fost modificate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.195/2007 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 19 octombrie 2007.13. Cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 77¹ alin. (3) din Codul fiscal, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 940 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 28 iulie 2010, prilej cu care a stabilit că „fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni“. Stabilirea prin lege a unui impozit trebuie să respecte cel puţin patru criterii: echitate, proporţionalitate, rezonabilitate şi nediscriminare. Întrunirea cumulativă a acestor patru criterii legitimează din punct de vedere constituţional stabilirea unui impozit. Printr-o atare conduită legiuitorul respectă întru totul dispoziţiile art. 56 şi 139 din Constituţie, fără a afecta alte drepturi şi libertăţi fundamentale. În schimb, nerespectarea acestor criterii cu valoare constituţională duce implicit la încălcarea dreptului fundamental aplicabil în cauză.14. Curtea a mai observat că, potrivit art. 644 din Codul civil din 1864 (art. 557 din Codul civil), proprietatea bunurilor se dobândeşte şi se transmite, printre altele, şi prin succesiune; transmiterea moştenirii operează în virtutea legii din momentul deschiderii moştenirii. Dezbaterea succesiunii este o operaţiune juridică ce intervine, desigur, ulterior deschiderii acesteia, moştenitorii putând dezbate succesiunea oricând după acest moment. Prin urmare, Curtea a constatat că legea responsabilizează moştenitorii pentru a finaliza procedurile succesorale într-un timp rezonabil, pentru a nu se menţine ad aeternum o situaţie de incertitudine juridică, dând astfel efect şi prevederilor art. 644 şi următoarelor din Codul civil. 15. Astfel, Curtea reţine că instituirea de către legiuitor, prin textul de lege criticat, a unei excepţii de la plata impozitului datorat la transferul dreptului de proprietate nu constituie un privilegiu sau o atingere adusă principiului constituţional al egalităţii în drepturi. Legiuitorul are competenţa constituţională, potrivit art. 139 din Legea fundamentală, de a stabili condiţiile în care se acordă unele scutiri sau facilităţi de la obligaţia de plată a impozitelor, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului egalităţii în drepturi. Raţiunea instituirii unui tratament juridic diferit, respectiv scutirea de la obligaţia de plată a impozitelor, are în vedere securitatea raporturilor juridice civile şi eliminarea incertitudinilor privind dreptul de proprietate asupra imobilelor. De aceea, moştenitorii care dezbat succesiunea în termen de 2 ani nu se află în aceeaşi situaţie cu cei pentru care procedura succesorală se finalizează după acest termen, indiferent dacă se finalizează prin hotărâre judecătorească sau prin încheiere de finalizare a succesiunii. 16. Plata impozitelor şi a taxelor reprezintă o obligaţie a cetăţenilor şi nu un drept, cetăţenii având obligaţia să contribuie prin impozite şi taxe la cheltuielile publice, potrivit art. 56 din Constituţie.17. Aşa fiind, nu se poate considera că prin textul de lege criticat ar fi fost lezate prevederile art. 16 din Constituţie referitoare la egalitatea în drepturi.18. Referitor la critica adusă alin. (6) tezele a III-a şi a IV-a ale art. 77¹ din Codul fiscal, Curtea observă că această dispoziţie legală stabileşte competenţa organului fiscal de a calcula şi încasa impozitul datorat la transferul dreptului de proprietate şi a dezmembrămintelor acestuia cu titlu de moştenire, fără ca modalitatea de reglementare să fie discriminatorie în privinţa contribuabililor.19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Rodica Dorina Racota în Dosarul nr. 2.107/109/2014 al Tribunalului Argeş - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 77¹ alin. (3) şi alin. (6) tezele a III-a şi a IVa din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Argeş - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 mai 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Andreea Costin