DECIZIE   Nr. 406 din 24 martie 2009

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 207 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 262 din 22 aprilie 2009

Ioan Vida                             - preşedinte

Nicolae Cochinescu            -judecător

Aspazia Cojocaru                -judecător

Acsinte Gaspar                   -judecător

Petre Lăzăroiu                     -judecător

Ion Predescu                       -judecător

Puskas Valentin Zoltan       -judecător

Augustin Zegrean                -judecător

Carmen-Cătălina Gliga       - procuror

Benke Karoly                      - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Asociaţia Familială Petcu Anton din Tulcea în Dosarul nr. 2.914/327/2008 al Tribunalului Tulcea - Secţia civilă, comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Incheierea din 13 noiembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 2.914/327/2008, Tribunalul Tulcea - Secţia civilă, comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Asociaţia Familială Petcu Anton din Tulcea într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei împotriva unui act administrativ fiscal.

In motivarea excepţiei se arată că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care este aplicabilă sancţiunea decăderii din dreptul de a contesta actul administrativ fiscal la organul fiscal competent în situaţia în care contestaţia este depusă direct la instanţa de judecată şi astfel se depăşeşte termenul de 30 de zile în care se poate formula contestaţie la organul competent. Se apreciază că într-o asemenea ipoteză trebuie să se aplice principiul efectului util, iar contestaţia depusă să fie trimisă, în vederea soluţionării sale, la autoritatea emitentă. Se mai susţine că o asemenea contestaţie trebuie interpretată în sensul de a produce efecte, şi nu în sensul de a nu produce niciunul. Se consideră că sancţiunea decăderii este una prea drastică. In caz contrar, se ajunge la situaţia ca o contestaţie formulată în termen la o instanţă judecătorească să fie respinsă, întrucât nu a fost depusă la organul competent, iar actul administrativ fiscal devine definitiv.

Tribunalul Tulcea - Secţia civilă, comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, invocând în acest sens considerente care au stat la baza unor decizii ale Curţii Constituţionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, care au următorul cuprins:

„(1) Contestaţia se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancţiunea decăderii."

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată următoarele:

Prin Decizia nr. 927 din 18 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 23 noiembrie 2007, Decizia nr. 382 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2007, şi Decizia nr. 687 din 12 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 25 iulie 2008, s-a stabilit că dispoziţiile art. 205 alin. (1) din Codul de procedură fiscală prevăd un drept al contribuabilului de a contesta temeinicia unui act administrativ fiscal, de cele mai multe ori sub aspectul existenţei şi întinderii obligaţiei fiscale. Curtea a reţinut că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicţional nu îngrădeşte dreptul de acces liber la justiţie, atât timp cât decizia organului administrativ poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti.

Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţiile şi considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea reţine că sancţiunea decăderii de la exercitarea dreptului de a contesta actul administrativ fiscal este una firească. Decăderea este o sancţiune de drept procesual pentru lipsa de diligentă a celui care nu îşi exercită la timp dreptul de contestare sau şi-a exercitat dreptul cu nerespectarea prevederilor legale. Prin urmare, raportată la neexercitarea dreptului de contestare prevăzut de art. 205 şi următoarele din Codul de procedură fiscală sancţiunea decăderii este una proporţională, disuasivă şi justă. In aceste condiţii, nu se poate reţine încălcarea art. 21 din Constituţie.

Obiterdictum, se constată că această contestaţie nu poate fi calificată ca o simplă petiţie în sensul prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, astfel încât instanţei de judecată nu îi incumbă obligaţia de a face aplicarea ordonanţei amintite, în sensul de a trimite la organul competent petiţia greşit îndreptată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Asociaţia Familială Petcu Anton din Tulcea în Dosarul nr. 2.914/327/2008 al Tribunalului Tulcea - Secţia civilă, comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 martie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Benke Karoly