Decizia Nr.400 din 03.07.2014

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (1)-(7) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Asociaţia pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S. - S.A. din Târgu Secuiesc în Dosarul nr. 2.114/119/2013/a1 al Tribunalului Covasna - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 865D/2013.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosar, autorul excepţiei, prin preşedintele Consiliului director, a depus concluzii scrise prin care solicită admiterea excepţiei, precum şi mai multe acte în sprijinul concluziilor scrise.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 12 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.114/119/2013/a1, Tribunalul Covasna - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 200 alin. (1)-(7) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată de reclamantul Asociaţia pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S. - S.A. din Târgu Secuiesc într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de reexaminare a încheierii prin care a fost anulată cererea de chemare în judecată introdusă de autorul excepţiei.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că prevederile art. 200 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică îndeplinirea cerinţelor cuprinse în art. 194-197 din acelaşi act normativ, aduc atingere accesului liber la justiţie şi dreptului de proprietate privată, deoarece o parte dintre aceste cerinţe pot fi realizate doar în cursul cercetării procesului, ca etapă a judecăţii. Unele cerinţe cuprinse în art. 194 din Codul de procedură civilă, cum ar fi dovada cu martori sau interogatoriul pârâtului, nu sunt necesare în toate procesele. În aplicarea prevederilor art. 200 din Codul de procedură civilă instanţa poate să învedereze reclamantului lipsa anumitor cerinţe în formularea cererii de chemare în judecată, cerinţe ce nu au legătură cu natura cauzei, ceea ce aduce atingere dreptului său de acces liber la justiţie.7. De asemenea, calificarea juridică a situaţiei de fapt relevată prin probele administrate aparţine instanţei de judecată, care nu este obligată să reţină motivele de drept învederate de parte. Aceasta, deoarece partea are numai dreptul de a-şi apăra interesele, iar în condiţiile în care nu beneficiază de pregătire juridică, nu poate fi obligată la interpretarea juridică a dispoziţiilor legale. Totodată, anumite acţiuni şi cereri sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru, or, pentru a valorifica acest drept, este necesară calificarea de către instanţa de judecată a acţiunii introduse, calificare ce trebuie pusă în discuţia părţilor. Autorul apreciază că îndeplinirea cerinţelor art. 196 din Codul de procedură civilă, coroborate cu rolul activ al instanţei de judecată, constituie elemente suficiente pentru a trece la judecarea cauzei.8. Tribunalul Covasna - Secţia civilă îşi exprimă opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, prin adoptarea textului de lege criticat legiuitorul a urmărit impunerea unei discipline procesuale semnificativ mai mare decât practica uzuală sub imperiul Codului de procedură civilă din 1865. Aşa fiind, nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia anumite elemente ale cererii ar avea caracter facultativ pentru reclamant. Cerinţele impuse prin art. 200 din Codul de procedură civilă au ca scop buna desfăşurare a judecăţii într-un termen optim şi previzibil, iar acestea sunt incompatibile cu tergiversarea soluţionării cauzei prin acordarea unor termene repetate pentru a se face precizările pe care reclamantul era obligat să le facă prin cererea de chemare în judecată. Totodată, respectarea acestora permite pârâtului să îşi pregătească apărarea cunoscând obiectul cererii de chemare în judecată, motivele pe care se întemeiază şi probele care urmează să fie solicitate. Textul de lege criticat nu aduce atingere accesului liber la justiţie, ci, dimpotrivă, creează posibilitatea ca la primul termen de judecată acordat în cauză o cerere completă să poată fi soluţionată.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise şi actele depuse de autorul excepţiei, prin preşedintele Consiliului director, precum şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat şi reţinut în încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 200 alin. (1)-(7) din Codul de procedură civilă. În realitate, din analiza excepţiei de neconstituţionalitate formulate se observă că autorul critică numai ipoteza normativă a art. 200 alin. (1)-(3) din Codul de procedură civilă, care are următorul cuprins: Articolul 200Verificarea cererii şi regularizarea acesteia: „(1) Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197.(2) Când cererea nu îndeplineşte aceste cerinţe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancţiune obligaţia de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 202 alin. (3).(3) Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.“13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată din Constituţie. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prin deciziile nr. 479 din 21 noiembrie 2013, nr. 31 din 21 ianuarie 2014 şi nr. 66 din 11 februarie 2014 publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2014, nr. 112 din 14 februarie 2014 şi nr. 286 din 17 aprilie 2014, a reţinut, în esenţă, că prin adoptarea textelor de lege criticate legiuitorul a dorit asigurarea unei discipline procesuale în scopul respectării principiului celerităţii şi a dreptului la un proces echitabil. O astfel de procedură nu este de natură să afecteze însăşi esenţa dreptului protejat, având în vedere că este însoţită şi de garanţia conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare prevăzut de art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă. 15. De asemenea, procedura regularizării cererii introductive se întemeiază şi pe soluţia de principiu consacrată de art. 14 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit căreia părţile trebuie să îşi facă cunoscute reciproc şi în timp util, direct sau prin intermediul instanţei, după caz, motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările, precum şi mijloacele de probă de care înţeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să îşi poată organiza apărarea. 16. Spre deosebire de reglementarea art. 200 din actualul Cod de procedură civilă, vechea reglementare, din Codul de procedură civilă din 1865, presupunea, în vederea remedierii cererilor incomplete, acordarea de noi termene, care, de cele mai multe ori, conduceau la prelungirea procesului, afectându-se astfel termenul optim şi previzibil. Faţă de vechea reglementare, unde sancţiunea consta în suspendarea judecăţii potrivit art. 114 din Codul de procedură civilă din 1865, actuala reglementare prevede sancţiunea anulării cererii introductive, cu consecinţa dezînvestirii completului de judecată de cererea informă, procedura regularizării cererii introductive fiind o procedură obligatorie. 17. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii (spre exemplu, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994), stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului la acces liber la justiţie. Mai mult, s-a statuat în jurisprudenţa citată că liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie. 18. De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, s-a arătat că accesul liber la justiţie implică prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului. 19. Astfel, instituirea unor condiţii formale ale cererii de chemare în judecată nu poate fi considerată de plano drept o negare a efectivităţii dreptului de acces la justiţie, ci aceasta constituie o expresie a obligativităţii exercitării drepturilor şi libertăţilor cu bună-credinţă, în limitele instituite de lege. Mai mult, nerespectarea condiţiilor prescrise pentru conformitatea cererii introductive de instanţă nu atrage în mod necondiţionat anularea actului procedural, existând posibilitatea modificării sau completării acestuia în termenul stabilit de instanţă. Prevederile art. 200 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă dispun asupra necesităţii comunicării în scris către reclamant a lipsurilor constatate în legătură cu cererea de chemare în judecată, cu menţiunea regularizării acestora în termenul stabilit, reprezentând o concretizare a principiului rolului activ al judecătorului, tocmai în vederea asigurării accesului efectiv la justiţie al titularului cererii. Mai mult, în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii de anulare, împotriva acesteia se poate face cerere de reexaminare, solicitând motivat revenirea asupra măsurii anulării. Atât reglementarea cererii de reexaminare, sub forma unei căi de atac împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, precum şi faptul că aceasta se soluţionează de un complet diferit de cel care a dispus măsura anulării, cu citarea reclamantului, reprezintă garanţii procesuale, care au drept scop evitarea anulării actului de procedură, în măsura în care a fost legal întocmit. De asemenea, procedura regularizării cererii de chemare în judecată este justificată prin prisma finalităţii legitime urmărite de către legiuitor, şi anume fixarea corectă a cadrului procesual, în vederea evitării acordării de noi termene de judecată pentru complinirea lipsurilor, ceea ce conduce atât la asigurarea dreptului de apărare al pârâtului, aflat în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la obiectul cererii, motivele invocate şi probele solicitate, precum şi la asigurarea celerităţii procesului, permiţând astfel o bună desfăşurare a judecăţii într-un termen optim şi previzibil, în sensul art. 6 din Codul de procedură civilă, element component al termenului rezonabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie. 20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 21. Distinct de cele reţinute în jurisprudenţa sa, în prezenta cauză Curtea observă că o primă critică se referă la faptul că proba cu martori şi interogatoriul pârâtului nu sunt necesare în toate procesele, or, în opinia autorului excepţiei, solicitarea acestor probe ar fi obligatorie în toate procesele potrivit art. 194 lit. e) din Codul de procedură civilă, în caz contrar cererea urmând a fi anulată în condiţiile art. 200 alin. (1)-(3) din cod. Din această perspectivă ar fi încălcat accesul său la justiţie. Din examinarea art. 194 lit. e) teza întâi din Codul de procedură civilă, Curtea observă că este obligatorie arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Celelalte teze cuprinse în art. 194 lit. e) din cod au în vedere situaţiile în care reclamantul doreşte administrarea probelor indicate de text, fără a institui obligaţia administrării tuturor probelor reglementate în Codul de procedură civilă, în toate procesele, ştiut fiind că aprecierea asupra necesităţii administrării unei anumite probe, în etapa formulării cererii de chemare în judecată, revine reclamantului. 22. Ce-a de-a doua critică o reprezintă susţinerea potrivit căreia accesul liber la justiţie al unei persoane care nu are studii juridice este încălcat prin obligaţia ce-i incumbă acesteia de a indica în cuprinsul cererii de chemare în judecată motivele de drept pe care aceasta se întemeiază, potrivit art. 194 lit. d) teza a doua din Codul de procedură civilă, sub sancţiunea anulării cererii. Această sancţiune operează în cazul în care aceste motive de drept lipsesc, iar în termen de 10 zile de la primirea comunicării ce învederează lipsa lor nu se face această completare, potrivit art. 200 alin. (1)-(3) din Codul de procedură civilă. Referitor la această critică, Curtea constată că, potrivit prevederilor art. 194 lit. d) teza a doua din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată va cuprinde arătarea motivelor de drept pe care se întemeiază. Curtea observă că indicarea „motivelor de drept“, în accepţiunea legiuitorului, nu este sinonimă cu indicarea textelor de lege pe care se întemeiază pretenţia reclamantului. Prin urmare, expunerea situaţiei de fapt cu claritate dă posibilitatea judecătorului de a identifica motivele de drept, în exercitarea rolului său activ. Astfel, judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire, obligat fiind, în cursul procesului, să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă, potrivit art. 22 alin. (4) din Codul de procedură civilă. 23. Cu privire la critica referitoare la timbrarea cererii, judecătorul trebuie să facă o interpretare coroborată a art. 197 din Cod cu prevederile art. 33 alin. (2) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, potrivit cărora: „Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.“ 24. În final, Curtea observă că autorul invocă şi încălcarea dreptului său de proprietate, fără a arăta însă în ce constă relaţia de contrarietate existentă între textul de lege criticat şi principiul constituţional invocat, astfel încât critica sa urmează a fi respinsă, Curtea neputându-se substitui acestuia în ceea ce priveşte motivarea excepţiei. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Asociaţia pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S. - S.A. din Târgu Secuiesc în Dosarul nr. 2.114/119/2013/a1 al Tribunalului Covasna - Secţia civilă şi constată că prevederile art. 200 alin. (1)-(3) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Covasna - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 3 iulie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu