DECIZIE Nr.
390 din 19 martie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 28 alin. 1, 2 si 3, art. 57, art.
167-169, art. 183 si art. 244 alin. 1 din Codul de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 334 din 20 mai 2009
Acsinte Gaspar - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. 1, 2 şi 3, art.57, art.
167-169, art. 183 şi art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie
ridicată de Emil Balaure în Dosarul nr. 7.016/99/2006 al Curţii de Apel laşi -
Secţia civilă.
La apelul nominal se prezintă preşedintele Asociaţiei
de Proprietari „Vânători A-B" din laşi, Dumitru Ţigănaşu, lipsind autorul
excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul părţii prezente, care solicită respingerea excepţiei de
neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, întrucât, pe
de o parte, autorul nu îşi motivează critica, iar pe de altă parte, solicită
modificarea textelor de lege criticate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 8 octombrie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 7.016/99/2006, Curtea de Apel laşi - Secţia civilă a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 28 alin. 1, 2 şi 3, art. 57, art. 167-169, art. 183 şi art. 244 alin. 1
din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Emil Balaure.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că prin art. 28 alin. 1, 2 şi 3 din Codul de
procedură civilă se împiedică recuzarea întregii instanţe şi astfel se încalcă
dreptul constituţional la un proces echitabil. In ceea ce priveşte dispoziţiile
art. 57 din Codul de procedură civilă, autorul consideră că folosirea
cuvântului „poate" în loc de „trebuie" permite
judecătorilor ca în urma presiunilor venite pe cale ierarhică să nu extindă
acţiunea civilă împotriva pârâţilor, cu privire la care, în timpul judecăţii,
s-a stabilit că au acţionat în solidar cu pârâţii menţionaţi în acţiunea
introductivă. Aceeaşi nemulţumire o are autorul în legătură cu art. 183 din
Codul de procedură civilă, care foloseşte aceeaşi sintagmă „poate"în
loc de „trebuie", oferind posibilitatea judecătorului să nu
sesizeze parchetul pentru înscrisurile „defăimate ca false" şi să
nu suspende cauza în vederea cercetării acestor înscrisuri de către parchet.
Aceleaşi critici sunt formulate şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 244
alin. 1 din Codul de procedură civilă.
In legătură cu prevederile art. 167 din Codul de
procedură civilă, autorul consideră că sunt neconstituţionale, întrucât, deşi
stipulează că „probele nu au o valoare ierarhică, dinainte stabilită",
nu reglementează obligativitatea instanţei de a le lua în considerare.
Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă consideră excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege
criticate fiind în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 28 alin. 1, 2 şi 3, art. 57^ art. 167-169, art.
183 şi art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care au următorul
conţinut:
- Art. 28 alin. 1, 2 şi 3: „Nu se pot recuza
judecătorii, rude sau afini ai acelora care stau în judecată ca tutor, curator,
consiliu judiciar sau director al unei instituţii publice sau societăţi
comerciale, când aceştia nu au interes personal în judecarea pricinii.
Nu se pot recuza toţi judecătorii unei instanţe sau
ai unei secţii a acesteia.
Pentru aceleaşi motive de recuzare nu se poate
formula o nouă cerere împotriva aceluiaşi judecător";
- Art. 57: „Oricare din părţi poate să cheme în
judecată o altă persoană care ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi
reclamantul.
Cererea făcută de pârât se depune odată cu
întâmpinarea. Când întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel
mai târziu la prima zi de înfăţişare.
Cererea făcută de reclamant se depune cel mai târziu
până la închiderea dezbaterilor înaintea primei instanţe.
Cererea va fi motivată şi se va comunica atât celui
chemat, cât şi părţii potrivnice. La exemplarul cererii destinat celui chemat
se vor alătura copii de pe cererea de chemare în judecată, întâmpinare şi de pe
înscrisurile de la dosar.";
- Art. 167: „Dovezile se pot încuviinţa numai dacă
instanţa socoteşte că ele pot să aducă dezlegarea pricinii, afară de cazul când
ar fi primejdie ca ele să se piardă prin întârziere.
Ele vor fi administrate înainte de începerea
dezbaterilor asupra fondului.
Dovada şi dovada contrarie vor fi administrate pe
cât cu putinţă în acelaşi timp.
Când dovada cu martori a fost încuviinţată în
condiţiile art. 138, dovada contrară va fi cerută sub pedeapsa decăderii în
aceeaşi şedinţă, dacă amândouă părţile sunt de faţă.
Partea lipsă la încuviinţarea dovezii este obligată
să ceară dovada contrarie la şedinţa următoare, iar în caz de împiedicare, la
prima zi când se înfăţişează.";
-Art. 168: „Incheierea prin care se încuviinţează
dovezile va arăta faptele ce vor trebui dovedite, precum şi mijloacele de
dovadă încuviinţate pentru dovedirea lor.
Administrarea dovezilor se va face în ordinea
statornicită de instanţă.
Când o parte renunţă la dovezile ce a propus,
cealaltă parte poate să şi le însuşească.";
- Art. 169: „Administrarea probelor se face în faţa
instanţei de judecată, dacă legea nu dispune altfel.
Când administrarea dovezilor urmează să se facă în
altă localitate, ea se va îndeplini, prin delegaţie, de către o instanţă de
acelaşi grad sau chiar mai mică în grad, dacă în acea localitate nu există o
instanţă de acelaşi grad. Dacă felul dovezii îngăduie şi părţile se învoiesc,
instanţa care administrează dovada poate fi scutită de citarea părţilor";
-Art. 183: „Dacă partea care defaima înscrisul ca
fals arată pe autorul sau complicele falsului, instanţa poate suspenda judecata
pricinii, înaintând înscrisul procurorului împreună cu procesul-verbal ce se va
încheia.";
- Art. 244 alin. 1: „Instanţa poate suspenda
judecata:
1. când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în
parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte
judecăţi;
2. când s-a început urmărirea penală pentru o
infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să
se dea."
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 referitoare la
accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstitutionalitate, în ceea ce
priveşte criticile de neconstitutionalitate referitoare la dispoziţiile art.
57, art. 167-169, art. 183 şi art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă,
Curtea reţine că, în esenţă, autorul excepţiei este nemulţumit de forma de
redactare a textelor de lege criticate, scopul criticii sale fiind ca, pe calea
controlului de constituţionalitate, să le reformeze în sensul înlocuirii
sintagmei „poate" cu sintagma „trebuie". Or, examinarea
excepţiei de neconstitutionalitate cu un atare obiect, constând într-o
modificare a soluţiei legislative, excedează competenţei Curţii
Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se
pronunţă numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa
prevederile legale supuse controlului. Din această perspectivă, excepţia având
ca obiect dispoziţiile art. 57, art. 167-169, art. 183 şi art. 244 alin. 1 din
Codul de procedură civilă apare ca fiind inadmisibilă.
Referitor la critica de neconstitutionalitate a
dispoziţiilor art. 28 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că acestea
au mai făcut, în numeroase rânduri, obiect al controlului de
constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi prevederi din Legea
fundamentală ca şi în prezenta cauză, soluţia adoptată fiind de respingere a
criticilor ca neîntemeiate. Astfel, prin Decizia nr. 1.176 din 11 decembrie
2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 23
ianuarie 2008, Curtea a reţinut că instituţia recuzării în procesele judiciare
este justificată de imperativul asigurării unei judecăţi imparţiale, în care
părţile să fie protejate de posibila părtinire a judecătorului, cauzată de
legătura de rudenie sau de afinitate cu una dintre părţi ori de interesul
personal pe care îl are în soluţionarea acelei cauze sau alte asemenea
împrejurări, expres prevăzute de lege. S-a mai statuat că recuzarea nu poate fi
decât individuală, şi nu colectivă, şi ea nu poate conduce la împiedicarea
tuturor judecătorilor unei instanţe să judece procesele cu care au fost
învestiţi în condiţiile legii.
Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate
avea loc decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu
respectarea anumitor exigenţe, de natură a preveni eventualele abuzuri şi
tergiversarea soluţionării cauzelor deduse judecăţii.
Raţiunile care au stat la baza adoptării soluţiei
anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în prezent, astfel încât aceasta se
impune a fi menţinută.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de
neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 57, art. 167-169, art. 183 şi art.
244 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Emil Balaure în
Dosarul nr. 7.016/99/2006 al Curţii de Apel laşi - Secţia civilă.
2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de
neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. 1, 2 şi 3 din Codul de
procedură civilă, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al
aceleiaşi instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 martie
2009.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu