DECIZIE Nr.
383 din 19 martie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 69 alin. (1) lit. d) pct. (iv) din
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor în
Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 262 din 22 aprilie 2009
Acsinte
Gaspar - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor „art. 68 alin. (1) lit. b1)' pct. (iv) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România",
excepţie ridicată de Zeng Xiaoying în Dosarul nr. 1.034/2/2008 al Curţii de
Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită. Se prezintă domnul Ioan
Budura, interpretul autorizat de limbă chineză solicitat pentru a asigura
traducerea în cauză.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că textele de lege
criticate sunt constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 29
septembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 1.034/2/2008, Curtea de Apel
Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor „art. 68
alin. (1) lit. b1) pct. (iv) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor în România". Excepţia
a fost ridicată de Zeng Xiaoying într-o cauză având ca obiect anularea deciziei
de returnare emise de Oficiul Român pentru Imigrări.
In motivarea
excepţiei se arată că textul de lege criticat nu
îndeplineşte „criteriul de calitate prevăzut de Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în înţelesul dat de practica
jurisprudenţială a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în sensul de a fi
«suficient de accesibil şi precis încât să înlăture orice risc de arbitrariu,
astfel încât cetăţeanul să poată avea o indicare precisă asupra normelor
aplicabile într-o anumită situaţie» (cauza Silver
contra Regatului Unit, 1983)". Se susţine că se încalcă principiul neretroactivităţii legii,
întrucât noile condiţii de prelungire a dreptului de şedere, introduse prin
modificările şi completările Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002,
sunt mult mai restrictive şi nu fac nicio distincţie între solicitanţii care au
venit în România anterior acestor modificări legislative şi cei sosiţi
ulterior.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002
sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu
au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile „art. 68 alin. (1)
lit. b1) pct. (iv)
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor
în România", republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004, astfel
cum au fost modificate prin Legea nr. 56/2007, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 201
din 26 martie 2007, şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 424 din 26 [unie 2007.
In temeiul art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 55/2007 privind înfiinţarea Oficiului Român pentru Imigrări prin
reorganizarea Autorităţii pentru străini şi a Oficiului Naţional pentru
Refugiaţi, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 a fost republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 421
din 5 iunie 2008, iar după renumerotare textul criticat se regăseşte la art. 69
alin. (1) lit. d) pct. (iv) şi are următorul cuprins:
- Art. 69 alin. (1) lit. d) pct. (iv): „Alte situaţii de prelungire a dreptului de şedere temporară
(1) Străinii intraţi în România în baza unei vize de
lungă şedere, pentru alte scopuri, pot solicita prelungirea dreptului de şedere
temporară, după cum urmează: (...)
d) străinii desemnaţi ca administratori ai unei
societăţi comerciale, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: (...)
(iv) societatea comercială în cauză a realizat un
aport de capital sau transfer de tehnologie de cel puţin 50.000 euro. La
prelungirile ulterioare trebuie să facă dovada că aportul de capital s-a
concretizat în realizarea sau achiziţionarea de construcţii destinate
desfăşurării activităţilor prevăzute de Nomenclatorul Clasificării
Activităţilor din Economia Naţională sau în transfer de tehnologie."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
textul de lege criticat contravine dispoziţiilor din Constituţie cuprinse la
art. 15 alin. (2), potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu
excepţia legii penale şi contravenţionale mai favorabile, şi la art. 21 alin.
(3) care instituie dreptul părţilor la un proces echitabil. Se invocă, de
asemenea, şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care garantează dreptul la un
proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că nu se pune problema retroactivităţii legii, întrucât modificările
survenite prin Legea nr. 56/2007 au devenit operante numai de la momentul
intrării în vigoare a acesteia. Acestea nu au nicio influenţă asupra
trecutului, nereglementând situaţiile născute anterior intrării sale în
vigoare, iar organul competent va examina dacă cererea de prelungire a
dreptului de şedere temporară pe teritoriul României îndeplineşte condiţiile
cerute de legea în vigoare la momentul depunerii acesteia.
In jurisprudenţa sa, ca de exemplu în Decizia nr. 291
din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 18 august 2004, Curtea a
statuat că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o
stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în
viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi,
pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze
supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul
următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.
De altfel, Curtea observă că, de la momentul intrării
în vigoare a Legii nr. 56/2007, care a introdus condiţia suplimentară referitoare la aportul de
capital, până la momentul la care autoarea excepţiei a introdus o nouă cerere
de prelungire a dreptului de şedere temporară pe teritoriul României, s-a scurs
un interval de timp suficient de lung în care aceasta putea să depună
diligentele necesare pentru ca la momentul depunerii cererii să întrunească şi
condiţia cerută de Legea nr. 56/2007.
In plus, stabilirea legii aplicabile unei situaţii de
fapt şi soluţionarea conflictelor de legi în timp este o problemă de competenţa
exclusivă a instanţei de judecată pe rolul căreia se află soluţionarea
litigiului în cadrul căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.
In ceea ce priveşte critica referitoare la
neîndeplinirea criteriului de calitate a legii, Curtea constată că dispoziţiile
art. 69 alin. (1) lit. d) pct. (iv) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
194/2002 sunt redactate cu suficientă precizie, de natură să permită destinatarilor
acestora să îşi controleze conduita şi să fie capabili, fie singuri, fie
apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, să prevadă, într-o
măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea
rezulta dintr-o anumită faptă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 69 alin. (1) lit. d) pct. (iv) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie
ridicată de Zeng Xiaoying în Dosarul nr. 1.034/2/2008 al Curţii de Apel
Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 martie
2009.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăţeanu