Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.382 din 26.06.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 650 alin. (1) şi ale art. 713 alin. (1) din Codul de procedură civilă
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 568 din 31 iulie 2014



SmartCity1


Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 650 alin. (1) şi ale art. 713 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghe Breazu în Dosarul nr. 1.956/301/2014 al Judecătoriei Sectorului 3 - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 194D/2014.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014, pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă. De asemenea, se mai arată că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 713 alin. (1) este neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 11 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.956/301/2014, Judecătoria Sectorului 3 - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 650 alin. (1) şi ale art. 713 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată de Gheorghe Breazu într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei arată, în esenţă, că este încălcată egalitatea în drepturi prin lăsarea la latitudinea creditorului a dreptului de a-şi alege instanţa (orice judecătorie de pe raza curţii de apel), prin alegerea executorului judecătoresc din circumscripţia unei anumite judecătorii. De asemenea, se stabileşte o discriminare nu numai în raport cu debitorul, ci şi cu un terţ ale cărui drepturi sunt încălcate. Aşadar, neconstituţionalitatea acestor texte de lege are în vedere faptul că se stabileşte un criteriu subiectiv atunci când se decide cu privire la competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti să soluţioneze contestaţiile la executare în materie civilă.6. Dacă, de regulă, art. 107 din Codul de procedură civilă stabileşte competenţa de judecată în favoarea instanţei domiciliului pârâtului (de necontestat, criteriul ales de legiuitor), în materie de executare silită, legiuitorul a înţeles să instituie o excepţie de la regulă, excepţie nejustificată în niciun mod. Această modalitate este contrară Codului de procedură civilă anterior (Codul de procedură civilă din 1865), cod care stabilea că instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea (art. 373 alin. 2), criteriul fiind unul obiectiv, şi nu subiectiv, ca în noua reglementare.7. Judecătoria Sectorului 3 - Secţia civilă şi-a exprimat opinia potrivit căreia excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Instanţa arată că executarea silită este o fază a procesului civil, garanţiile procesuale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi accesul la justiţie impunându-se a fi respectate atât pentru creditor, cât şi pentru debitor, până la momentul finalizării procesului civil. Câtă vreme art. 713 alin. (1) şi art. 650 alin. (1) din Codul procedură civilă impun aplicarea unui criteriu subiectiv în alegerea instanţei de executare de către creditor, debitorul nu mai beneficiază de aceste garanţii procesuale instituite prin art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, arătând că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţia României, „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“, şi că normele juridice nu există izolat, ele trebuind raportate la întreg ansamblul normativ din care fac parte. În acest context, dispoziţiile art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă trebuie corelate cu prevederile art. 651 din acelaşi act normativ, care reglementează competenţa executorului judecătoresc stabilită concret în funcţie de obiectul executării silite. Ca atare, nu pot fi reţinute argumentele potrivit cărora textele de lege criticate ar impune un criteriu subiectiv în alegerea biroului executorului judecătoresc competent să realizeze executarea.10. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 650 alin. (1) şi art. 713 alin. (1) din Codul de procedură civilă, faţă de art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, Avocatul Poporului apreciază că textele criticate nu contravin prevederilor constituţionale care consacră dreptul la un proces echitabil, întrucât împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, debitorul beneficiind astfel de toate garanţiile procesuale pentru realizarea deplină a acestor drepturi, putând supune cenzurii instanţei actul de executare, în cadrul unei proceduri contradictorii.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 650 alin. (1) şi ale art. 713 alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, prevederi care au următorul conţinut:

– Art. 650 alin. (1): „Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.“

– Art. 713 alin. (1): „Contestaţia se introduce la instanţa de executare.“ 14. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că acest text de lege aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind principiul egalităţii în faţa legii şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, constatând neconstituţionalitatea acestora prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014*), nepublicată la data pronunţării prezentei decizii. Curtea observă că în această împrejurare devin incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. Având în vedere şi faptul că actele de sesizare ale Curţii Constituţionale sunt anterioare deciziei de constatare a neconstituţionalităţii, prezenta excepţie urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 348 din 17 iunie 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2014. 16. Prin decizia menţionată, Curtea a constatat că prevederile art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate şi sunt astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Aşa fiind, Curtea nu a putut decât să concluzioneze în sensul că textul de lege supus controlului de constituţionalitate permite un criteriu subiectiv de apreciere din partea uneia dintre părţile în litigiu, ceea ce echivalează cu lipsa stabilirii cu precizie a instanţei de executare competente, respectiv cu imposibilitatea cunoaşterii de către debitor, în cauza dată, a acestei instanţe. 17. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 713 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea s-a pronunţat prin aceeaşi decizie, constatând că sunt constituţionale. 18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 19. Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghe Breazu în Dosarul nr. 1.956/301/2014 al Judecătoriei Sectorului 3 - Secţia civilă. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în dosarul aceleiaşi instanţe şi constată că prevederile art. 713 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 3 - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 iunie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Fabian Niculae


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 382/2014

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 382 din 2014
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 382/2014
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu