Decizia Nr.381 din 22.03.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Gecsat“ - S.A. din Târnăveni în Dosarul nr. 1.443/323/2010 al Judecătoriei Târnăveni. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Ordonanţa Comercială nr. 1.284/2010 din 16 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.443/323/2010, Judecătoria Târnăveni a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Gecsat“ - S.A. din Târnăveni într-o acţiune civilă având ca obiect emiterea unei somaţii de plată.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece permit instanţei de judecată să soluţioneze o cauză doar pe baza susţinerilor subiective ale creditoarei, fără a-şi exercita obligaţia de aflare a adevărului şi fără ca debitoarea să poată administra probe în apărare, iar soluţionarea cererii creditorului doar pe baza actelor depuse şi a explicaţiilor date de acesta împiedică exercitarea dreptului la apărare.De asemenea, se consideră că prin redactarea deficitară a art. 2 alin. (1) se creează posibilitatea admiterii cererii creditorului chiar în ipoteza inexistenţei unui contract comercial încheiat în formă scrisă cu acesta, fapt ce este de natură să conducă la inegalitate în exercitarea dreptului la apărare.Judecătoria Târnăveni nu şi-a exprimat opinia în legătură cu temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din actul de sesizare, îl constituie dispoziţiile din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, în ansamblul său. Din motivarea autorului excepţiei, precum şi din considerentele actului de sesizare rezultă că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie numai dispoziţiile art. 2 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 10 alin. (1) şi art. 13 alin. (1), (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 118/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 2 iunie 2008. Textele criticate au următorul cuprins:– Art. 2 alin. (1): „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale.“;– Art. 7 alin. (1): „Pentru soluţionarea cererii, judecătorul dispune citarea părţilor, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă referitoare la pricinile urgente, pentru explicaţii şi lămuriri, precum şi pentru a stărui în efectuarea plăţii sumei datorate de debitor ori pentru a se ajunge la o înţelegere a părţilor asupra modalităţilor de plată. Citaţia va fi înmânată părţii cu 3 zile înaintea termenului de judecată.“;– Art. 10 alin. (1): „În cazul în care, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declaraţiilor părţilor, precum şi a celorlalte probe administrate, constată că cererea este întemeiată, instanţa emite o ordonanţă de plată, în care se precizează suma şi termenul de plată.“;– Art. 13 alin. (1), (2) şi (5):
(1) Împotriva ordonanţei de plată debitorul poate formula cerere în anulare, în termen de 10 zile de la data comunicării acesteia.(2) Cererea în anulare se soluţionează de către instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă. [...] (5) Hotărârea prin care a fost respinsă cererea în anulare este irevocabilă. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste texte de lege contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, se reţine că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor criticate Curtea s-a pronunţat în repetate rânduri, exemplu fiind Decizia nr. 1.129 din 10 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 23 octombrie 2009, Decizia nr. 1.001 din 7 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 18 noiembrie 2008, sau Decizia nr. 1.116 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008. Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 a fost adoptată pentru a stabili măsuri în vederea combaterii întârzierii executării obligaţiilor de plată asumate prin contracte comerciale şi pentru stabilirea unei proceduri simplificate de soluţionare a acţiunilor în justiţie având ca obiect asemenea obligaţii. Prevederile de lege criticate sunt în sensul aplicării principiului rolului activ al judecătorului, care, la soluţionarea pricinilor în primă instanţă, are obligaţia de a încerca împăcarea părţilor. Împrejurarea că, potrivit art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007, judecătorul citează părţile pentru explicaţii şi lămuriri şi stăruie în efectuarea plăţii sumei datorate nu înseamnă că hotărârea se va pronunţa fără ca judecătorul să analizeze toate probele aflate la dosar, inclusiv pe cele propuse de debitor. Mai mult, art. 2 din ordonanţa de urgenţă prevede că procedura reglementată de acest act normativ vizează exclusiv creanţele certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale, iar art. 10 dispune că ordonanţa de plată se va emite numai în urma verificării cererii, pe baza înscrisurilor depuse potrivit art. 6 alin. (2), a declaraţiilor părţilor, precum şi a celorlalte probe administrate, prin urmare, numai după ce instanţa constată că cererea este întemeiată. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 dau posibilitatea contestării de către debitor a ordonanţei de plată şi reglementează procedura pentru exercitarea căii de atac. Aşa fiind, se constată că prevederile din ordonanţa de urgenţă criticate de autorul excepţiei nu numai că nu încalcă dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate, ci, dimpotrivă, dau expresie acestora. Întrucât nu au apărut împrejurări noi, care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie, soluţia adoptată în precedent, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă. În ceea ce priveşte critica privind redactarea deficitară a art. 2, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului de constituţionalitate. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 10 alin. (1) şi art. 13 alin. (1), (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Gecsat“ - S.A. din Târnăveni în Dosarul nr. 1.443/323/2010 al Judecătoriei Târnăveni. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 martie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu