DECIZIE Nr.
381 din 17 aprilie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 31 alin. (1) si art. 33 din Legea
nr. 85/2006 privind procedura insolventei
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 353 din 24 mai 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) şi art. 33 din Legea
nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Rocam Comprod" - S.R.L. din Luduş în Dosarul nr. 2.331/2006 al
Tribunalului comercial Mureş - Judecătorul-sindic.
La apelul nominal lipsesc
părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei ca neîntemeiată, considerând că textele de lege
criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul acesteia.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 7 decembrie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 2.331/2006, Tribunalul comercial Mureş - Judecătorul-sindic a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 31 alin. (1) şi art. 33 din Legea nr. 85/2006 privind
procedura insolvenţei. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială
„Rocam Comprod" - S.R.L. din Luduş în cadrul acţiunii având ca obiect
cererea formulată de Societatea Comercială „Debit Colect" - S.R.L. din
Baia Mare pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva autorului
excepţiei.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale
criticate aduc o gravă atingere dreptului de proprietate şi concurenţei loiale.
In acest sens, arată că prevederile de lege criticate permit ca orice creditor
să poată cere deschiderea procedurii insolvenţei pe baza unei simple prezumţii,
în sensul că debitorul este în stare de insolvenţă, întrucât nu şi-a achitat
datoria timp de 30 de zile. Acest fapt este notat şi în registrul comerţului,
ceea ce dăunează reputaţiei debitorului, iar creditorii de rea-credinţă îşi pot
atinge scopul de a-l elimina de pe piaţă. Prevederea potrivit căreia, la
cererea debitorului, creditorul poate fi obligat să depună o cauţiune pentru
acoperirea eventualelor pagube cauzate debitorului reprezintă, în opinia sa, o
garanţie ineficientă faţă de abuzul de drept al creditorului.
Tribunalul comercial Mureş - Judecătorul-sindic apreciază că, faţă de scopul procedurii speciale a insolvenţei,
instituite prin Legea nr. 85/2006, excepţia ridicată nu este întemeiată,
dispoziţiile criticate nefiind contrare prevederilor constituţionale invocate.
In acest sens, face trimitere şi la Decizia Curţii Constituţionale nr.
511/2005.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatul Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege criticate sunt constituţionale, deoarece procedura specială
a insolvenţei, instituită în concordanţă cu atribuţia exclusivă a
legiuitorului, prevăzută de art. 126 alin. (2) din Constituţie, conţine
garanţii corespunzătoare pentru împiedicarea abuzului de drept din partea
creditorilor, precum şi pentru îndeplinirea obligaţiei statului de a asigura
libertatea comerţului şi protejarea concurenţei loiale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10
şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 31 alin. (1) şi art. 33 din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 359 din 21
aprilie 2006, dispoziţii potrivit cărora:
- Art. 31 alin. (1): „(1) Orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de
prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă poate introduce o
cerere introductivă, în care va preciza:
a) cuantumul şi temeiul creanţei;
b) existenţa unei garanţii reale, constituite de
către debitor sau instituite potrivit legii;
c) existenţa unor măsuri asigurătorii asupra
bunurilor debitorului;
d) declaraţia privind eventuala intenţie de a
participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel
puţin la nivel de principiu, modalitatea în care înţelege să participe la
reorganizare. ";
- Art. 33: „(1) In termen de 48 de ore de la înregistrarea cererii
creditorului îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei,
Judecătorul-sindic va comunica cererea, în
copie, debitorului.
(2) In termen de 10 zile de la primirea copiei,
debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existenţa stării de
insolvenţă. Dacă debitorul contestă starea de insolvenţă, iar contestaţia sa
este ulterior respinsă, el nu va mai avea dreptul să solicite reorganizarea
judiciară.
(3) La cererea debitorului, judecătorul-sindic îi
poate obliga pe creditorii care au introdus cererea să consemneze, în termen de
15 zile, la o bancă, o cauţiune de cel mult 10% din valoarea creanţelor.
Cauţiunea va fi restituită creditorilor, dacă cererea lor va fi admisă. Dacă
cererea va fi respinsă, cauţiunea va fi folosită pentru a acoperi pagubele
suferite de debitori. Dacă nu este consemnată în termen cauţiunea, cererea
introductivă va fi respinsă.
(4) Dacă judecătorul-sindic stabileşte că debitorul
este în stare de insolvenţă, îi va respinge contestaţia şi va deschide,
printr-o sentinţă, procedura generală, situaţie în care un plan de reorganizare
poate fi formulat numai de către administratorul judiciar sau de către
creditorii deţinând împreună sau separat minimum 20% din valoarea masei credale
şi numai dacă aceştia îşi exprimă intenţia de a depune un plan în termenul
prevăzut la art. 59 alin. (1), respectiv la art. 60 alin. (2).
(5) Dacă judecătorul-sindic stabileşte că debitorul
nu este în stare de insolvenţă, respinge cererea creditorilor, care va fi
considerată ca lipsită de orice efect chiar de
la înregistrarea ei.
(6) Dacă debitorul nu contestă, în termenul
prevăzut la alin. (2), că ar fi în stare de insolvenţă şi îşi exprimă intenţia
de a-şi reorganiza activitatea, judecătorul-sindic va da o sentinţă de deschidere a procedurii generale.
In cazul în care, din declaraţia debitorului, făcută până la data pronunţării
sentinţei, rezultă că acesta se încadrează în una dintre categoriile prevăzute
la art. 1 alin. (2) sau a mai beneficiat de reorganizare în ultimii 5 ani
anteriori deschiderii procedurii, judecătorul-sindic va pronunţa o sentinţă de
deschidere a procedurii simplificate.
(7) Prin sentinţa de deschidere a procedurii,
judecătorul-sindic va dispune administratorului judiciar sau lichidatorului,
după caz, să efectueze notificările prevăzute la art. 61."
In opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale
criticate contravin următoarelor prevederi constituţionale: art. 44 alin. (1)
şi (2), privind garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate şi a
proprietăţii private, indiferent de titular, şi ale art. 135 alin. (2) lit. a)
referitoare la obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului,
protejarea concurenţei loiale şi valorificarea tuturor factorilor de producţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine că a soluţionat numeroase excepţii de neconstituţionalitate care au
avut ca obiect dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, respingând
în mod constant aceste excepţii ca neîntemeiate. In acest sens este şi Decizia
nr. 805 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 995 din 13 decembrie 2006, când, ţinând seama de contextul
întregii reglementări a procedurii insolvenţei, inclusiv de dispoziţiile art.
33 din Legea nr. 85/2006, Curtea a reţinut că procedura specială a insolvenţei
nu poate fi folosită în mod arbitrar, deoarece legea prevede condiţii stricte
pentru introducerea cererii de deschidere a procedurii, legate de caracterul
cert, lichid şi exigibil al creanţelor, precum şi de starea de insolvenţă reală
a debitorului. Introducerea cererii nu determină automat deschiderea procedurii
insolvenţei. Debitorul se poate apăra faţă de orice solicitare în acest sens,
beneficiind de toate mijloacele şi garanţiile procedurale legale care
condiţionează desfăşurarea unui proces echitabil. El poate contesta şi dovedi
inexistenţa stării de insolvenţă, iar dacă judecătorul-sindic va constata că nu
este în insolvenţă va trebui să respingă cererea creditorului, continuând
procedura numai când constată netemeinicia contestaţiei.
Garantarea şi ocrotirea prin lege a proprietăţii
private, precum şi obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului,
protejarea concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil valorificării
tuturor factorilor de producţie sunt deopotrivă valabile atât în privinţa
apărării intereselor legitime ale debitorilor, cât şi în privinţa promovării
intereselor legitime ale creditorilor.
In legătură cu acest aspect, Curtea a amintit că
procedura prevăzută de textele de lege criticate a fost instituită de legiuitor
tocmai ca un mijloc de constrângere a debitorului care nu şi-a executat
voluntar obligaţiile de plată, modalitate prin care nu a fost încălcat dreptul
de proprietate al acestuia, în condiţiile în care, în ceea ce îl priveşte, era
ţinut de existenţa unor creanţe certe, lichide şi exigibile, ci s-a asigurat
protecţia dreptului de proprietate al titularilor unor asemenea creanţe,
încălcat prin refuzul de executare din partea debitorilor rău-platnici.
Prin urmare, Curtea a constatat că dreptul de
proprietate privată prevăzut de art. 44 alin. (1) teza întâi, de alin. (2) teza
întâi şi de art. 135 din Constituţie nu este încălcat prin dispoziţiile legale
criticate.
Deoarece nu au intervenit elemente noi de natură să
justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale,
atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia amintită îsi păstrează
valabilitatea si în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 31 alin. (1) şi art. 33 din Legea nr. 85/2006 privind
procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Rocam
Comprod" - S.R.L. din Luduş în Dosarul nr. 2.331/2006 al Tribunalului
comercial Mureş - Judecătorul-sindic.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 aprilie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea