Decizia Nr.377 din 26.04.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Univers“ - S.A. din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 6.726/288/2008 al Tribunalului Vâlcea - Secţia comercială şi contencios administrativ şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 794D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea nr. 30 din 14 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 6.726/288/2008, Tribunalul Vâlcea - Secţia comercială şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost ridicată de intimatul-pârât Societatea Comercială „Univers“ - S.A. din Râmnicu Vâlcea cu ocazia soluţionării recursului formulat de recurentul-reclamant Societatea Comercială „Agrodor“ - S.R.L. din Râmnicu Vâlcea împotriva Sentinţei civile nr. 7.561 din 22 octombrie 2009, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea într-o cauză având ca obiect pretenţii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei susţine că dispoziţiile art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă contravin prevederilor constituţionale ale art. 16, art. 21 şi art. 23, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece, „pe de o parte, atunci când se recuză un judecător în recurs nu există o posibilitate de atac împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare odată cu fondul pentru că, fiind pronunţată în recurs, este irevocabilă, iar pe de altă parte, judecătorii cunosc acest lucru şi nu se abţin şi în situaţiile concrete de vădită incompatibilitate“.Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, cu următorul cuprins: „Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 23 privind libertatea individuală, precum şi a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că asupra constituţionalităţii prevederilor art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă s-a mai pronunţat, spre exemplu, prin Decizia nr. 244 din 17 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 15 octombrie 2002, Decizia nr. 1.070 din 20 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 8 decembrie 2007, Decizia nr. 544 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 29 aprilie 2009, şi Decizia nr. 1.191 din 30 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 27 octombrie 2010.Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că recuzarea nu constituie o acţiune de sine stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoaşterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedură simplă şi operativă, integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfăşurării normale a judecăţii, iar nu împiedicarea accesului la justiţie.Totodată, Curtea a reţinut că prevederile de lege criticate se circumscriu domeniului de reglementare a procedurii de judecată, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, este atributul exclusiv al legiuitorului. Aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate instanţele judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care, în considerarea unor situaţii speciale, poate institui reguli speciale.De asemenea, Curtea a constatat că reglementarea actuală din Codul de procedură civilă nu lipseşte partea interesată de dreptul de a ataca încheierea prin care s-a respins recuzarea, iar faptul că exerciţiul acestui drept este corelat cu contestarea fondului cauzei nu reprezintă un impediment real, sub raport constituţional, al exerciţiului unei căi de atac.Prin instituirea acestei proceduri, legiuitorul a urmărit să restrângă posibilitatea de tergiversare prin exercitarea abuzivă a unei atare căi de atac şi să realizeze un spor de celeritate în soluţionarea cauzelor.În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale privind egalitatea în drepturi, Curtea a constatat că, prin prevederile legale deduse controlului de constituţionalitate, legiuitorul nu a instituit un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite.Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Univers“ - S.A. din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 6.726/288/2008 al Tribunalului Vâlcea - Secţia comercială şi contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 aprilie 2012.PREŞEDINTE,PETRE LĂZĂROIUMagistrat-asistent-şef,Doina Suliman