Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.373 din 26.06.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 584 din 05 august 2014

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Andreea Costin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vasile Didel Popa în Dosarul nr. 6.939/333/2013/a1 al Judecătoriei Vaslui şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 52D/2014.2. La apelul nominal se constată lipsa părţii, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că procedura reglementată de art. 200 din Codul de procedură civilă reprezintă opţiunea legiuitorului şi are drept scop remedierea unor lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Legiuitorul a urmărit o bună administrare a justiţiei şi a dorit disciplinarea părţilor în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procesului. De asemenea, arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, respectiv prin deciziile nr. 479 din 21 noiembrie 2013 şi nr. 31 din 21 ianuarie 2014. Întrucât prezenta critică de neconstituţionalitate nu aduce niciun element de noutate, apreciază că soluţiile şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 8 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 6.939/333/2013, Judecătoria Vaslui a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vasile Didel Popa într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de reexaminare a încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât, prin stabilirea termenului de 10 zile în care reclamantul trebuie să îndeplinească măsurile constatate de instanţă ca fiind necesare regularizării cererii de chemare în judecată sub sancţiunea anulării acesteia dacă termenul nu este respectat, se încalcă accesul liber la justiţie şi lipsesc justiţiabilii de un proces echitabil. Susţine că măsurile de verificare şi regularizare a cererii de chemare în judecată trebuie aduse la cunoştinţa părţii, dar este necesar a fi discutate oral şi contradictoriu în şedinţa publică, cu respectarea art. 14 şi 15 din Codul de procedură civilă. Prin urmare, judecătorul poate lua măsuri discreţionare, greşite. Consideră că prin constatarea ca neconstituţionale a dispoziţiilor art. 200 alin. (2) şi (3) vor fi înlăturate din Codul de procedură civilă şi alin. (4), (5) şi (6) ale art. 200, iar în acest fel instanţele de judecată vor fi degrevate de crearea de noi complete de judecată şi de noi dosare, timpul de soluţionare a procesului fiind scurtat. De asemenea, susţine că cererea de reexaminare este inutilă în condiţiile în care termenul de 10 zile este unul de decădere, iar partea nu are posibilitatea de a complini lipsurile cererii de chemare în judecată. În concluzie, măsurile şi sancţiunile prevăzute de art. 200 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă împiedică accesul liber la justiţie şi creează daune prin reţinerea a jumătate din taxa de timbru. Mai arată că prin dispoziţiile legale criticate se creează şi o inegalitate de tratament al părţilor rezultând din regimul juridic al cererilor incidentale (întâmpinarea, cererea reconvenţională, intervenţia principală şi accesorie, intervenţia forţată ori chemarea în garanţie) pentru care nu se prevede sancţiunea anulării pentru lipsuri privind cuprinsul cererii.6. Judecătoria Vaslui apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instituirea în sarcina reclamantului a obligaţiei de a sesiza instanţa de judecată în cadrul procesului civil, cu respectarea condiţiilor de formă şi de fond prevăzute de dispoziţiile legii procesuale sub sancţiunea anulării cererii, sancţiune cu care reclamantul este în prealabil încunoştinţat, nu poate fi apreciată ca o încălcare a accesului liber la justiţie. Totodată, dreptul părţii de a formula cerere de reexaminare împotriva hotărârii instanţei de anulare a cererii introductive asigură o garanţie procesuală suplimentară în acord cu prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea dreptului omului şi a libertăţilor fundamentale, prin care hotărârea instanţei de fond poate fi supusă controlului privind legalitatea şi temeinicia de un alt complet al instanţei.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.8. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În sensul constituţionalităţii prevederilor legale criticate menţionează jurisprudenţa Curţii în materie, respectiv Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013 şi Decizia nr. 31 din 21 ianuarie 2014.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 200 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următoarea redactare: „(2) Când cererea nu îndeplineşte aceste cerinţe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancţiune obligaţia de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 202 alin. (3).(3) Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.“12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile din Constituţie ale art. 21 privind accesul liber la justiţie. Din motivarea orală a excepţiei de neconstituţionalitate reţinută de instanţa de fond în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, se reţine şi invocarea încălcării art. 16 - Egalitatea în drepturi din Constituţie. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea Constituţională reţine că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, în acest sens fiind Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2014, Decizia nr. 31 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 14 februarie 2014 sau Decizia nr. 26 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 4 aprilie 2014. 14. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că procedura prevăzută de dispoziţiile legale criticate reprezintă opţiunea legiuitorului şi are drept scop remedierea unor lipsuri ale acţiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă. Legiuitorul a dorit disciplinarea părţilor din proces şi, în acest fel, respectarea principiului celerităţii şi a dreptului la un proces echitabil. Curtea a mai reţinut că procedura regularizării cererii introductive are rolul de a degreva instanţele de judecată de cereri incomplete, fiind de natură a pregăti judecata sub toate aspectele sale. Prin această procedură se realizează şi o protecţie a pârâtului, căruia i se comunică o cerere de chemare în judecată completă faţă de care va putea formula apărări prin întâmpinare. Spre deosebire de reglementarea art. 200 din actualul Cod de procedură civilă, vechea reglementare, din Codul de procedură civilă din 1865, presupunea, în vederea remedierii cererilor incomplete, acordarea de noi termene, care, de cele mai multe ori, conduceau la prelungirea procesului, afectându-se astfel termenul optim şi previzibil. Totodată, atrăgea angajarea de noi cheltuieli atât ale părţilor, cât şi din partea instanţei. 15. Conform art. 200 din Codul de procedură civilă, completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, la primirea cererii, dacă aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege. Atunci când constată că aceasta este neconformă, comunică reclamantului în scris lipsurile, punându-i totodată în vedere necesitatea regularizării cererii în termen de 10 zile de la primirea comunicării. Dacă termenul prevăzut de art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu este respectat, instanţa urmează să anuleze cererea de chemare în judecată prin încheiere dată în camera de consiliu, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol. Faţă de vechea reglementare, unde sancţiunea consta în suspendarea judecăţii potrivit art. 114 din Codul de procedură civilă din 1865, actuala reglementare prevede sancţiunea anulării cererii introductive, cu consecinţa dezînvestirii completului de judecată de cererea informă, procedura regularizării cererii introductive fiind o procedură obligatorie. Curtea consideră că prin comunicarea reclamantului de către instanţă a lipsurilor cererii introductive, judecătorul îşi manifestă rolul activ în asigurarea accesului efectiv la justiţie al titularului cererii, instanţa nerestituind cererea de chemare în judecată, ci doar punând în vedere reclamantului să completeze lipsurile în termenul prevăzut de lege. Instanţa, potrivit art. 200 alin. (1) din Codul de procedură civilă, face aprecieri formale referitoare la întocmirea cererii de chemare în judecată, care trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de lege. 16. Încheierea de anulare a cererii astfel pronunţată este supusă căii de atac a reexaminării, cererea de reexaminare putând fi făcută de reclamant în 15 zile de la data comunicării. Soluţionarea cererii de reexaminare se face de către un alt complet decât cel căruia i s-a repartizat cauza, prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului. Acest complet poate reveni asupra încheierii de anulare dacă măsura a fost dispusă în mod eronat sau dacă neregularităţile au fost înlăturate în termenul acordat, caz în care cauza va fi retrimisă completului iniţial învestit. Curtea a apreciat astfel că prin cererea de reexaminare se analizează inclusiv legalitatea măsurii prin prisma îndeplinirii condiţiilor de formă. 17. O astfel de procedură nu este de natură să afecteze însăşi esenţa dreptului protejat, având în vedere că este însoţită şi de garanţia conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare prevăzută de art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Faptul că împotriva încheierii de anulare reclamantul poate face numai cerere de reexaminare, aceasta soluţionându-se de către un alt complet decât cel căruia i s-a repartizat cauza, prin încheiere definitivă, nu poate constitui o încălcare a vreunei prevederi constituţionale, întrucât instanţa nu soluţionează fondul litigiului şi există astfel posibilitatea de a reveni asupra măsurii anulării, reexaminarea apărând ca o cale specifică de retractare. Astfel, Curtea a reţinut că instanţa de judecată se pronunţă asupra unei probleme care priveşte exclusiv buna administrare a justiţiei. Or, aşa cum a stabilit în repetate rânduri instanţa de contencios european a drepturilor omului, cea mai mare parte a drepturilor procedurale, prin natura lor, nu constituie, în sensul Convenţiei, „drepturi civile“ şi deci nu intră în câmpul de aplicare al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (pentru acelaşi raţionament, a se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 142 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 11 aprilie 2013). În acest sens sunt citate ca exemple: refuzul autorizării introducerii apelului pronunţat de o curte supremă - Decizia din 9 mai 1989, pronunţată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Helmers împotriva Suediei (cererea nr. 11.826/85); examinarea cererii de revizuire a unui proces civil - Decizia din 8 octombrie 1976, pronunţată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza X, Y şi Z împotriva Elveţiei (Cererea nr. 6.916/75). 18. Aşadar, cât timp procedura criticată nu priveşte însăşi judecarea pe fond a cererii introductive, dispoziţiile criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se referă la fondul cauzelor, respectiv la drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci numai la aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părţilor. 19. De altfel, mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia presupun şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili prin lege procedura de judecată. Aceste prevederi constituţionale dau expresie principiului consacrat şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, de exemplu, prin Hotărârea din 16 decembrie 1992, pronunţată în Cauza Hadjianastassiou împotriva Greciei, paragraful 33, a stabilit că „statele contractante se bucură de o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii care să permită sistemului judiciar să respecte imperativele art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale“. 20. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 16 din Constituţie referitor la egalitatea în faţa legii, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate se aplică în aceeaşi măsură persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică, neputându-se reţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale menţionate. 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 22. Distinct de cele arătate, Curtea reţine că prin Decizia de inadmisibilitate din 15 aprilie 2014 pronunţată în Cauza Lefter împotriva României (Cererea nr. 66.268/13), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată reglementată de art. 200 din Codul de procedură civilă nu se substituie unei cereri judiciare şi nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmăreşte să impună reclamanţilor o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege şi urmăreşte o bună administrare a justiţiei (paragraful 18). Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantului nu constituie o ingerinţă disproporţionată în dreptul său de acces la instanţă, deoarece partea este informată asupra omisiunii sale şi de sancţiunea susceptibilă de a-i fi aplicată (paragrafele 20 şi 21). 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Didel Popa în Dosarul nr. 6.939/333/2013/a1 al Judecătoriei Vaslui şi constată că dispoziţiile art. 200 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Vaslui şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 iunie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Andreea Costin

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 373/2014

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 373 din 2014
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 373/2014
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu