Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. (1) şi art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Viorica Bujor, prin reprezentant Sindicatul Liber „Educaţia" din Galaţi, în Dosarul nr. 4/121/215 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 263D/2016.2. La apelul nominal lipsesc autorul excepţiei şi părţile Colegiul Tehnic „Radu Negru" din Galaţi şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 18 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4/121/2015, Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. (1) şi art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Viorica Bujor, prin reprezentant Sindicatul Liber „Educaţia" din Galaţi, cu prilejul soluţionării apelului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 958 din 25 septembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Galaţi într-o cauză având ca obiect drepturi băneşti.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că drepturile salariale reprezintă un aspect al dreptului la muncă, protejat de dispoziţiile art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. De asemenea, salariile reprezintă bunuri, ocrotite de prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acelaşi sens, aminteşte şi Decizia nr. 11 din 8 octombrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Totodată, arată că dreptul de proprietate este protejat şi prin prevederile art. 44 alin. (1)-(3) din Constituţie. Aşa fiind, consideră că, de vreme ce drepturile salariale sunt protejate de prevederile constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul de proprietate, acţiunea în revendicare privind salariile trebuie să se bucure de imprescriptibilitate. Consideră că este lipsit de fundament raţionamentul potrivit căruia prescripţia stinge doar dreptul la acţiune, în sens material, dar nu stinge, deopotrivă, şi dreptul subiectiv în substanţa lui. Totodată, arată că sunt incorecte considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 859 din 16 iunie 2009 şi nr. 169 din 19 martie 2015, prin care s-a reţinut că drepturile salariale nu sunt drepturi reale, aşa cum este dreptul de proprietate.6. Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale arată că instituirea unui termen în care salariatul se poate adresa instanţei pentru a-şi valorifica un drept nu atrage încălcarea art. 44 alin. (1) din Constituţie. Instanţa constată că prescripţia extinctivă, ca sancţiune juridică, priveşte doar dreptul material la acţiune, iar nu şi dreptul subiectiv. Ea reprezintă un mijloc de stingere a acţiunii determinat de un interes de ordine publică şi de stabilitate socială, astfel ca situaţiile stabilite într-un termen anterior să nu mai poată fi schimbate. Prescripţia apare ca o sancţiune a părţii nediligente care a lăsat mai mult timp să treacă, fără a-şi valorifica dreptul subiectiv. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Instituirea termenelor de prescripţie reprezintă o opţiune a legiuitorului, în deplină concordanţă cu prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.8. Guvernul, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 171 alin. (1) şi art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, dispoziţii potrivit cărora:– Art. 171 alin. (1): „Dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.";– Art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi: „Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate: [...] c) în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat [...]."13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate au fost invocate dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (1), (2) şi (3) privind dreptul de proprietate privată. Autorul excepţiei a invocat, de asemenea, art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul oricărei persoane fizice sau juridice la respectarea bunurilor sale şi condiţiile lipsirii de proprietate, precum şi prevederile art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la muncă. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 171 alin. (1) şi art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici de neconstituţionalitate similare. În acest sens sunt, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 210 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 20 mai 2015, Decizia nr. 720 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 13 ianuarie 2016, şi Decizia nr. 435 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 29 iulie 2015. Prin aceste decizii, Curtea a reţinut, în esenţă, că dreptul la salariu se bucură, în egală măsură, de protecţia acordată dreptului la muncă, fiind o componentă a acestuia, dar şi de protecţia acordată dreptului de proprietate, întrucât reprezintă un „bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, Curtea a reţinut că, deşi drepturile salariale nu sunt drepturi reale, cum este dreptul de proprietate, ci drepturi de creanţă, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului acestea sunt asimilate bunurilor, statuându-se în acest sens că noţiunile de „bun" şi „proprietate" au un sens care nu este limitat la dreptul de proprietate asupra bunurilor corporale, ci cuprinde şi alte drepturi şi interese patrimoniale (Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunţată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 100). 15. Curtea Constituţională a mai reţinut că reglementarea supusă controlului de constituţionalitate, prin care se instituie un termen de prescripţie de 3 ani în materia conflictelor de muncă având ca obiect plata drepturilor salariale neacordate, are ca justificare asigurarea securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice şi necesitatea soluţionării într-un termen rezonabil a conflictului de muncă izvorât din neplata acestor drepturi, în interesul legitim al fiecăreia dintre părţile litigante. Prin prescripţie se stinge doar dreptul la acţiune în sens material, deci posibilitatea titularului dreptului de creanţă de a obţine, pe cale silită, îndeplinirea obligaţiei subiectului pasiv. Aşadar, prescripţia nu stinge dreptul subiectiv în substanţa lui, drept care continuă să subziste, şi nici obligaţia corelativă, care va putea fi executată de bunăvoie. De asemenea, Curte a amintit că în această materie sunt aplicabile dispoziţiile Codului civil referitoare la suspendarea sau întreruperea curgerii termenului de prescripţie. 16. Prin Decizia nr. 210 din 31 martie 2015, paragraful 15, Curtea a precizat că dispoziţiile de lege criticate nu reglementează măsura exproprierii, ci instituie un termen de prescripţie de 3 ani pentru acţiunile privind soluţionarea unui conflict de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate, ceea ce constituie o sancţiune a pasivităţii în apărarea dreptului subiectiv. 17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 18. De asemenea, Curtea apreciază că soluţiile şi considerentele deciziilor amintite sunt valabile şi în ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea dreptului la muncă, întrucât autorul nu a invocat argumente distincte de cele referitoare la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată, iar Curtea, în motivarea acestor decizii, a avut în vedere şi faptul că dreptul la salariu reprezintă un aspect al dreptului la muncă. 19. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Viorica Bujor, prin reprezentant Sindicatul Liber „Educaţia" din Galaţi, în Dosarul nr. 4/121/215 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 171 alin. (1) şi art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 2 iunie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea