Decizia Nr.358 din 11.05.2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată, din oficiu, de către Judecătoria Bistriţa - Secţia civilă în Dosarul nr. 6.950/190/2016 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 843D/2017.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că asupra dispoziţiilor criticate Curtea s-a mai pronunţat, sens în care menţionează, spre exemplu, Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Decizia nr. 638 din 27 octombrie 2016, Decizia nr. 639 din 27 octombrie 2016 şi Decizia nr. 695 din 24 noiembrie 2016. Faţă de această jurisprudenţă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor constatate ca fiind neconstituţionale este inadmisibilă, iar faţă de celelalte prevederi este neîntemeiată. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 24 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 6.950/190/2016, Judecătoria Bistriţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Excepţia de neconstituţionalitate este ridicată, din oficiu, de către instanţa de judecată într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 77/2016.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 11 din Legea nr. 77/2016 au fost supuse controlului de constituţionalitate, iar, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea Constituţională a constatat că „prevederile art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, 7 şi 8 din Lege sunt constituţionale în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii". 6. În acest context, se precizează că, în cauză, contractul de credit şi contractul de ipotecă au fost încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016. Potrivit considerentelor deciziei sus- menţionate, impreviziunea, ca instituţie juridică, există la momentul încheierii contractelor din cauză, fundamentată pe dispoziţiile art. 970 din Codul civil de la 1864, fiind parte a bunei-credinţe şi a echităţii. Însă, ceea ce interesează în cauză, sub aspectul retroactivităţi/lipsei retroactivităţii Legii nr. 77/2016, nu constituie existenţa/inexistenţa impreviziunii la momentul semnării contractelor, ci dacă prevederile Legii nr. 77/2016 (condiţiile dării în plată, notificarea, contestaţia) se aplică retroactiv sau nu. Cât timp Legea nr. 77/2016, pe lângă analizarea incidenţei impreviziunii, solicită şi analizarea altor condiţii (categoria din care fac parte părţile, cuantumul sumei împrumutate, scopul creditului, forma notificării), în opinia instanţei, art. 11 din Legea nr. 77/2016 încalcă art. 15 alin. (2) din Constituţie, retroactivând prin aplicarea legii şi la contractele de credit încheiate anterior intrării în vigoare a acesteia, aflate în derulare. De netăgăduit, Legea nr. 77/2016 introduce, potrivit considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 623 din 25 octombrie 2016, o modalitate de aplicare a impreviziunii ope legis pentru toate contractele. Deşi impreviziunea exista ca şi instituţie juridică, recunoscută de doctrină şi practică judiciară, modalitatea de aplicare oferită de Legea nr. 77/2016 sau de Curtea Constituţională în decizia precitată (paragrafele 116-117), este introdusă prin intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016 sau prin publicarea deciziei menţionate, astfel că, aplicând în acest mod prevederile Legii 77/2016 la contractele în derulare, sar încălca art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât s-ar ajunge în situaţia ca o lege să dispună pentru trecut, deşi nu este o lege penală sau contravenţională mai favorabilă.7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul, în punctul său de vedere, se raportează la considerentele şi dispozitivul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 623 din 25 octombrie 2016 şi, având în vedere inclusiv faptul că autoarea prezentei excepţii formulează critici similare celor invocate de către autorii excepţiilor asupra căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, apreciază următoarele: cu privire la sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile" cuprinsă în art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, întrucât Curtea Constituţională a reţinut neconstituţionalitatea acestei sintagme, în virtutea prevederilor art. 29 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a devenit inadmisibilă; prevederile art. 11 teza întâi, raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, 7 şi 8 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite sunt constituţionale în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii; excepţia de neconstituţionalitate privind prevederile art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza întâi, precum şi ale prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă; excepţia de neconstituţionalitate ce priveşte dispoziţiile art. 11 teza întâi raportate la celelalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016 este neîntemeiată.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016, care au următorul cuprins: „În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată".12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2), potrivit cărora „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile".13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate. Prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată şi a constatat că sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile" din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite este neconstituţională; a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile din art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, 7 şi 8 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite sunt constituţionale în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii; a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la dispoziţiile art. 3 teza întâi, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite; a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la celelalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe, şi a constatat că acestea sunt constituţionale, prin raportare la criticile formulate.14. Totodată, prin decizia mai sus menţionată, Curtea a arătat că prevederile puse în principal în discuţie prin prisma încălcării art. 15 alin. (2) din Constituţie sunt cele ale art. 11 din Legea nr. 77/2016. Cu privire la art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, Curtea a reţinut că majoritatea contractelor de împrumut vizate de legea criticată au fost încheiate în perioada 2007-2009, acestor contracte fiindu-le aplicabil cadrul legal de la acea dată. Astfel, dreptul comun îl constituia Codul civil în vigoare la acea dată, iar reglementări suplimentare, specifice domeniului bancar, se regăseau în Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 14 decembrie 1999. Totodată, Curtea a observat, însă, că Legea nr. 77/2016 se aplică şi contractelor care au fost încheiate în baza altor prevederi legale decât cele ale Legii nr. 190/1999. Cu alte cuvinte, şi unele credite care nu au fost contractate în scopul achiziţionării unor imobile au fost garantate prin instituirea unor ipoteci asupra unor bunuri imobile (paragraful 114).15. De asemenea, Curtea a menţionat că, indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează. Cu toate acestea, Curtea a constatat că legiuitorul a configurat cadrul legal reprezentat de Legea nr. 77/2016 luând în considerare o impreviziune aplicabilă ope legis pentru toate contractele de credit în derulare, deformând condiţiile aplicării impreviziunii (paragraful 115).16. Astfel, art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 prevede că dispoziţiile legii se aplică tuturor contractelor în curs de derulare, fără a lua în considerare situaţia debitorilor, precum şi specificul contractelor de credit încheiate şi fără a face o diferenţiere între debitorii de bună-credinţă şi cei de rea-credinţă, între cei care nu mai pot să plătească şi cei care nu mai vor să plătească. Cu alte cuvinte, deşi în expunerea de motive se face referire la persoanele fizice care nu dispun de mijloacele necesare achitării creditului către instituţia de credit, legea se aplică fără distincţie celor două categorii de debitori menţionaţi. Totodată, Curtea a reţinut, însă, că darea în plată intervine numai dacă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 5 alin. (3) din Legea nr. 77/2016 părţile contractului nu ajung la un acord, respectiv dacă negocierea întemeiată pe art. 969 şi art. 970 din Codul civil eşuează. Însă, o astfel de instituţie a impreviziunii aplicabilă ope legis pentru toate contractele încheiate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016 nu poate fi recunoscută, fiind în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, cele ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi cele ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. În aceste condiţii, prevederile legale criticate nu sunt clare, permiţând interpretări contradictorii cu privire la posibilitatea instanţei judecătoreşti de a verifica îndeplinirea condiţiilor privind existenţa impreviziunii. Or, posibilitatea părţilor din contractele respective de a prezenta situaţia de fapt dintr-un dosar în faţa unei instanţe judecătoreşti este absolut necesară, având în vedere că judecătorul trebuie să verifice această situaţie, astfel încât instituţia dării în plată să nu fie un instrument discreţionar pus la dispoziţia doar a unei părţi şi, astfel, să dezechilibreze raportul contractual. Numai în acest fel se poate asigura, în aceste cazuri, respectarea principiului egalităţii armelor în cadrul procesului civil (paragraful 116).17. Ca atare, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragrafele 130 şi 131, concluzionând faţă de criticile de neconstituţionalitate raportate la unele dintre prevederile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei, Curtea a constatat că nu poate reţine încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii civile, art. 16 privind egalitatea în faţa legii, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 45 privind libertatea economică, art. 73 alin. (3) lit. m) privind adoptarea legilor organice, art. 135 privind economia, art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietăţii private, iar dispoziţiile art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană din Constituţie nu au avut incidenţă în cauză. Drept urmare, având în vedere considerentele de mai sus, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la celelalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite.18. Din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este formulată, Curtea constată că întreaga construcţie a pretinsei neconstituţionalităţi a prevederilor criticate are în vedere, pe de o parte, o interpretare a soluţiei pronunţate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, şi, pe de altă parte, modalitatea de aplicare a Legii nr. 77/2016 la speţa dedusă judecăţii, astfel cum legea este în vigoare după pronunţarea şi publicarea deciziei menţionate.19. În contextul pronunţării Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragrafele (119-121), Curtea a reţinut că singura interpretare care se subsumează cadrului constituţional în ipoteza unei reglementări generale a impreviziunii în executarea contractelor de credit este cea potrivit căreia instanţa judecătorească, în lipsa acordului dintre părţi, are competenţa şi obligaţia să aplice impreviziunea, în cazul în care constată că sunt îndeplinite condiţiile existenţei acesteia. Curtea a mai reiterat faptul că, faţă de cadrul legal existent la data încheierii contractelor de credit, prevederile legale criticate trebuie să se aplice doar debitorilor care, deşi au acţionat cu bună-credinţă, în conformitate cu prevederile art. 57 din Constituţie, nu îşi mai pot îndeplini obligaţiile ce rezultă din contractele de credit în urma intervenirii unui eveniment exterior şi pe care nu l-au putut prevedea la data încheierii contractului de credit. În aceste condiţii, Curtea a constatat că prevederile art. 11 teza întâi raportate la cele ale art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească, în condiţiile manifestării opoziţiei creditorului, poate şi trebuie să facă aplicarea teoriei impreviziunii la contractele în derulare. Astfel, din punct de vedere procedural, instanţa judecătorească, în condiţiile formulării contestaţiei de către creditor sau a acţiunii în constatare de către debitor, va verifica îndeplinirea condiţiei notificării creditorului conform celor prevăzute de Legea nr. 77/2016, precum şi îndeplinirea criteriilor prevăzute de art. 4 din lege, aplicând în mod obligatoriu teoria impreviziunii în cadrul art. 7 din lege, respectiv art. 8 ori în cadrul art. 9 din aceeaşi lege. Instanţa judecătorească care, în condiţiile legii, este independentă în aprecierea sa va putea face aplicarea impreviziunii până la limita superioară impusă de Legea nr. 77/2016 (predarea imobilului şi ştergerea datoriilor principale şi accesorii). Cu alte cuvinte, în lipsa acordului părţilor şi în temeiul art. 969 şi art. 970 din Codul civil din 1864, respectiv al Legii nr. 77/2016, instanţa judecătorească va pronunţa o hotărâre prin care va dispune fie adaptarea contractului în forma pe care o decide, fie încetarea sa. 20. Totodată, prin Decizia nr. 638 din 27 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 14 februarie 2017, paragraful 25, Curtea a reţinut că instanţa judecătorească, care este independentă în aprecierea sa, va putea face aplicarea instituţiei impreviziunii în temeiul Legii nr. 77/2016, în configurarea determinată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, respectiv în temeiul prevederilor art. 969 şi art. 970 din vechiul Cod civil, chiar şi în cauzele în care este începută executarea silită, indiferent de stadiul executării silite a bunului ipotecat, respectiv în speţele unde este pusă în discuţie o asemenea chestiune.21. Faţă de acestea, Curtea reţine că este rolul instanţelor de judecată să interpreteze normele legale şi să facă aplicarea acestora în funcţie de conţinutul normativ, respectiv dacă sunt norme de drept substanţial sau de drept procesual şi dacă sunt de imediată aplicare, precum şi cu privire la prioritatea acestora, în funcţie de caracterul de normă specială sau de drept comun.22. Curtea observă că, în accepţiunea prevederilor art. 146 din Constituţie şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea nu are competenţa de a interpreta sau explica deciziile sale sau prevederile legale aplicabile unor speţe aflate pe rolul instanţelor de judecată la solicitarea unor subiecte de drept; deciziile Curţii nu pot forma obiectul controlului de constituţionalitate, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate (a se vedea Decizia nr. 1.255 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 23 noiembrie 2011).23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată, din oficiu, de către Judecătoria Bistriţa - Secţia civilă în Dosarul nr. 6.950/190/2016. Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoria Bistriţa - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 11 mai 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu