Decizia Nr.357 din 24.04.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 363 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ilie Nicolae în Dosarul nr. 7.810/94/2007 (863/2011) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 762D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra faptului că părţile Societatea Comercială „OMP“ - S.R.L. din Bacău şi Societatea Comercială „Partener“ - S.R.L. din Bacău au depus concluzii scrise prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 29 aprilie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 7.810/94/2007 (863/2011), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 363 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ilie Nicolae în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unui recurs în materie penală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 363 alin. 3 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 15 - Universalitatea, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalităţii pedepsei, art. 24 alin. (1) referitor la garantarea dreptului la apărare şi art. 148 - Integrarea în Uniunea Europeană, deoarece textul nu precizează ce se întâmplă în situaţia în care se dispune amânarea pronunţării, chiar de mai multe ori.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse de părţi, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 363 alin. 3 cu denumirea marginală Termenul de declarare a apelului din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: „Pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţare. Pentru părţile care au lipsit atât la dezbateri, cât şi la pronunţare, precum şi pentru inculpatul deţinut ori pentru inculpatul militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei instituţii militare de învăţământ, ori pentru inculpatul internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ, care au lipsit de la pronunţare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.“Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 15 - Universalitatea, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalităţii pedepsei, art. 24 alin. (1) referitor la garantarea dreptului la apărare şi art. 148 - Integrarea în Uniunea Europeană.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 636 din 24 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.137 din 15 decembrie 2005, Curtea Constituţională a statuat că prevederile legale criticate sunt norme de procedură, stabilite de legiuitor în temeiul prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituţie, şi, contrar susţinerilor autorului excepţiei, acestea respectă dispoziţiile constituţionale, precum şi pe cele din documentele internaţionale invocate.Astfel, faptul că, potrivit reglementării criticate, pentru părţile prezente la dezbateri sau la pronunţare termenul de declarare a apelului sau a recursului, după caz, curge (cu excepţiile prevăzute de lege) de la data pronunţării hotărârii nu este de natură să aducă atingere dreptului la apărare, respectiv dreptului la un proces echitabil al acestora, câtă vreme părţile, fiind prezente, au posibilitatea să cunoască soluţia instanţei şi să acţioneze în consecinţă, exercitându-şi fără nicio îngrădire drepturile procesuale prevăzute de lege. Situaţia relevată de autorul excepţiei, în sensul că în speţă sau în practică instanţele judecătoreşti nu respectă art. 310 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit căruia „Hotărârea se pronunţă în şedinţă publică de către preşedintele completului de judecată asistat de grefier“, încălcând astfel drepturile constituţionale ale părţilor, nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci de aplicare a legii, care nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale.Pentru aceleaşi motive aplicarea dispoziţiilor art. 363 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală în situaţia amânării de pronunţare nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil, respectiv dreptului la apărare. Astfel, chiar dacă instanţa dispune amânarea pronunţării, partea prezentă la dezbateri poate afla data pronunţării hotărârii şi deci soluţia instanţei, având, prin urmare, posibilitatea să exercite împotriva acesteia căile de atac în condiţiile legii.Mai mult, pentru situaţiile în care părţile sunt în imposibilitatea de a promova căile de atac în termenele prevăzute de lege, legiuitorul a reglementat repunerea în termen, art. 364 alin. 1 din Codul de procedură penală stabilind în acest sens că „apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen, dacă instanţa de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile“, soluţie care, potrivit art. 385³ alin. 2 din Codul de procedură penală, este valabilă şi în ce priveşte calea de atac a recursului. Aşa fiind, şi în aceste cazuri este asigurată deplina exercitare a dreptului la apărare, respectiv la un proces echitabil, criticile autorului excepţiei fiind neîntemeiate.Curtea a constatat că nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare, prin dispoziţiile art. 363 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală, a prevederilor constituţionale, respectiv a celor din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care reglementează egalitatea în drepturi, întrucât egalitatea nu înseamnă uniformitate, astfel încât la situaţii diferite regimul juridic aplicabil nu poate fi decât diferit. Situaţia diferită a părţilor prezente la dezbateri sau la pronunţare, şi care, în cunoştinţă de cauză, pot să promoveze căile de atac împotriva hotărârii pronunţate, justifică un tratament juridic diferit, respectiv stabilirea ca moment de la care începe să curgă termenul pentru declararea acestor căi de atac pe cel al pronunţării hotărârii.De altfel, potrivit art. 129 din Constituţie, exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti se face „în condiţiile legii“. Eventuala lipsă de diligenţă a părţii care, deşi a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţarea hotărârii judecătoreşti, nu promovează căile de atac împotriva acesteia în termenul prevăzut de lege nu poate constitui temei al criticii de neconstituţionalitate.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe, argumentele şi soluţia deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 363 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ilie Nicolae în Dosarul nr. 7.810/94/2007 (863/2011) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 aprilie 2012.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru