Decizia Nr.350 din 07.05.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) penultima teză din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 504 din 08 iulie 2015

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Andreea Costin	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghe Bozgan în Dosarul nr. 16.821/55/2013 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.138D/2014.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, textul art. 1 alin. (3) din Constituţie instituie un principiu general al statului de drept şi nu un drept. În concluzie, se poate considera că acest principiu este încălcat numai în măsura în care se constată încălcarea vreunuia din drepturile sau libertăţile fundamentale. Mai arată că în cauza de faţă dispoziţiile legale criticate reprezintă norme de procedură, care, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, se analizează prin perspectiva dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 124 privind înfăptuirea justiţie şi art. 126 privind instanţele judecătoreşti.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Decizia civilă nr. 760 din 7 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 16.821/55/2013, Curtea de Apel Timişoara -Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghe Bozgan într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei decizii a Tribunalului Arad prin care s-a respins apelul declarat împotriva sentinţei civile a Judecătoriei Arad prin care s-a admis contestaţia la executare şi s-a dispus anularea formelor de executare dintr-un dosar execuţional.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece restrâng sfera hotărârilor care pot fi atacate cu recurs. Calitatea actului de justiţie în speţele supuse căii de atac a apelului este afectată, fiind frecvente situaţiile în care încălcări grave ale legii săvârşite de judecătorul instanţei de fond rămân valide în calea de atac a apelului, deoarece judecătorii instanţei de apel, care se pronunţă definitiv, încalcă la rândul lor legea. Excepţiile prevăzute de dispoziţiile legale criticate acoperă majoritatea covârşitoare a hotărârilor definitive date în apel care sunt excluse de la controlul de legalitate.6. Curtea de Apel Timişoara - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul în toate cazurile la toate căile de atac, întrucât legiuitorul poate institui în considerarea unor situaţii juridice deosebite reguli speciale de procedură şi modalităţi speciale de executare a acestora.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din actul de sesizare al Curţii Constituţionale, îl reprezintă dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Curtea observă că dispoziţiile legale criticate din Codul de procedură civilă se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016 potrivit art. XVIII din Legea nr. 2/2013. Până la această dată se aplică art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, care prevede că: „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“11. Curtea reţine că singura deosebire dintre cele două texte, respectiv art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, constă în limita valorică a cererilor evaluabile în bani. Prin urmare, Curtea va reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. XVIII alin. (2) penultima teză din Legea nr. 2/2013.12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind valorile supreme ale statului român. Din motivarea autorului excepţiei, Curtea reţine ca texte de referinţă şi dispoziţiile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 129 privind folosirea căilor de atac.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul excepţiei este nemulţumit, în principal, de faptul că beneficiază numai de calea de atac a apelului, fiind suprimată calea de atac a recursului, dispoziţia legală criticată încălcând, astfel, dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală potrivit căruia în România dreptatea reprezintă o valoare supremă şi este garantată.14. Curtea reţine că în noua lege procesual civilă legiuitorul a reaşezat căile de atac, recursul constituind o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulţumită pentru motive de nelegalitate şi numai în condiţiile prevăzute de lege. Apelul reprezintă calea ordinară de atac care are un caracter devolutiv, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept (art. 476 din Codul de procedură civilă).15. În ceea ce priveşte reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificaţia liberului acces la justiţie nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 1.132 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008, sau Decizia nr. 396 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012).16. De asemenea, în legătură cu dispoziţiile art. 129 din Constituţie, în jurisprudenţa sa Curtea a subliniat că Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii cu privire la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci statuează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 99 din 23 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, Decizia nr. 1.034 din 14 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 16 noiembrie 2010, sau Decizia nr. 1.415 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 28 noiembrie 2011).17. Totodată, Curtea reţine că Legea fundamentală nu precizează in terminis că accesul liber la justiţie implică întotdeauna dreptul de a exercita atât calea de atac a apelului, cât şi a recursului (art. 21).18. În ceea ce priveşte invocarea ca text de referinţă pretins încălcat a art. 1 alin. (3) din Constituţie, Curtea reţine că această dispoziţie constituţională priveşte valorile supreme ale statului de drept. Este o reglementare de principiu care constituie cadrul pe care se grefează toate celelalte norme ale Legii fundamentale. Prin urmare, atât timp cât art. 21 din Constituţie nu precizează in terminis că accesul liber la justiţie implică întotdeauna dreptul de a exercita atât calea de atac a apelului, cât şi a recursului, iar potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a institui regulile de procedură şi potrivit art. 129 din Legea fundamentală părţile interesate şi Ministerului Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii, dreptatea, ca valoare supremă a statului, nu este încălcată.19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Bozgan în Dosarul nr. 16.821/55/2013 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. XVIII alin. (2) penultima teză din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 7 mai 2015.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Andreea Costin